Siguranța rutieră și necesitatea autostrăzilor

Fie că ne place sau nu să călătorim des prin țară, fie că meseria ne obligă sau nu la deplasări pe șoselele României.

Christine Leșcu, 14.10.2020, 13:57

Fie că ne place sau nu să călătorim
des prin țară, fie că meseria ne obligă sau nu la deplasări pe șoselele
României. Situația precară a infrastructurii rutiere e arhicunoscută: multe
drumuri naționale sau județene care traversează sate și șosele cu gropi și
parapete degradate sau inexistente. Din păcate, aceste defecte rutiere fac
victime umane: în 2019, au murit peste 1800 de persoane în circa 32.000 de
accidente auto, iar 729 dintre acestea erau pietoni. Dar cifrele acestea nu
spun nimic despre tragediile iscate în mii de familii care se trezesc că cei
dragi fie au murit, fie au rămas infirmi pe viață din cauza accidentelor.

Pe
aceștia îi reprezintă Oana Baciu, președinta Asociației Naționale pentru
Sprijinirea Victimelor și Prevenirea Accidentelor Rutiere: În ultimii zece ani a
avut loc o scădere a numărului de accidente și prin campanile de prevenție, și
prin cele pe care le fac strategic Inspectoratele de Poliție. Ideea este că din
2008 – anul celui mai dezastruos record: peste 3.000 de morți în accidente auto
-, azi vorbim de o medie de 1800 de persoane decedate anual la nivel național.
Deci, numărul victimelor a scăzut, dar de câțiva ani, ne-am blocat la cifra
asta și nu reușim să mai facem niciun pas înainte. Din păcate, ocupăm un loc
trist la nivel european: primul loc la persoane decedate și vătămate din toată
UE.

Dar cum anume ne periclitează viața un
drum prost, nereparat, îngust sau amplasat unde nu trebuie? O face aproape
inevitabil, continuă Oana Baciu. Ești constrâns de situație, de foarte multe ori,
mai ales dacă ești șofer de meserie, să ajungi într-un timp limitat la o
anumită destinație. Sau pur și simplu vrei să parcurgi o distanță într-un timp
decent. Dacă circuli pe un drum îngust, nu poți depăși deloc sau n-o poți face
în siguranță, atunci ești obligat să faci diverse manevre pentru a ajunge la
destinație într-un timp util. În felul ăsta te expui și ești total responsabil,
dacă provoci un accident cu sau fără victime. La fel ești direct responsabil și
dacă provoci un accident pentru că ai încercat să eviți o groapă de pe șosea. E
dificil de a demonstra că vina cade și asupra instituției care trebuia să
gestioneze mai bine acea bucată de șosea. De aceea, de ani de zile ne luptăm cu
oamenii să-i facem să înțeleagă că nu ne ajută infrastructura și să învețe să
se protejeze. Pentru șoferi, din cauza drumurilor înguste și prost luminate,
devine o misiune imposibilă, uneori, să evite orice obstacol.

De-a lungul anilor au existat doar câteva cazuri de
cetățeni care au dat în judecată instituții ale statului pentru că proasta
întreținere a drumurilor pe care trebuiau să le gestioneze a dus la accidente.
Dar marea majoritatea a victimelor nici nu-și cunosc drepturile, nici n-au
posibilitatea de a se gândi măcar la un proces. Oana Baciu, președinta Asociației Naționale pentru Sprijinirea Victimelor și Prevenirea
Accidentelor Rutiere: Cea mai mare problemă pe care o întâmpinăm
în lupta pentru dreptate este frica oamenilor. Le este și frică să lupte pentru
dreptatea lor, li se pare întotdeauna că e în zadar. Un astfel de proces este
foarte greu de înțeles de către oameni și ca să-l inițiezi ai nevoie de
mijloace financiare substanțiale pentru asistență juridică. Iar cei care-și
permit să facă asta, se înhamă la un drum lung și greu, anevoios, iar din câte
știu, nu sunt multe procese la nivel național prin care să fie trase la
răspundere autoritățile pentru accidente cauzate de starea precară a
drumurilor.

Drumuri mai sigure ar fi autostrăzile, deoarece ele
ocolesc localitățile și contribuie la decongestionarea traficului. Dar România a devenit celebră prin lipsa autostrăzilor. La sfârșitul anului trecut,
doar 4,8% din drumurile naționale erau autostrăzi și însumau 866 de kilometri
în condițiile în care România este al nouălea stat după
suprafața teritoriului din UE, cu 238.397 de km pătrați. Ce pot face, în aceste
condiții, oamenii obișnuiți? Pot încerca, de pildă, să-și construiască propria
autostradă, cum a făcut antreprenorul Ștefan Mandachi în 2019. Atunci pe 15
martie, el a inițiat și o grevă neobișnuită: 15 minute de pauză începută la ora
15:00. Multe activități au fost oprite, mai ales mersul cu mașina, pentru ca
oamenii să protesteze din cauza lipsei autostrăzilor în Moldova, dar și a
precarității drumurilor naționale în general.

Suceveanul Ștefan Mandachi
construise deja un metru simbolic de autostradă în comuna Cumpărătura din
Moldova lui natală, lipsită de orice fel de autostradă fie lungă, fie scurtă.
În ciuda succesului acestui demers de conștientizare a importanței
autostrăzilor, azi, un an și ceva mai târziu, Moldova tot n-are autostradă,
nici măcar în stare de proiect. Dar Ștefan Mandachi nu a stat degeaba. El și-a
continuat acțiunea civică printr-un film documentar, intitulat 30 de ani și 15
minute.

Ștefan Mandachi. Acest film este tot un
protest. Eu protestez pentru faptul că nu există autostrăzi în Moldova. Suceava
este total deconectată, de pildă, de capitala Ardealului de la Cluj și de
capitala României care este Bucureștiul. Eu ca să mă deplasez între Suceava și
Cluj, Suceava și București sau Suceava și Timișoara, în interes de afaceri, am
ajuns să folosesc un avion sportiv și fac o oră și jumătate până la Cluj în loc
de șase ore cu mașina sau opt ore, dacă merg la București tot cu mașina. Noi,
oamenii de afaceri, suntem obligați de circumstanțe să căutăm noi modalități de
transport pentru că timpul este foarte prețios. În plus, în România, căile
rutiere sunt mult mai periculoase decât cele aeriene.

Documentarul
30 de ani și 15 zile se axează mai mult pe dramele câtorva familii care au
fost afectate de accidente, așa cum s-a întâmplat de altfel și cu familia lui
Ștefan Mandachi.: Eu am fost la un pas de moarte de multe ori
când am circulat pe drumurile noastre din România. Și familia mea a făcut
accidente, mama mea a fost implicată într-un accident, la fel și fratele meu.
Toți oamenii din jurul meu au avut contact într-un fel sau altul cu victime ale
accidentelor auto sau au avut de suferit din cauza lipsei drumurilor moderne
din România. Aș vrea să trăiesc într-o Românie care are o infrastructură
normală.

Nu vrem OZN-uri, nu vrem autostrăzi suspendate, vrem niște drumuri
decente în care să nu ne mai fie pusă viața în pericol zi de zi.(…)8:40 Am
făcut foarte multe drumuri încă de mic, alături de părinți. Drumul către mare,
de la Suceava la Constanța, l-am făcut de nenumărate ori și am fost martor
ocular la foarte multe accidente. Și am vrut să apar și eu cu povestea mea în
film alături de poveștile victimelor și ale părinților care au rămas fără
copii. Am vrut să ne punem în aceeași oală și să configurăm împreună o poveste.

O poveste care, crede Oana Baciu,
prezentă și ea în filmul lui Ștefan Mandachi, trebuie spusă neîncetat pentru
sensibilizarea autorităților, dar și pentru ca oamenii să-și afle puterea
propriei voci atunci când luptă pentru drepturile lor.