Situaţia României pe piaţa gazelor naturale

Comisia Europeană consideră că acordurile bilaterale pentru realizarea proiectului South Stream încheiate de Rusia cu statele membre, precum şi cu Serbia, încalcă legislaţia comunitară şi a cerut renegocierea acestora.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Corina Cristea, 03.01.2014, 11:10

Proiectat să devină funcţional în primul trimestru al lui 2016 şi să fie exploatat la capacitatea sa totală doi ani mai târziu, gazoductul South Stream va lega litoralul rus de cel bulgar, trecând prin apele teritoriale turce din Marea Neagră, iar ramificaţiile sale terestre vor traversa Bulgaria, Serbia, Ungaria, Grecia, Slovacia, Croaţia şi Austria. Cu acest gazoduct, care va avea o capacitate de transport anuală de 63 de miliarde de metri cubi, atât furnizorul Rusia cât şi statele beneficiare doresc să reducă dependenţa de ţările de tranzit, în special Ucraina.

În 2006 şi 2009, ca urmare a divergenţelor cu Moscova, Kievul a decis să sisteze transportul gazelor ruseşti către ţările europene, care au fost astfel serios afectate. Comisia Europeană consideră, însă, că acordurile bilaterale pentru realizarea proiectului South Stream încheiate de Rusia cu statele membre, precum şi cu Serbia – care nu este stat membru, dar face parte din Comunitatea Energetică Europeană – încalcă legislaţia comunitară şi a cerut renegocierea acestora.

Trei sunt problemele identificate de Bruxelles. În primul rând, legislaţia europeană nu permite ca utilajele de producţie şi reţeaua de transport să fie deţinute de un singur proprietar, în acest caz Gazprom. În al doilea rând, trebuie garantat accesul nediscriminatoriu la gazoduct pentru alţi operatori. Iar în al treilea, tarifele au nevoie de precizare. Gazprom şi-a exprimat surprinderea şi dezamăgirea în legătură cu recomandarea Comisiei Europene. Grupul rus aminteşte că a încheiat un acord pentru exceptarea proiectului North Stream de la legea Third Energy package a UE şi consideră că South Stream poate să beneficieze la rândul său de o astfel de excepţie.

Third Energy Package, care reglementează piaţa gazelor şi a electricităţii din UE, prevede, în principal, separarea producţiei de energie de distribuţie şi înfiinţarea unei autorităţi naţionale de reglementare în fiecare stat membru, precum şi a unei agenţii pentru cooperarea autorităţilor de reglementare în energie. South Stream este un proiect în mare parte politic şi geopolitic, consideră analistul Vladimir Socor, care atrage atenţia asupra altui aspect:

Unul dintre scopurile proiectului South Stream este acela de a stabili un caz precedent de violare a legislaţiei europene privitoare la piaţă energetică. Pachetul al treilea(Third Energy Package) al legislaţiei europene referitoare la piaţa gazelor naturale obligă la separarea conductei de furnizor. Furnizorul de gaz nu mai are voie să aibă în proprietate şi conducta. Întreg modelul lui South Stream este bazat pe coproprietatea asupra conductei a companiei Gazprom cu statul gazdă. În fiecare stat gazdă al proiectului South Stream Gazprom este coproprietar al conductei împreună cu statul respectiv – o situaţie explicit interzisă de Pachetul al treilea al legislaţiei europene. Rusia vrea să pună aceste ţări în conflict cu UE. Mai mult decât atât, Rusia vrea să stabilescă aici un precedent pentru a proteja conductele pe care deja le are în proprietate sau coproprietate în alte tări din UE şi anume în Germania, în primul rând, în oarecare măsură în Belgia şi Olanda, în mică măsură, în oarecare măsură în Polonia şi în totalitate în toate cele trei state baltice. Dar mai ales Germania este ţinta principală. În toate aceste ţări Gazprom are în proprietate sau coproprietate conducte de aprovizionare şi tranzit cu gaz, lucru interzis de Pachetul al treilea. Gazprom va fi obligat să vândă aceste participări la proprietate în conducte. Dacă, însă, Gazprom reuşeşte să stabilească în ţările din South Stream o situaţie în care UE, de voie de nevoie, acceptă violarea, atunci Gazprom va căpăta imunitate în Germania, Belgia, Olanda, Polonia şi statele baltice. De aceea vrea Gazprom să atragă statele din South Stream în acest joc. Şi îmi pare foarte bine că România nu s-a lăsat atrasă în acest joc.”

Bucureştiul a mizat pe Nabucco – proiect susţinut politic de Uniunea Europeană şi care viza alimentarea cu gaze naturale extrase din regiunea Mării Caspice pentru a reduce dependenţa Europei de gazul importat din Rusia, prin Gazprom. Azerbaidjanul a decis, însă, să-şi transporte gazul natural spre Europa prin conducta TAP (Grecia, Albania, Italia) în detrimentul Nabucco (Bulgaria, România, Ungaria, Austria). A greşit România când a mizat numai pe Nabucco? Din nou, Vladimir Socor:

Situaţia României din punctul de vedere al gazelor naturale este mai bună decât a Bulgariei, sau a Ungariei, sau chiar a Austriei, pentru că dependenţa de gaz ca sursă de energie este proporţional mai mică în cazul României ca şi dependenţa de Rusia ca exportatoare de gaz. De asemenea, este proporţional mai mică în cazul României deoarece aceasta încă mai are zăcăminte proprii de gaz natural în podişul Transilvaniei. South Stream nu ar fi adus nimic, dar ne-ar fi adus, în primul rand, într-o dependenţă şi mai mare de Rusia deoarece aceasta ar fi fost coproprietara conductei împreună cu statul român. Deci ar fi însemnat pârghii de influenţă suplimentare pentru Rusia. Şi, în al doilea rând, ar fi pus România în conflict direct cu UE. South Stream nu este în primul rand, şi poate în general, nu este un proiect de aprovizionare cu gaze.”

Pe de altă parte, o altă posibilă concluzie ar fi că eşecul Nabucco arată că Rusia şi-a păstrat aproape intacte capacităţile de jucător principal în zona Caspică.