Nicolae Ciucă: Armata Română a acumulat 19 ani de experienţă în urma misiunilor desfăşurate în cel mai dificil şi complex teatru de operaţii din lume, operaţii nu doar pentru România, ci şi pentru NATO.
"Armata Română, care a inceput pe 1 mai procesul de retragere a forţelor din Afganistan, a acumulat 19 ani de experienţă în urma misiunilor desfăşurate în cel mai dificil şi complex teatru de operaţii din lume, operaţii nu doar pentru România, ci şi pentru NATO, dând dovadă de profesionalism", a declarat, sâmbătă, ministrul Apărării, Nicolae Ciucă.
El a subliniat că misiunile militarilor români în Afganistan "au adus valoare nivelului de pregătire, de instruire, în întreaga armată". El a apreciat că "drumul României către Bruxelles, unde funcţionează sediile NATO şi UE, a trecut şi pe la Kandahar, Kabul sau alte baze importante din Afganistan".
România își va retrage forţele din Afganistan coordonat cu ceilalţi membri NATO, începând de sâmbătă, 1 mai. Toţi cei 615 militari şi peste 80 de tone de materiale şi elemente de logistică se vor extrage cu aeronave militare naţionale şi ale coaliţiei - a precizat Administraţia Prezidenţială de la Bucureşti.
Retragerea va fi etapizată şi se va derula pe parcursul următoarelor luni. În misiunea antiteroristă din Afganistan, inaugurată la scurt timp după atentatele de pe 11 septembrie 2001 din Statele Unite, când Bucureştiul nu era, încă, membru NATO, 27 de militari români au căzut la datorie si 200 au fost răniţi.
Potrivit reprezentanţilor Ministerului Apărării, în teatrul de operaţii din Afganistan s-au rotit aproximativ 32.000 de militari, în timpul misiunilor derulate pe parcursul a 19 ani.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved