Statisticile din România arată că oamenii merg la teatru cel puţin odată pe an, iar îmbucurător este că pare că tinerii merg şi mai des.
Cetăţenii statelor extra-comunitare, care investesc minimum 400.000 euro în România, ar putea obţine un permis de şedere temporară pe o perioadă de 5 ani, conform unei propuneri legislative depuse în Parlamentul de la Bucureşti.
Senatul român a adoptat modificări la legea de combatere a violenţei domestice.
Preşedintele Nicuşor Dan l-a decorat, luni, pe Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, cu Ordinul Naţional 'Steaua României' în grad de Colan – cea mai înaltă distincție a României, în semn de înaltă apreciere pentru activitatea sa neobosită în slujba unităţii Bisericii, a dialogului interconfesional şi interreligios, a păcii şi protecţiei mediului înconjurător, precum şi pentru efortul excepţional în sprijinirea României în relaţiile privilegiate dintre Patriarhia Ecumenică şi Biserica Ortodoxă Română.
Ministerul român de Externe a transmis Ucrainei un semnal „ferm” imediat ce s-a anunțat că numeroase licee cu predare în limba română din regiunea Cernăuți vor fi închise și vor rămâne doar patru dintre ele.
Steaua București a câștigat Cupa Balcanică la volei masculin, iar echipele române de hochei pe gheață au obținut victorii pe linie în Erste Liga.
Redeschiderea Cazinoului din Constanța, care a avut loc în luna mai a acestui an, după un amplu proces de restaurare, a marcat un moment de reviriment cultural, arhitectural și nu numai, pentru cel mai mare oraș-port românesc la Marea Neagră.
După ce a fost onorată cu Premiul pentru Întreaga Activitate la cea de-a 24-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, actrița Emilia Dobrin a primit un premiu de excelență și la Festivalul Serile Filmului Românesc (SFR), la Iași, o ediție dedicată femeilor care dau voce, culoare și curaj în cinema, teatru și muzică.
Președintele Nicușor Dan la Bruxelles/ România are o varianta revizuită a PNRR/ Pensiile magistraților, motiv de discordie/ Unii români, din nou, la urne/ Tentativă de sabotaj, dejucată/ Dezastrul dintr-un cartier bucureștean
Blocul comunitar analizează un nou sprijin financiar pentru Ucraina.
Anul 2025 a marcat retragerea din activitate a celei mai bune handbaliste române a tuturor timpurilor.
Exercițiul multinațional Sarmis-Olt 2025 a adus împreună militari din mai multe armate ale statelor membre NATO.
Mezzosoprana Ruxandra Donose, sopranele Leontina Văduva, Iulia Isaev, Teodora Gheorghiu și bas-baritonul Sorin Coliban, împreună cu pianiștii Sergiu Tuhuțiu, Cătălin Răducanu, Diana Ionescu și Cristian Niculescu au cântat pentru românii din diaspora
A eșuat o nouă operaţiune de sabotaj instrumentată de Rusia pe teritoriul României.
România va găzdui, între 20 octombrie - 13 noiembrie, cel mai mare exercițiu NATO organizat anul acesta pe teritoriul țării noastre, la care vor participa 5.000 de militari din 10 state aliate.