Drumul de la oraş la sat

Într-o dimineaţă obişnuită din cursul săptămânii, străzile principale care leagă centrul Bucureştiului de periferia lui sunt aglomerate - până la refuz, de multe ori - de automobilele şi microbuzele care intră în Capitală.

Christine Leșcu, 12.10.2016, 10:14

Într-o dimineaţă obişnuită din cursul săptămânii, străzile
principale care leagă centrul Bucureştiului de periferia lui sunt aglomerate -
până la refuz, de multe ori – de automobilele şi microbuzele care intră în
Capitală. Este un fenomen crescând în ultimii ani, căci multe persoane s-au
mutat în localităţile limitrofe, dar continuă să vină zilnic la serviciu, în
oraş. Acesta este doar unul dintre aspectele unui trend care, în România, a
fost observat începând cu 1997: anual mai mulţi oameni se mută de la oraş la
sat decât invers. Migraţia aceasta internă este firească şi a avut loc
dintotdeauna, contează însă intensitatea şi sensul mutării, consideră Vladimir
Alexandrescu, purtătorul de cuvânt al Institutului Naţional de Statistică. Iată
care a fost situaţia în 2015.

Vladimir Alexandrescu: De la
sate către oraşe, au migrat circa 78.000 de persoane, iar în sens invers, de la
oraş către sat, au fost 107.000 de persoane. Începând cu anul 2000, deci de 16
ani, nişte concluzii încep să se contureze cu privire la sensul şi intensitatea
fenomenului. De pildă, în anul 2000, de la sate către oraş migrau 47.000 de
persoane, de la oraşe către sate 82.000. Diferenţa este evidentă. Acest trend
s-a păstrat cu intensitate relativă egală pe toată perioadă de atunci până azi.
Din 2000 încoace se constată acest fenomen. Dacă înainte de 1989, tendinţa era
inversă: oamenii plecau de la sat şi se stabileau în oraşe pentru a-şi găsi
acolo un loc de muncă. După 1989 şi cu intensitatea mai mare după 2000, s-a
manifestat trendul invers.

Privind numărul automobilelor, care rulează dinspre periferie către
centru şi invers, sau aspectul elegant al unora dintre locuinţele nou clădite
în spaţiul rural din jurul Bucureştiului, pare uşor de concluzionat cine se
mută cu precădere. Însă lucrurile se complică în momentul când apar alte
informaţii. Vladimir Alexandrescu: Fenomenul a avut
intensitate maximă în perioada anilor 2008-2010, când a început să se manifeste
binecunoscuta criză economică. În acest sens, vârful a fost atins în 2010 când,
de la oraşe către sate, au migrat 133.000 de persoane. Din 2000 încoace,
diferenţa a fost de circa 30.000-40.000 anual, cu o diferenţă maximă în 2010,
când la 133.000 de persoane plecate de la oraş la sat au corespuns 96.000 de
persoane plecate în sens invers.

Mulţi
dintre cei care se mută de la oraş şi se stabilesc la sat sunt însoţiţi de
copii, migraţia fiind mai intensă în rândul populaţiei din grupa de vârstă
cuprinsă între 20 şi 30 de ani, aflăm tot de la purtătorul de cuvânt al INS.
Migraţia pensionarilor sau a persoanele aflate în pragul pensionării este, de
asemenea, aproape la fel de intensă ca cea a tinerilor. Cei care aveau
proprietăţi în zona rurală, s-au întors la ele, odată cu pensionare, căci viaţa
la ţară are alte cheltuieli decât viaţa în mediul urban., comentează Vladimir
Alexandrescu. Faptul că o locuinţă la ţară are şi un teren de jur împrejur care,
pe lângă aerul mai puţin poluat, poate furniza şi alimente constituie, în unele
cazuri, un motiv fundamental pentru mutare. Pentru Andra Matzal, jurnalistă şi
traducătoare, a reprezentat un imbold de a face un pas mare, de circa 30 de
kilometri, pentru a ieşi din Bucureşti.

Andra Matzal: Am
făcut alegerea asta după ce mulţi ani am locuit în Bucureşti, un oraş care mă
obosise oarecum. În plus, fantasmasem într-un fel că aş putea să reînvăţ
lucrurile foarte simple pe care traiul într-o metropolă te face să le uiţi. E
vorba de lucruri precum să-ţi creşti singur hrana, să faci un tip de muncă
fizică de pe urma căreia să ai mai multe beneficii decât acela de a face
fitness involuntar. Să plăteşti lunar chirie în centrul Bucureştiului
sau chiar în cartierele mai mărginaşe nu e un lucru uşor. În general, totul
costă de la transport la ieşirile cu prietenii. De pildă, o cafea costă enorm.
Ori, eu, de când am descoperit că aici pot să bei o cafea cu 3 lei, nu cu 8
lei, nu-mi prea mai vine să dau mai mult. Şi asta e în regulă, căci preţul real
al lucrurilor e un pic diferit de cel afişat pe rafturi.

Cu toate
acestea, Andra Matzal nu trăieşte ca un fermier sau ca un agricultor sadea, ci
într-un fel de existenţă hibridă între urban şi rural, o struţo-cămilă cum o
caracterizează chiar ea. Face naveta destul de des la Bucureşti – lucru
obositor, dar şi interesant pentru un jurnalist – şi se întoarce la casa de la
ţară unde îşi poate găsi echilibrul. Andra Matzal: În primul
rând, cred că m-am schimbat destul de mult în aceşti patru ani. Am învăţat o
grămadă de lucruri foarte practice de la micile munci ale câmpului pânâ la
prepararea lucrurilor pe care le cultivi. Există şi implicaţii mai puţin
concrete ale acestor munci. De pildă, relaţia cu natura este multe mai direct.
Pe de altă parte, am devenit mult mai selectivă în activităţile mele sociale.
Ca jurnalist eşti mereu tentat să fii acolo unde se întâmplă tot felul de
lucruri. În acelaşi timp, am cunoscut foarte mulţi oameni pe care altminteri nu
aş fi avut cum să-i cunosc. În mod normal, te înconjori cei asemenea ţie. Ori,
venind de la oraş, când ajungi în locurile astea, nu cunoşti oameni asemenea
ţie, însă descoperi oameni cu alte poveşte de viaţă, cu un alt fel de a fi, şi
ai foarte multe de învăţat de la ei. Nu în ultimul rând, cred că sunt mai
organizată şi mai pragmatică, într-un fel, şi poate mai curajoasă.

Printre cei pe care Andra Matzal i-a cunoscut în
ultima vreme, sunt şi alţi bucureşteni care ca ea au plecat din oraş şi s-au
mutat la ţară. Unii experimentează, ca şi ea, aceeaşi existenţă hibridă, alţii
au ales să se stabilească mai departe, mai aproape de munte, şi să ducă un trai
cu adevărat rustic. Pentru toţi, mutarea a însemnat adaptare la nivel
individual, adaptare care, însă, în timp va influenţa puternic şi societatea în
întregul ei.