Ajungem azi în județul Hunedoara, în vestul României, și descoperim un monument istoric cu un trecut impresionat, în comuna Ilia: Bastionul Roșu sau casa memorială a lui Gabriel Bethlen
Ajungem azi în județul Hunedoara, în vestul României, și descoperim un monument istoric cu un trecut impresionat, în comuna Ilia: Bastionul Roșu sau casa memorială a lui Gabriel Bethlen, principe al Transilvaniei între anii 1613-1629.Cetatea de la Ilia a fost menționată în documente încă de acum șase secole. Era o perioadă în care Imperiul Otoman încerca să se extindă, iar comuna Ilia devenise granița Transilvaniei, după cum am aflat de la Varga Csaba, administratoral casei memoriale Gabriel Bethlen și împuternicit al Fundației Sfântul Francisc.
"Datări exacte despre Bastionul Roșu din păcate nu există, doar estimăm că a fost construit la mijlocul anilor 1550. De fapt,casa exista aici când Bethlen Farkas, tatăl lui Gabriel Bethlen, a primit cadou de la Ștefan Báthory proprietățile Iliei. În 1576, familia s-a mutat aici până la construirea propriei case, terminând construcția fortificației de la Ilia. Bethlen Farkas a locuit în această clădire. În acest timp, și-a lăsat amprenta asupra casei. Astfel, el a cuprins clădirea într-o fortificație, ea având să devină un bastion al fortificației. În afară de această clădire, existau încă trei bastioane, dar acesta era singurul în care se putea locui. Celelalte trei bastioane aveau doar rolul de a întări fortificația. Știm cu exactitate că, de fapt, aici era granița dintre Imperiul Otoman și Transilvania. Până la urmă, nu s-au purtat niciodată lupte aici, dar cu siguranță, avea rolul de a opri extinderea Imperiului Otoman către Transilvania. Imperiul Otoman, după războiul de la Mohács, din 1526, a ocupat o mare parte din Ungaria, s-a extins către Transilvania, a ocupat Timișoara, Cetatea Lipovei, iar, apoi, s-a decis ca aici, la Ilia, să se construiască granița Transilvaniei."
Pe unul dintre zidurile clădirii se poate vedea o inscripție cu numele lui Gabriel Bethlen: "În 1627, fratele lui Gabriel Bethlen, Ștefan Bethlen, care știm că a fost și guvernator, a inscripționat casa marelui principe. Din păcate acea piatră, acel blazon, nu mai există în timpurile noastre. Tocmai de aceea elevii școlii de la Aiud au reinscripționat casa marelui principe printr-un blazon care se poate vedea și acum. Este foarte frumos scris că în această casă s-a născut marele principe al Transilvaniei, în 1580. Clădirea este sprijinită îndeosebi de oameni care doresc să contribuie la păstrarea acestor valori. Astfel, am primit și stema principelui. De fapt, această stemă are o legendă.Se spune că bunicul lui Gabriel Bethlen era așa de bun arcaș, încât a reușit cu ocazia unei vânători să ochească două rațe sălbatice, iar familia a primit de la principe, drept cadou,o stemă."
La Bastionul Roșu sau casa memorială a lui Gabriel Bethlen, veți putea vedea documente, planșe, cărți și hărți care descriu și arată o parte dintr-o perioadă de aur a Transilvaniei. De asemenea, în subsolul clădirii, se află o altă expoziție care redă o parte din Ilia, de acumo sută de ani. Multe dintre clădirile de atunci dăinuie și acum și sunt într-o stare foarte bună. Însă de unde provine denumirea Bastionul Roșu? Varga Csaba, administratoral casei memoriale Gabriel Bethlenși împuternicit al Fundației Sfântul Francisc.
"Numele de Bastionul Roșu provine din timpurile vechi, din 1576, când Farkas Bethlen locuia în această clădire. A pictat-o atât pe dinăuntru cât și pe afară. În vremurile acelea, când circula lumea pe lângă granița de la Ilia vedea această clădire mare, frumos pictată. A fost numită Bastionul Roșu. Nu se vedea ce este pe casă, tocmai de aceea era roșiatică, iar acesta i-a rămas numele, până la urmă, de-a lungul secolelor. Aceasta e denumirea și în lista monumentelor istorice."
Acesta este un material realizat cu sprijinul Departamentului pentru Relații Interetnice al Guvernului României, prin programul Diversitate și patrimoniu cultural prin prisma mass-media: "Diversitate și patrimoniu în județul Hunedoara".
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved