Sonia Baglio din Italia, studentă Erasmus la Facultatea de de Ştiinte Economice şi Gestiunea Afacerilor a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
Sonia Baglio urmează în prezent un masterat în Managementul Afacerilor Internaţionale la Universitatea din Catania. În 2018, timp de un semestru, datorită unei burse Erasmus, învaţă la Cluj-Napoca, la Facultatea de de Ştiinte Economice şi Gestiunea Afacerilor a Universităţii Babeş-Bolyai. Despre ţara noastră avea o impresie bună încă de dinainte de a sosi aici:
"Ştiam că România e foarte frumoasă, iar românii sunt foarte deştepţi. Voi ştiţi să vorbiţi multe limbi străine, noi, italienii, vorbim italiana, engleza şi uneori spaniola. Am prieteni care au mers în vacanţe în Transilvania şi în Bucureşti, ei mi-au povestit cât de frumoasă e România. E firesc ca fiecare loc să aibă părţile lui bune şi părţile lui mai puţin bune. În orice colţ al lumii găseşti şi bune, şi rele. Eu am descoperit doar partea frumoasă a României, de aceea şi vorbesc întotdeauna frumos despre Cluj, despre Transilvania, despre România."
Sonia Baglio a călătorit mult prin ţara noastră.
"Am vizitat, desigur, capitala, Bucureştiul, m-am plimbat mult cu autobuzul sau cu trenul prin Transilvania, am văzut Alba Iulia, Sighişoara, Sibiul, Oradea, castelul Hunedoara, castelul lui Dracula de la Bran, Braşovul, Iaşiul; oraşul în care am mâncat cel mai bine a fost Braşovul, iar cel care mi-a plăcut cel mai mult a fost Oradea. E foarte divers, în plus, acolo am mers împreună cu părinţii mei, care au petrecut o scurtă vacanţă cu mine în România. Totuşi, trebuie să spun, Cluj-Napoca rămâne pentru mine unul dintre cele mai frumoase oraşe din România."
Una dintre cele mai frumoase amintiri din România ale Soniei Baglio din Catania se leagă tot de Cluj, mai exact de timpul petrecut în campusul studențesc Hașdeu de acolo.
"Am locuit în căminele din Haşdeu, a fost minunat. Eram mulţi studenţi Erasmus acolo, în fiecare zi vorbeam o limbă străină, engleza. Mi-amintesc că ne întâlneam în bucătarie şi povesteam ce-am făcut într-o zi, ce-am mai învăţat la facultate, plănuiam unde să ne mai petrecem serile toţi împreună, ca nişte vechi prieteni. Nu simţeam diferenţele dintre noi, ne simţeam toţi la fel, egali, bucuroşi şi curioşi să descoperim alte tradiţii. Aceasta e poate cea mai frumoasă amintire a mea din România. Ne aveam ca fraţii. E ceva cu adevărat extraordinar pentru că tot timpul auzi în jurul tău vorbindu-se de ură, rasism, sentimente care nu şi-au găsit loc în inimile noastre, ale studenţilor Erasmus. Eram pe aceeaşi lungime de undă."
Sonia Baglio ne vorbea şi despre una din cărţile sale preferate.
"E o carte celebră aici, în Italia, se numeşte "I Malavoglia"("Familia Malavoglia"). Malavoglia e numele familiei unui pescar dintr-un sat din Sicilia, care trăia la malul mării, iar romanul descrie viaţa acestei familii; autorul, care a trăit în secolul al-XIX-lea, e Giovanni Verga ."
Sonia Baglio îşi va încheia studiile masterale la Universitatea din Catania în decembrie 2018, în ianuarie 2019 pleacă, graţie unei alte burse Erasmus, în Spania, la Valencia. Este membră a unei asociaţii neguvernamentale, Youth Hub Catania, care reuneşte tineri pasionaţi de inovaţie şi antreprenoriat. I-ar surâde să revină în România pentru a lucra aici în domeniul său.
"Trăim într-o lume în care flexibilitatea profesională e la ordinea zilei. Mi-ar plăcea mult să lucrez în domeniul cercetării şi dezvoltării, într-o companie foarte dinamică, unde să pot să îmi dezvolt abilităţile. Totodată aş putea lucra în domeniul inovării, cu tineri. Cum am studiat marketingul, desigur că mi-ar plăcea să activez în acest domeniu."Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved