Românii, printre europenii cei mai pasionaţi de drumeţiile montane

Vestită pentru pitorescul peisajelor naturale și pentru sălbăticia zonelor sale verzi, România își datorează mare parte din această celebritate munților.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Christine Leșcu, 23.01.2019, 12:45

Vestită pentru
pitorescul peisajelor naturale și pentru sălbăticia zonelor sale verzi, România
își datorează mare parte din această celebritate munților. Arcul carpatic care
traversează țara chiar prin centru de la nord la vest oferă iubitorilor de
munte o mare diversitate de modalități de a-și satisface pasiunea: de la trasee
ușoare, prin păduri răcoroase, la ascensiuni dificile pe stânci și creste
lipsite de vegetație. De asemenea, stațiunile, locurile de popas și cabanele
amplasate în depresiuni, la poalele munților sau pe vârf oferă și relaxare
celor care vor să îmbine efortul fizic cu destinderea. De aceea, vara, mai
ales, dar și iarna, traseele montane sunt străbătute de mulți așa-numiți
montagnarzi sau munțomani care preferă, totuși, sălbăticia, confortului oferit
de hoteluri sau pensiuni. Printre aceștia se numără și Ilinca Stoenică, ghid
montan autorizat, absoventă a Facultății de Geografia Turismului, cunoscută în
mediul online drept Munțomama, după numele blogului pe care-l administrează
de mai mulți ani. Mamă a trei băieți, dintre care cel mai mic e încă bebeluș,
Ilinca le-a insuflat copiilor dragostea pentru drumeții de la o vârstă fragedă,
exact așa cum a fost și ea crescută. De aceea, știe cât de important este ca
apropierea de munte să se facă din copilărie, iar în asta constă și o parte a
demersului ei educativ de pe blog.

Ilinca Stoenică: Un copil ar trebui să
înceapă să iasă în natură, poate nu neapărat să urce munții cu părinții, de la
naștere. Asta nu înseamnă că părinții ar trebui să-și ducă bebelușul nou-născut
în zone periculoase sau expuse la primejdii, dar ieșiri în natură se pot face
de la orice vârstă. În privința educației, școală mai bună sau mai firească ca
natura eu nu știu să existe. Este esențială nu doar pentru dezvoltatea fizică,
deși toată lumea se gândește la mișcare, la condiția fizică și la sănătate când
se referă la natură. Contează și asta, dar, în natură, te dezvolți foarte mult
și din punct de vedere cognitiv și emoțional: cognitiv, căci ești pus față în
față cu o sumedenie de probleme pe care trebuie să le rezolvi singur,
improvizând, lucru pe care mulți copii nu știu să-l facă, dar şi emoțional,
căci crește toleranța la frustrare și abilitatea de a lega relații cu ceilalți.
De altfel, se spune că prieteniile legate pe munte durează o viață întreagă.

În România, însă, cele mai multe inițiative privind educația montană, așa
cum este și cea a Ilincăi, sunt inițiative particulare. Nu există în acest
moment, în România, o politică educațională coerentă privind educația pentru
natură. Există mici inițiative particulare, cum e și a mea, dar și a altora. Nu
sunt multe. Au fost discuții la care au participat atât oamenii de munte, cât
și profesorii pentru introducerea unei discipline școlare denumite Educație în
natură. Dar totul a rămas în aer întrucât programa e oricum foarte încărcată, iar
pentru o disciplină separată ai nevoie de profesori calificați. Dar cine-i
califică și cine-i pregătește? E un cerc vicios. Dar măcar în cadrul ieșirilor
din timpul săptămânii Școala Altfel se pot face lucruri importante în natură,
care să conteze pentru copii.

În aceste condiții, la finele anului trecut Eurostat (Oficiul European de
Statistică) dădea publicității un clasament îmbucurător, dar oarecum
surprinzător: slovacii şi românii sunt cei mai
pasionaţi de excursiile montane, din rândul cetăţenilor statelor membre ale
Uniunii Europene. În 2016, munţii au reprezentat una dintre principalele
atracţii în 13% din călătoriile personale efectuate de rezidenţii UE. Cei mai
pasionaţi au fost cetăţenii din Slovacia, 25% din excursiile lor au implicat
vizitarea munților, urmați de cei din România care în 24% dintre călătoriile
lor au fost la munte. Pe următoarele locuri, s-au aflat cetățenii din Franţa şi
Italia, cu 19% din excursii petrecute pe munte. Pentru Ilinca Stoenică, sunt
necesare anumite nuanțări privind acest top. Nu prea îl pot corela cu realitatea din
teren. Sunt două aspecte. În primul rând, în mod clar, pe munți a crescut
numărul persoanelor care fac drumeții. În plus, au început să se organizeze
tururi ghidate și astfel, s-a deschis și mai mult apetitul pentru drumeții în
natură. Accesul la echipament adecvat e mult mai mare. Pe vremea când am început
eu ascensiunile era mai greu să-ți procuri echipament tehnic de calitate ca
acum. Mă refer inclusiv la geci impermeabile de bună calitate. Acum nu mai
există această problemă.

Tocmai
datorită creșterii interesului pentru drumețiile montane, subiectul merită
cercetat cu mai multă precizie, crede Ilinca Stoenică: În România, nu există
nicăieri o statistică centralizată la nivel de turism montan. Turismul montan
în sine e ceva foarte greu de prins în statistici întrucât turiștii care merg
pe munte, merg pe cont propriu. Își asigură singuri transportul, cortul e al
lor și, de aceea, sunt foarte greu de înregistrat. Dacă nu se cazează într-o
unitate de cazare care face statistici și le transmite mai departe, dacă nu
intră într-un Parc Național sau într-o arie protejată unde se percep bilete de
intrare, nu vor intra în statistici. De fapt sunt foarte multe persoane care
eludează total aceste statistici. În opinia mea, mare parte din cifrele incluse
aici provin de la unitățile unde sunt cazați cei care vin la schi, de pildă,
iarna, și se referă la numărul de înnoptări sau la numărul de paturi al celor
cazați în stațiuni. De fapt, trebuie făcută diferența dintre a merge la munte
și a merge pe munte. Topul este
foarte onorant pentru noi și nu vreau să-i minimalizez importanța. Dar, la
nivelul asociațiilor profesionale, cum ar fi Societatea Ghizilor și Liderilor
Montani din România, se încearcă obținerea unor alte statistici mai apropiate
de realitate, deși este greu să-i prinzi într-o statistică pe toți cei care
pleacă individual pe munte.

Și nu doar români fac drumeții în Carpații românești,
ci și foarte mulți străini, inclusiv slovaci, liderii clasamentului
montagnarzilor. Ilinca Stoenică: Vara, pe creasta Făgărașului, nici nu te
mai saluți în română. Trei sferturi din cei întâlniți acolo sunt străini și
provin din țările oarecum învecinate. Sunt mulțI cehi, slovaci, polonezi care
vin la noi pentru ceea ce România are încă: sălbăticia naturii. Traseele nu
sunt restricționate și ai oarecum acces liber la montarea cortului, cu excepția
arealelor protejate unde există restricții în acest sens.

Aşadar, până la
clarificarea statisticilor şi dezvoltarea educaţiei montane, românilor şi
străinilor le rămâne să se bucure de, dar să şi protejeze, sălbăticia
Carpaţilor.