Românii şi sistemul asigurărilor de sănătate
În România, sistemul medical este, în mare parte, un sistem public.
Christine Leșcu, 11.03.2015, 11:22
În România, sistemul medical este, în mare parte, un sistem public. În ciuda faptului că în ultimii ani s-au înfiinţat multe clinici şi cabinete private, chiar şi spitale private, ele îşi primesc finanţarea, în mare parte, tot prin sistemul asigurărilor publice. Ce înseamnă asta? Înseamnă că atât angajatorii, cât şi angajaţii virează un procent din veniturile lor către acest sistem, iar banii strânşi sunt administraţi de Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate. Procentul acesta – 5,2% provenind de la angajator şi 5,5% provenind de la angajat – asigură plata integrală a unui pachet de bază de servicii medicale precum şi a serviciilor medicale de urgenţă. În paralel, românii îşi pot procura, prin cotizarea la un sistem privat de asigurări, şi alte servicii medicale, fără să li se permită, însă, să renunţe la cel public. Pentru a afla câţi români îşi fac o asigurare medicală privată, firma de cercetare de piaţă, GFK România, a realizat un studiu pe această temă. Ana Maria Drăgănică, Group Account Manager în cadrul acestei companii, ne-a spus că majoritatea românilor (93%) sunt asiguraţi doar ai sistemului public de sănătate. Care este situaţia accesării asigurărilor private?
Ana Maria Drăgănică: Marea majoritate a populaţiei beneficiază de asigurări în sistemul public de sănătate. Doar 2% dintre respondenţi au spus că au abonament la o clinică privată – plătit integral de persoana respectivă sau în partneriat cu compania la care lucrează –, iar alţi 2% au declarat că au o asigurare privată de sănătate. Aproape 4% dintre români apelează, aşadar, la sistemul medical privat.
Iată ce am aflat noi întrebând o asigurată obişnuită de ce a ales să contribuie doar la sistemul asigurărilor publice: Pentru că este obligatoriu. Dacă s-ar fi putut, aş fi ales sistemul privat, dar numai dacă ar fi fost sau – sau”, nu aşa cum este acum: pe lângă cotizaţia la sistemul public, să contribui şi la cel privat. (…) Aş fi ales sistemul privat pentru că modalitatea de abordare a serviciilor este mai uşoară. Poţi să suni, îţi faci programare. În plus, cred că au cabinete mai moderne, dotate cu tehnologii mai noi, decât cele din sistemul public.”
Pentru analiştii sistemului medical din România, reticenţa pacienţilor de a-şi încheia o asigurare privată de sănătate poate fi explicată şi în alţi termeni care ţin, mai degrabă, de economie şi de o anume viziune asupra rolului statului, consideră doctorul Gabriel Diaconu: În România, sistemul de sănătate este un sistem de tip monopol, ceea ce înseamnă că piaţa de asigurări de sănătate este dominată prin legi de către stat. Nu există oprelişti cel puţin teoretice pentru piaţa asigurărilor private. Pe de altă parte, penetranţa asiguratorilor privaţi este redusă. Penetranţa asiguratorilor privaţi pe piaţă a fost limitată de oferta statului român pentru care, cel puţin la nivel de discurs public, sănătatea ţine de obligaţiile sale şi din ea nu se pot face bani. Cu alte cuvinte, statul-social investeşte şi redistribuie o bogăţie pe care o acumulează prin contribuţiile cetăţenilor.
Pe lângă alegerea sau imposibilitatea financiară a multor români de a nu plăti două tipuri de asigurări medicale – şi cele publice, şi cele private – , mai apare şi percepţia referitoare la diferenţa de costuri dintre cele două sisteme. Întrebată dacă ar costa-o mai mult o asigurare privată decât una publică, interlocutoarea noastră, deşi nu a făcut calcule detaliate crede că: Sistemul privat pare mai scump decât cel public.”
În ceea ce priveşte costurile, lucrurile se complică. Aici intervin atât mentalitatea pacientului din România, cât şi aşa-numitele plăţi informale – cadourile în bani sau cadourile propriu-zise prin care pacientul se asigură că medicul îl îngrijeşte corect. Gabriel Diaconu: Mersul la doctor este văzut ca o chestiune de necesitate, nu ca o chestiune de sănătate. Necesitatea se referă la dureri insuportabile pe care nu le mai poţi atenua pentru că tratamentul recomandat de prieteni sau de farmacişti nu e eficient. Aici e vorba de o educaţie precară a consumatorului de sănătate din România care n-o să-şi facă niciodată un buget integrat de sănătate, nu se va gândi niciodată proactiv la sănătatea lui. Dar plata informală pe care o dă doctorului pentru o operaţie de apendicită plus celelalte costuri legate de faptul că a lipsit de la serviciu, toate astea adunate duc la o sumă mai mare decât cea pe care ar da-o unui asigurator privat. Mai intervine un factor şi anume: proximitatea. În provincie, de pildă, oamenii aveau o reţea de proximitate care include mediul de dispensar, medicul de familie, medicul de la spitalul judeţean pe care-l cunoşteau. Lucrurile s-au schimbat în ultima vreme şi din cauza migraţiei medicilor.
În plus, studiul GFK nu surprinde un alt aspect. Mulţi români apelează la serviciilor cabinetelor particulare plătind direct la casierie, nu prin asigurare sau abonament. Gabriel Diaconu: Oamenii care merg la o clinică privată se duc acolo ca la un supermarket de servicii private. Dacă cineva are o infecţie urinară, de pildă, se duce direct la clinica privată şi, dacă s-a documentat pe internet, o să ceară un sumar de urină, direct, fără recomandare medicală. În sistemul public, există o procedură: medicul de familie te trimite la medicul specialist.”
Mai există, însă, o categorie de respondenţi incluşi în studiul citat mai devreme. Ana-Maria Drăgănică, Group Account Manager în cadrul GFK România, ne vorbeşte despre ei. Peste 15% dintre respondenţii situaţi în grupa de vârstă 18-34 de ani nu beneficiază de nici un fel de asigurare. Ei se află într-o situaţie extrem de vulnerabilă şi constituie un semnal de alarmă atât pentru sistemul public, cât şi pentru cel privat.”
Fac aceste persoane parte dintre cele care se duc şi plătesc factura direct la casieria cabinetelor medicale particulare? Doctorul Gabriel Diaconu crede că nu. Probabil că nu, pentru că aceleaşi zone unde se remarcă acest deficit de asiguraţi la stat sunt zone cu rată mare de şomaj, zone cu sărăcie mare, zone cu aglomerare mare de boală şi mortalitate prematură. Pentru aceşti oameni nici sistemul asigurărilor publice, nici sistemul asigurărilor private n-au găsit o soluţie.”
Proiectată de multe ori, în mai multe variante în funcţie de viziunea socială a diferitelor guverne care s-au succedat la conducerea României în ultimii ani, reforma asigurărilor medicale îşi aşteaptă încă forma definitivă.
