Situl arheologic de la Nufăru, județul Tulcea

Situl arheologic de la Nufăru, identificat cu cetatea bizantină Proslavița de la gurile Dunării, dezvăluie urmele unui important centru urban medieval, ridicat peste memoria vie a Dobrogei dunărene.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Ion Puican, 24.05.2026, 13:12

Situl arheologic de la Nufăru, din județul Tulcea, reprezintă una dintre cele mai importante așezări medievale și bizantine de la gurile fluviului Dunărea, cu o istorie care se întinde până în antichitate, fiind identificat de specialiști cu vechea cetate Proslavița. Situat pe malul drept al brațului Sfântul Gheorghe din Delta Dunării, situl păstrează urmele unei locuiri continue și ale unui important centru comercial și militar activ între secolele X-XIV.

Cercetările arheologice desfășurate sistematic începând din anul 1978 au scos la iveală ziduri de incintă, locuințe, ateliere meșteșugărești și o amplă necropolă medievală și medio-bizantină, dar și cimitire mai târzii din secolele XVIII-XIX. Arheologul din cadrul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR), Mihai Vasile, ne face o scurtă trecere prin epocile ce se ascund în ruinele de la Nufăru:

„Se află în nordul provinciei istorice Dobrogea, la 104 km de vărsarea Dunării în Marea Neagră și 12 km față de actualul oraș Tulcea. Situl se desfășoară pe un promontoriu înalt, pe țărmul brațului Sfântu Gheorghe. Există o suprapunere de civilizații în acele locuri, în situl de la Nufăru, dar nu este neapărat, nu trebuie să vedem o succesiune ca la Troia (unde avem 11-12 niveluri, de la Troia mai veche la Troia mai nouă). În zonă, pentru că zona este favorabilă viețuirii, țărmuri irigate de umflările și de inundațiile Dunării, astfel traiul a devenit foarte comod pentru oameni și a fost folosit într-o oarecare măsură în neolitic. Dar viețuirea propriu-zisă începe să apară undeva pe la secolul III înainte de Christos, în timpul civilizației geto-dace, urcând pe scara istoriei.

În perioadă romană, avem o viețuire din secolele III-IV până spre secolul VI, unde, chiar pe promontoriu, de pe malul Dunării, există și în zilele noastre, se poate observa temelia unui turn de supraveghere pe Dunăre. Iar în zorii mileniului II era noastră, după anul 970, aici avem de a face cu cetatea bizantină, garnizoana militară Nufăru. Care în fond este o unitate militară de graniță. În zilele noastre noi cunoaștem acest sat sub numele de Nufăru. Denumirea istorică de Proslavița-Bruscavița a fost dată după interpretarea unor portulane genoveze de secol XIV și a unor acte notariale. Care menționau că la Bruscavița pe unele, iar altele la Proslavița, s-ar face niște tranzacții cu cereale, tranzacții bănești. Cel puțin genovezii în secolul XIV aveau această amintire. Cronologia sitului ține cumva de la anul 971 până spre mijlocul secolului XIII la 1241, după marea invazie mongolă.”

Aflat într-o zonă strategică a Dobrogei dunărene, Nufăru a fost vreme de secole un punct-cheie de apărare și control al rutelor comerciale dintre Bizanț, spațiul pontic și Dunărea de Jos. Sub straturile de pământ se păstrează memoria unei lumi medievale animate de negustori, militari și comunități diverse care trăiau la granița dintre Orient și Occident. Situl arheologic are, în schimb, o caracteristică aparte: se află sub actuala așezare Nufăru, așa cum ne detaliază arheologul Mihai Vasile:

„Asta este particularitatea sitului. Anume, de curând, ulițele satului au căpătat nume de stradă. Poți să umbli pe străzile respective, dar fără să vezi vestigiile, pentru că cetatea care a fost văzută de către cărturarii începutului de secol XX, au menționat în memoriile lor prezența unor structuri de zidărie în elevație în actualul sat Nufărul. Cetatea bizantină, ruinele cetății bizantine au fost folosite ca o carieră vie de către populația nou-venită colonizată de statul român în nordul Dobrogei și care aveau nevoie de piatră pentru a-și construi locuințele, anexele. Încă se mai văd fundații de garduri făcute din piatră seacă cu piatră fasonată, luată din zidurile cetății. Astfel, în 150 de ani-170 de ani, tot ceea ce era în elevație din cetatea bizantină a trecut în subsolul actualului sat Nufăru.

Se pot vedea foarte puține lucruri. Cetatea medio-bizantină de la Nufăru, Proslavița, după măsurătorile efectuate de mine, are o suprafață de 9 hectare. Ea, în momentul de față, este acoperită de centrul așezării moderne Nufăru. Depunerea arheologică este foarte mare. În Evul Mediu avem de-a face cu depuneri de 2 până la 4-5 metri de viețuire peste viețuire. În aproape 300 de ani de viețuire în medio-bizantină, locuințele au fost date jos și reconstruite peste unele peste altele.”

Descoperirile funerare și vestigiile arhitecturale conturează povestea unui oraș-cetate care a cunoscut perioade de prosperitate, distrugeri și refaceri succesive, reflectând marile transformări istorice ale regiunii. Astăzi, situl de la Nufăru oferă o imagine valoroasă asupra evoluției urbane și defensive a spațiului bizantin de la Dunăre.

„Sunt multe descoperiri făcute și care ar putea fi menționate. Sunt și obiecte în sine importante, dar mai mult de atât, sunt situații care ar trebui mai degrabă menționate. Cetatea bizantină a fost ridicată după campania împăratului Ioan Tzimiskes din 971. După acea campanie, Dobrogea este transformată în provincie bizantină numită Paristionn sau Paradunavon. Tzimiskes a întărit fortărețele romane vechi și a ridicat fortărețe noi. Și ultima fiind cea de la Nufăru, care a fost ridicată de la zero de către împăratul Tzimiskes. Ea este ridicată de la zero, dar înainte de venirea bizantinilor se pare că acolo, în secolul X, a existat o viețuire destul de intensă.”

În prezent, situl arheologic de la Nufăru continuă să ofere cercetătorilor informații esențiale despre istoria Dobrogei medievale și despre legăturile dintre lumea bizantină și spațiul dunărean. Fiecare campanie arheologică aduce noi descoperiri care completează imaginea unei așezări aflate timp de secole la răscruce de drumuri comerciale și culturale.