Memorialul de la Sighet
Muzeul de la Sighet deschis în fosta închisoare a orașului Sighetu Marmației este cel mai cunoscut loc al memoriei represiunii comuniste.
Steliu Lambru, 03.03.2019, 11:51
Muzeul de la Sighet deschis în fosta închisoare a orașului Sighetu Marmației este cel mai cunoscut loc al memoriei represiunii comuniste. Întregul arhipelag al terorii comuniste din anii 1950-1960, în care au pierit apoximativ 100.000 de români, merită memorializarea. ”Academia Civică”, organizație non-guvernamentală condusă de scriitorii Ana Blandiana și Romulus Rusan, a reușit să creeze primul muzeu în memoria victimelor la jumătatea anilor 1990 și de atunci el a rămas un reper în conștiința civică.
Ana Blandiana a vorbit despre Memorial în anul în care se aniversează 30 de ani de la magnificul an 1989, anul eliberării Europei Centrale și de Est de comunism. Este opinia unei scriitoare nu a unei cercetătoare în care efectul emoționant al cuvintelor sale sunt ecoul amintirilor unor suferințe de neimaginat, retrăite la adevăratul lor tragism: ”Memorialul de la Sighet, care ține în viața mea locul unor cărți nescrise, este el însuși o carte. Este o carte de învățătură în înțelesul pe care-l dădeau acestei locuțiuni cronicarii medievali, un manual de memorie, mai precis un abecedar pentru învățarea alfabetului recuperării memoriei. Cea mai mare victorie a comunismului, o victorie de a cărei importanță ne-am dat seama într-un mod dramatic abia după 1989, a fost crearea omului fără memorie, omului nou, omului cu creierul spălat, care nu trebuia să-și amintească nici ce a fost, nici ce-a avut, nici ce-a făcut înainte de comunism. Memoria este o formă de adevăr și ea trebuia distrusă pentru a se putea distruge sau manipula adevărul. Distrugerea memoriei, crimă în același timp împotriva rațiunii și împotriva istoriei este opera primordială a comunismului.”
Cei doi scriitori au simțit că trebuie să memorializeze Sighetul, locul unde a pierit elita românilor în anii 1950. Era micul lor efort pentru marele proiect al redării trecutului, deformat de ideologia marxistă. Ana Blandiana: ”Realizarea Memorialului Sighet n-a fost pentru noi un scop în sine, ci un mijloc. Nu ne-am propus să realizăm doar o capodoperă de muzeografie, unde crimele istoriei recente să fie aranjate artistic și științific pe rafturile unde să se depună grăbit praful indiferenței contemporane. Ceea ce ne-a propus și am căutat cu disperare a fost un mijloc de resuscitare a definiției unei generații căreia, spălându-i-se creierul, nu mai știa nici de unde venea, nici spre ce se îndrepta, o generație incapabilă să transmită generațiilor următoare ceea ce era de transmis. Muzeul Memorialului Sighet este locul în care tinerii învață memoria pe care nici școala și nici părinții lor nu au fost în stare să le-o transmită. Într-o adevărată pedagogie a neuitării, ei citesc aici documente, văd imagini, ascultă analize și mărturii despre monstruoasele mecanisme ale funcționării istoriei în ultima jumătate a secolului 20, pe baza urii de clasă și a reprimării celor mai elementare drepturi ale omului, pe baza urii înțeleasă ca un combustibil al istoriei.”
Ura: acest cuvânt a fost piatra unghiulară a regimului marxist dezlănțuit împotriva oamenilor nevinovați. Toți cei care au trăit atunci i-au simțit din plin forța. Un sentiment care continuă să lovească și azi și pe care l-am înțelege mai bine, crede Ana Blandiana, dacă i-am studia rădăcinile recente în comunism. ”De altfel, ura și fanatismul continuă să existe chiar dincolo de dispariția formelor instituționale în care au proliferat. Într-adevăr, comunismul a dispărut ca sistem dar nu ca metode și mentalități, astfel încît analizarea lui este un proces la fel de util pentru trecut și pentru viitor. Este destul să ne gândim că membrii organizațiilor teroriste din deceniile 6, 7 și 8 ale secolului 20 se antrenau în tabere militare și câmpuri de tragere din Europa de Est, antrenamente care au fost folosite apoi în atentatele din Europa Occidentală. Ei utilizau arme de proveniență cehă și sovietică pentru a înțelege că studiul comunismului și al metodelor sale poate fi folosit și ca instrument inteligent de înțelegere și rezolvare a problemelor mai recente ale lumii.”
Este comunismul relevant pentru postcomunismul de azi? Firesc, Ana Blandiana crede că da: ”Problema principală este aceea a întrebării în ce măsură în postcomunism, în acești 30 de ani ai noștri pe care îi trăim din 1989, comunismul mai este ceva care are importanță? Am răspuns unei anchete foarte largi organizată de revista ”Observatorul cultural” la întrebarea credeți că tema comunism-anticomunism va avea vreo relevanță în următoarele 4 rânduri de alegeri din România? Majoritatea au răspuns că nu și cu siguranță că tema creșterii prețurilor va fi infinit mai importantă. În același timp, cred că e nevoie însă să răspundem la această întrebare pentru că, în mod evident, din punctul de vedere al libertății și dreptății, al drepturilor omului, al economiei lucrurile nu mai seamănă, nu mai suntem în comunism. Dar dacă însă ne gândim la felul în care s-au folosit toate câștigurile diabolice din timpul deceniilor de dictatură din România, pornind din Uniunea Sovietică, l-a capacitat în manipulare și în eludare a adevărurilor ne dăm seama că nu putem să ascundem faptul că există momente, chiar la noi în țară și chiar în ultimii ani, în care starea de lucruri seamănă îngijorător și tulburător cu ceea ce trăisem înaine.”
Pentru tot ceea ce a fost în trecut, Memorialul de la Sighet nu își va pierde niciodată sensul. Pentru că trecutul este al tuturor, chiar dacă nu l-au trăit.
