Istoricul Ioan Mihalyi de Apșa

Maramureșul este una dintre cele mai vechi provincii istorice din componența României de azi locuite de români

Steliu Lambru, 27.03.2022, 15:15

Maramureșul este una dintre cele mai vechi provincii
istorice din componența României de azi locuite de români. Țara Maramureșului
este una dintre numeroasele entități statale medievale locuite de români din
Bazinul carpatic și este atestată documentar pentru prima oară în 1199. De
numele românilor din Maramureș este legată apariția statului feudal Moldova în
prima jumătate a secolului al 14-lea. Atunci, liderul local Dragoș, împreună cu
suita sa, treceau Carpații spre est și formau o marcă de apărare a frontierei
ungare care va deveni nucleul statului moldovean de mai târziu. Țara
Maramureșului a fost încorporată regatului medieval al Ungariei și lideri
locali au fost înnobilați. După cucerirea Ungariei de către Imperiul otoman în
1526, Maramureșul este integrat în voievodatul Transilvaniei, iar în 1688 trece
în stăpânirea Austriei. În 1867, după reforma Imperiului habsburgic și apariția
Austro-Ungariei, Maramureșul devine paret a Ungariei. După primul război
mondial, în 1918, reprezentanții românilor maramureșeni au votat pentru unirea
cu Regatul României.

Între
figurile cele mai importante ale Maramureșului s-a distins istoricul Ioan
Mihalyi de Apșa. S-a născut în 1844 în localitatea Apșa de Mijloc, astăzi în
Ucraina, și provenea din familia de români maramureșeni înnobilați în Evul
Mediu. Tatăl său fusese comite al Maramureșului, comisar revoluționar în timpul
revoluției din 1848-1849 și judecător la Curtea regală a Ungariei. Fratele său
mai mare a fost Victor Mihalyi de Apșa, mitropolit al Bisericii Române Unite cu
Roma din 1895 până în 1918. Ioan urmează cariera tatălui său de avocat făcând
studii de drept la Universitatea din Budapesta. în 1869 îşi ia doctoratul în
drept, fiind primul român din Maramureș care obținea acest titlu academic.

Unul dintre cei 8 copii ai lui Ioan
Mihalyi de Apșa a fost Lucia. Se născuse în 1903, și în 1993 Centrul de Istorie
Orală din Radiodifuzunea Română a avut marea șansă de a realiza un interviu cu
ea atunci când intrase în cel de-al 91-lea an de viață. Lucia Mihalyi de Apșa
povestea despre vechimea familiei sale și despre curajul pe care bunica ei l-a
avut atunci când bunicul ei și alți lideri naționali ai românilor fuseseră
întemnițați pentru presupuse legături cu revoluționarii pașoptiști. Lucia își
amintea de cum povestea bunica sa că secursese audiența la suveranul habsburgic
Franz Joseph. Străbunicul
era tot Ioan Mihaly și a avut mulţi copii, vreo 7. Şi bunicul a fost deţinut că
a fost vinovat că a ţinut cu revoluţionarii. Bunica, Iuliana Nan, s-a dus la
Franz Joseph şi a cerut audienţă, că acolo a avut nepoate dame de onoare. I-a
povestit lui Franz Joseph că bunicul nostru nu era cu revoluţionarii, numai
vorbise cu ei. Iosif Man, ultimul prefect român din Maramureş, a vorbit cu
revoluţionarii care veneau dispre Baia Mare şi voiau să facă şi aici
atrocităţi, cum făcuseră în Ardeal. În Maramureş revoluția nu a fost
sângeroasă. Şi a spus Franz Joseph bunicii că nu-i poate elibera. Dar atunci
i-a spus bunica: ce fel de împărat eşti dacă nu te ascultă ungurii? Și Franz
Joseph i-a spus că nimeni nu vorbise așa cu el. Și peste două săptămâni au fost
eliberați.

În
capitala Ungariei, Mihalyi de Apșa s-a regăsit în ideile timpului său, ideea
latinității fiindu-i cea mai apropiată, idee pe care o auzise și acasă. În
studierea dreptului un loc important îl ocupa istoria. Introducerea limbii
maghiare ca limbă de studiu în 1867 devenise o provocare și mai mare pentru
tinerii români pentru a-și căuta originile. Astfel, Ioan Mihalyi de Apșa devine
editor de documente și istoric. Cea mai importantă carte a sa, Diplome
maramureșene din secolul XIV și XV, este o colecție de documente privitoare la
Țara Maramureșului, prima de acest fel despre locurile natale, în limba latină.
Iar în anul 1902, Academia Română îi recunoștea autorului eforturile deosebite
și îi acorda un premiu.

Ioan
Mihalyi de Apșa a fost reprezentant al românilor simpli care nu aveau drepturi
naționale și civice. I-a repetat misiunea sa și reprezentantului guvernului
maghiar care îi pretindea loialitate prin impunerea limbii maghiare
comunităților românești. Lucia Mihalyi de Apșa a reprodus întâlnirea. Ne-au luat bisericuţa pe care a
făcut-o tata. Pentru că s-a cerut ca limba ungară să fie la slujbă, şi la
predică şi la şcoală confesională. Şi tata a răspuns: noi avem constituţie de
700 ani. Şi noi, dacă facem în limba ungară slujba şi şcoala, ţăranul nu-și
trimite copilul la şcoală. Şi un neam unde nu înaintează, cu timpul piere. Şi i
s-a spus să se ducă la București cu ideile lui, dar tata a răspuns că la
Bucureşti sunt români și că acolo n-au nevoie de un advocat. A spus că el
rămânea acolo pentru a-i apăra pe ţărani, că ţăranul e tare sărac şi tare
năcăjit de statul ungur.

Ioan
Mihalyi de Apșa a murit în 1914, înainte de a vedea sfârșitul Marelui Război.
Un război greu, plătit cu sacrificii, care s-a încheiat cu deschiderea unei noi
lumi și într-o nouă țară pentru românii maramureșeni.