Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Românii şi călătoriile lor din secolul XIX

La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui de al XIX-lea, românul putea fi caracterizat drept sedentar de cărturarul Dimitrie Ralet astfel: românul a moștenit se vede de la daci însușirea de a fi aninat de țara sa.

Românii şi călătoriile lor din secolul XIX
Românii şi călătoriile lor din secolul XIX

, 30.12.2018, 11:24

La sfârşitul
secolului al XVIII-lea şi începutul celui de al XIX-lea, românul putea fi
caracterizat drept sedentar de cărturarul Dimitrie Ralet astfel: românul a
moștenit se vede de la daci însușirea de a fi aninat de țara sa. Nu va dura
însă mult și românul se va dezbăra de acest obicei: începând cu 1800, din ce în
ce mai mulți tineri boieri, dar și unii ceva mai vărstnici, au plecat să
descopere, mai întâi, vestul Europei, apoi lumea întreagă. Mulți dintre ei
și-au publicat amintirile și impresiile, iar primul care a devenit celebru și
datorită jurnalului de călătorie a fost boierul Dinicu Golescu prin Însemnare a călătoriei mele făcută în
anul 1824, 1825, 1826.

Călătoria
a început în Transilvania, pentru ca de-acolo să treacă prin Ungaria, Austria,
Italia, Germania şi Elveţia. Înaintea lui, cărturarul Gheorghe Asachi, era în
1807 primul tânăr boier român care ajungea la Viena, apoi la Roma, pentru a
face studiile dorite. Cu ei începe o bogată literatură de călătorie ai cărei
protagonişti sunt şi personaje mai puţin cunoscute, dar interesante. O
antologie a acestor texte a fost alcătuită de profesorul universitare Mircea
Anghelescu în volumul Călători români şi călătoriile lor în secolul al
XIX-lea. Mircea Anghelescu: Secolul 19 este pentru
noi un secol care a comprimat multe lucruri ce, în general, la alte popoare
s-au desfăşurat pe două sau trei secole. Am realizat foarte multe în acel
secol, au fost mulţi călători celebri care au spus lucruri importante şi la
care te gândeşti aproape automat. În schimb sunt neglijaţi unii mai puţin
cunoscuţi, dar extrem de interesanţi. Un exemplu este o doamnă cu o viaţă
destul de agitată: Otilia Cosmuţa, fiica unui protopop român din nordul
Ardealului care s-a căsătorit în jurul anului 1900 cu un funcţionar al
imperiului Austro-Ungar. Dar ea avea veleităţi multiple şi artistice. A plecat
în Germania să studieze pictura, iar acolo s-a îndrăgostit de Japonia. A plecat
şi în Japonia cu o bursă guvernamentală având obligaţia de a trimite de acolo
corespondenţe. A trimis nişte corespondenţe foarte interesante despre viaţa şi
cultura japonezilor. Dar a trimis corespondenţe şi de la Paris unde se pare că
l-a cunoscut pe Brâncuşi.




Spiritul
recuperării din anii 1800 s-a prelungit până în apropierea Primului Război
Mondial. Dacă începuturile au fost timide, în a doua jumătate a secolului al
XIX-lea, dar mai ales în prima parte a celui următor, mulţi români făceau deja
călătorii în jurul lumii sau la capătul ei fie pentru relaxare, fie pentru
aventură, fie în scopuri ştiinţifice. Dimitrie Ghika-Comâneşti a ajuns în
Africa, Basil Assan a făcut înconjurul lumii, Emil Racoviţă a atins Antarctica.
Printre acest nume celebre, se strecoară şi altele mai puţin cunoscute, dar
având contribuţii valoroase. Mircea Anghelescu i-a antologat şi pe aceştia: Unii sunt pur şi simplu nişte aventurieri care apar şi dispar, cum
sunt, de pildă, nişte soldaţi în Legiunea Străină care pe la 1900 se aflau în
Africa şi, probabil, de plictiseală au început să trimită, în ţară, diverse
corespondenţe, şi după aceea au dispărut. Aveau o meserie destul de riscantă. Prin
1903-1904, un gazetar de stânga de la Galaţi, după ce a ziarul lui a dat
faliment, a plecat în Africa ca să se îmbogăţească făcând acolo agricultură. A
stat acolo câţiva ani şi a eşuat lamentabil, bineînţeles, dar şi asta e o
experienţă despre care merita să scrii. Pentru cineva neobişnuit cu literatura
de călătorie e interesant de descoperit că românii, care aveau prin secolul
XVIII sau începutul secolul XIX, reputaţia de a fi aninaţi de ţara lor, se
transformă în câteva zeci de ani în mari aventurieri pe mări şi pe uscat.


Dacă la început
descoperirea vestului Europei i-a făcut pe călătorii noştri să se compare
defavorabil, în timp românii au descoperit şi altceva. Mircea Anghelescu: Noi am câştigat în secolul al XIX-lea, de la început, o plasare europeană.
Ne-am dat seama că suntem, de fapt, europeni şi am adoptat în mod conştient
conştiinţa europeană. Se începe, tot graţie călătoriilor, identificarea
asemănărilor şi a zonelor de civilizaţie care trebuiau umplute cu materie
europeană.


Dar pentru asta, înainte a fost nevoie de un şoc creat
prin călătorii. Un şoc prin care să conştientizăm înapoierea, dar şi faptul că
modernizarea sau europenizarea ne era la îndemână, cică românii aparţineau
occidentului, mai degrabă decât orientului care ne asimilase timp de secole.
Tot secolului XIX, dar şi călătorilor săi, le datorăm recuperarea decalajelor
faţă de vestul Europei într-un ritm foarte rapid.

Enciclopedia RRI: Bernhard Stolz
Enciclopedia RRI duminică, 03 mai 2026

Enciclopedia RRI: Bernhard Stolz

În secolul al XIX-lea, printre străinii care ajungeau în București se afla și jurnalistul și profesorul Bernhard Stolz, un german care sosea...

Enciclopedia RRI: Bernhard Stolz
Casa-atelier a familiei Storck
Enciclopedia RRI duminică, 26 aprilie 2026

Casa-atelier a familiei Storck

Casa-atelier a familiei Storck, care găzduiește Muzeul Storck din cadrul Muzeului Municipiului București (MMB), situată în zona centrală a...

Casa-atelier a familiei Storck
Virgil Madgearu
Enciclopedia RRI duminică, 19 aprilie 2026

Virgil Madgearu

Gândirea economică din România primei jumătăți a secolului XX a avut în economistul și sociologul Virgil Madgearu un teoretician care a mizat...

Virgil Madgearu
Foto RRI/imagine generată cu IA
Enciclopedia RRI duminică, 12 aprilie 2026

Colecția Filatelică a României de la MNIR

Colecția Filatelică a României păstrată la Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) cuprinde unele dintre cele mai valoroase timbre...

Colecția Filatelică a României de la MNIR
Enciclopedia RRI duminică, 05 aprilie 2026

Frédéric Damé

Frédéric Damé, născut în 1849 la Tonnerre, în nordul Franței, a fost unul dintre francezii României din secolul al XIX-lea. Ziarist, istoric,...

Frédéric Damé
Enciclopedia RRI duminică, 29 martie 2026

Castrul roman Micia

Castrul roman Micia se află în vestul României, în județul Hunedoara, pe malul stâng al râului Mureș, la mică distanță de actualul culoar...

Castrul roman Micia
Enciclopedia RRI duminică, 22 martie 2026

Muzeul Universității din București

Universitatea din București a fost înființată și funcționează sub acest nume din anul 1864, după fondarea României prin unirea Principatelor...

Muzeul Universității din București
Enciclopedia RRI duminică, 15 martie 2026

Ion Dumitrana – gravor, machetator, ilustrator

Ion Dumitrana (1923-1976) a fost unul dintre cei mai importanți artiști români ai filateliei românești, autor a sute de machete de timbre...

Ion Dumitrana – gravor, machetator, ilustrator

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company