Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Viaţa socială şi politică în Sibiul secolului al XVI-lea

Dintre oraşele întemeiate de saşi în Transilvania, începând cu secolul al XII-lea, Braşovul şi Sibiul au fost mereu şi sunt în continuare cele mai cunoscute.

Viaţa socială şi politică în Sibiul secolului al XVI-lea
Viaţa socială şi politică în Sibiul secolului al XVI-lea

, 02.12.2018, 10:50

Dintre oraşele întemeiate de saşi în Transilvania, începând cu secolul al
XII-lea,
Braşovul şi Sibiul au fost mereu şi sunt în continuare cele mai
cunoscute. Primul, mai întins şi cu o populaţie mai numeroasă, orașul mai
dinamic, mai orientat spre comerț, mai
pragmatic şi, poate, de aceea mai puţin conservator. Pe pe altă parte, Sibiul a
fost considerat întotdeauna centrul politic, administrativ și
intelectual al sașilor. Legăturile sale economice se extindeau în Europa
Centrală şi de Vest, dar şi spre est sau sud. O bună parte din bunăstarea Sibiului provenea din comerțul imperiul otoman,
precum și din comerțul cu Țara Românească și orașe sale: Câmpulung-Muscel,
Târgoviște, Pitești. În acelaşi timp, însă, Sibiul, oraş locuit
în mare parte de negustori şi meşteşugari, era condus după un model de
autoguvernare inspirat de alte burguri din Europa Centrală, dar având şi un
specific local. Acest specific, exprimat şi prin rânduiala socio-politică, avea
să se cristalizeze, poate, cel mai bine în secolul al XVI-lea. În Sibiu, ca de altfel în toate orașele săsești din Transilvania sau în
cele germane din Europa, exista un fel de democrație incipientă sau premodernă.
De pildă, sibienii își alegeau anual primarul, judele regal şi magistrații.
Această formă de autoguvernare, laolaltă cu restul legislaţiei care o însoţea,
a primit, în epocă, denumirea de gute polizei sau bună guvernare.


Cât de
liberală sau de avansată pentru vremurile acelea era această formă de
autonomie, aflăm de la Mária Pakucs-Willcocks, autoarea cărții Sibiul veacului al XVI-lea. Rânduirea unui oraș transilvănean: Conducerea Sibiului, elita politică a Sibiului încearcă să imprime o anume
viziune despre oraș, o proiecție politică și ideologică simbolizată de expresia
gute polizei. Ea nu prinde, poate, repede la populație, dar este surprinsă în
statutele orașului și care era de proveniență vest europeană. Există alegeri democratice, dar, de
obicei, în funcții erau aleși membrii acelorași familii care făceau parte din
elita politică deja consacrată și care aveau posibilitățile financiare de a se
ocupa de politică, și relațiile de a profita de politică pentru a face chiar
mai mulți bani. Da, erau alegeri, dar nu era ales oricine. Era o democrație
care funcționa pentru privilegiați, dar se păstra și relația cu corpul
alegătorilor sau cu reprezentanții lui: acei centumviri care-i reprezentau pe
meșteșugarii orașului cu care consiliul de conducere al Sibiului colabora.
Centumvirii erau acei 100 de bărbați aleși tot anual pentru a reprezenta
așa-numita clasă de mijloc orașului formată din meșteșugari și micii negustori.


Și în
alte orașe săsește existau politici administratice asemănătoare, dar nu exact
ca la Sibiu. Asta se datora şi unei personalităţi cu adevărat extraordinare, un
om de stat celebrat şi azi prin numele acordat unei zone celebre din centrul
Sibiului: piaţa Huet. Amănunte ne oferă Mária Pakucs-Willcocks: La Sibiu, avem
personalități precum Albert Huet, un om extrem de bine educat pentru vremea
aceea, care avea o formare intelectuală de excepție. Nu toate orașele au avut
un Albert Huet, jude regal al Sibiului din 1577 până în 1607. El a găsit
această formulă, această expresie gute polizei care, în limbajul curent
administrativ, n-a prins decât un secol mai târziu. El a imprimat un mod de a
se defini al națiunii sașilor din Transilvania. El a navigat pe niște ape
foarte tulburi în politica internă și externă. De pildă, el a prins domnia lui
Mihai Viteazul și a participat chiar la bătălia de la Giurgiu, de partea lui
Mihai. El se erija într-un fel de părinte al sașilor. Căuta să obțină mai multă
autonomie pentru sași, dar și păstrarea privilegiilor politice, administrative,
juridice, economice. Dar pe termen lung, aceste privilegii au dus la o
inflexibilitate a sașilor de a se deschide către evoluțiile politice
ulterioare. Sibiul de pildă era o cetate destul de închisă către alte națiuni:
nu doar românii n-aveau voie să se stabilească în oraș. Căutau să limiteze
prezența intrușilor, intrusul însemnând orice nesas, neluteran sau chiar nobil.
A fi nobil pentru un burghez sas era o ceva greu de a acceptat în orașul lor.
Asta a fost o mare problemă timp de mai multe secole: concivilitatea sau
neacordarea cetățeniei orașului persoanelor care nu corespondeau criteriilor
stabilite de ei.



Indiferent
de minusuri, în 1589 Sibiul avea deja… o Constituţie. Mária Pakucs-Willcocks: Eu i-am spus Constituție, dar titlul oficial al actului este de Statut al
orașului unde se cristalizează și ideea aceasta de gute polizei, de bună
rânduială sau de bună guvernare. De asemenea, se stabileau anumite reguli și
principii de funcționare a orașului și politic, și administrativ. Consensul
este piatra de temelie a oricărei comunități, nu doar la Sibiu. La Sibiu, este
însă exprimat în anumite formule: interesul comun, pacea comună, relația dintre
guvernați și guvernanți, supunere… Ce înseamnă, în acest context, binele
comun? Un contract, o înțelegere prin care supușii sau guvernații sunt
ascultători atâta timp cât guvernanții acționează în interesul tuturor, iar
binele comun ar fi suma condițiilor în care fiecare ar trăi în pace și liniște.


Prin buna sa rânduială, prin tradiţiile populaţiei sale şi chiar prin
Constituţia din secolul al XVI-lea, Sibiul a contribuit la diversitatea
civilizaţiei şi culturii cuprinsă astăzi în graniţele României care în decembrie,
aniversează 100 de ani de la Marea Unire.



O nouă expoziție tematică la MNIR - „Tronuri domnești și regale”
Enciclopedia RRI duminică, 08 martie 2026

Tronuri domnești și regale

Însemn al autorității monarhice, tronul ocupă un loc central în reprezentările puterii în spațiul românesc. Înainte de 1945, el era o...

Tronuri domnești și regale
Muzeul „George Severeanu”
Enciclopedia RRI duminică, 01 martie 2026

Muzeul „George Severeanu”

Muzeul „George Severeanu” se află în București, într-o casă construită la începutul secolului XX. Face parte din Muzeul Municipiului...

Muzeul „George Severeanu”
Grigore Gafencu
Enciclopedia RRI duminică, 22 februarie 2026

Grigore Gafencu

Generația celor care au luptat în tranșeele primului război mondial l-a dat României secolului XX pe Grigore Gafencu, jurist, politician,...

Grigore Gafencu
Savantul Traian Săvulescu
Enciclopedia RRI duminică, 15 februarie 2026

Savantul Traian Săvulescu

Traian Săvulescu a fost una dintre personalitățile marcante ale științei românești din secolul al XX-lea, recunoscut pe plan internațional,...

Savantul Traian Săvulescu
Enciclopedia RRI duminică, 08 februarie 2026

Generalul Henri Cihoski (1871-1950)

Istoria românilor a fost scrisă și de străini, așa cum în istoria altor națiuni sunt prezenți și românii. Deși o minoritate redusă...

Generalul Henri Cihoski (1871-1950)
Enciclopedia RRI duminică, 01 februarie 2026

Orașul antic Callatis

Callatis este una dintre cele mai vechi așezări urbane de pe teritoriul României, fondată în secolul al IV-lea î.Hr. de coloniști greci...

Orașul antic Callatis
Enciclopedia RRI duminică, 25 ianuarie 2026

Banca Marmorosch-Blank

Una dintre cele mai puternice instituții bancare ale României de dinainte de 1945 a fost Banca Marmorosch-Blank. Ea a funcționat sub două...

Banca Marmorosch-Blank
Enciclopedia RRI duminică, 18 ianuarie 2026

Arheologie la Glina, lângă București

Sub stratul vizibil al Bucureștiului de astăzi și al împrejurimilor capitalei se ascund urme mult mai vechi ale locuirii umane, care preced cu...

Arheologie la Glina, lângă București

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company