Cilibi Moise

Umorul este o caracteristică umană în esența sa și el a fost îndelung descris și analizat de teoreticieni literari, filosofi, moraliști, psihologi, teologi, sociologi, antropologi.

Steliu Lambru, 04.06.2023, 17:13

Umorul este o caracteristică umană în esența sa și el a fost îndelung descris și analizat de teoreticieni literari, filosofi, moraliști, psihologi, teologi, sociologi, antropologi. În timp ce el este universal, umorul este și ceva specific unor grupuri de oameni mai mari ori mai mici, unor națiuni și țări. Este, așa cum ar spune cei care l-au studiat, o trăsătură culturală a unui spațiu.

Umorul în spațiul românesc datează practic de când acest spațiu este locuit de oameni. Însă istoria scrisă a umorului românesc, cu documente care transmit posterității spiritul epocii, poate fi citită din a doua jumătate a secolului al 19-lea și este legată de apariția revistelor de satiră și umor. În istoria umorului românesc găsim deopotrivă și nume de oameni care i-au făcut pe ceilalți să râdă ori au rămas în amintirea contemporanilor lor prin vorbe, gesturi și atitudini hazlii. Unul dintre aceste nume ale umorului românesc de secol 19 a fost legendarul Cilibi Moise, știut mai mult din cele spuse de alții decât din mărturii personale sau de arhivă. Eugen Istodor este specializat în istoria presei de umor, el însuși fost jurnalist la gazeta umoristică „Academia Cațavencu,” apărută în 1991. Istodor a scris în articolele și studiile sale și despre Cilibi Moise, eroul nostru. „Cum înțelegem umorul? Cum îl pricepem în spațiul românesc? Iată-mă în fața lui Cilibi Moise, cel mai umil dintre marii noștri umoriști. De ce umil? Și aici este o întreagă interogație. Ce știm noi despre Cilibi Moise? Răspund sincer că nu știm cu adevărat nimic. „Omul nu poate fi ceva decât atunci când se va simți că nu este nimic” este de fapt profesiunea lui de credință, dar și profesiunea mea de credință. Nu știm nimic despre el. Avem doar o poză, avem câteva mărturii, avem câteva întâmplări literare, câteva decupaje. Putem să-l situăm într-o ecuație mai degrabă de istorie literară decât de teorie literară, și mai puțin de critică literară.”

Cilibi Moise, născut Moise Froim în 1812 la Focșani și mort în 1870 la București la 58 de ani, provenea dintr-o familie săracă de evrei din zona Vrancei din estul României. Puținele surse de informații despre el ne spun că de copil a fost nevoit să muncească și să se ocupe cu negustoria. Se spune că era cunoscut de toți precupeții datorită spiritului său ludic cu care atrăgea clienții. Se mai spune că Moise nu știa să scrie și dicta unui zețar proverbele, aforismele și maximele care îi sunt atribuite. Se pare că tatăl marelui dramaturg Ion Luca Caragiale era prieten cu Moise și el i-a dictat o parte din creațiile sale lui Caragiale însuși. În ciuda diferenței de vârstă a fost apropiat de rabinul, filologul, istoricul și jurnalistul Moses Gaster care îl numește în memoriile sale „cilibi”, în turcă însemnând „cel prietenos,” dar și „cel isteț”. Filologul și istoricul literar Ștefan Cazimir arăta că Moise primise numeroase alte porecle precum cele de „păcălici”, „glumeț”, „înțelept”, „filosof”, dar și „cel distins”, „cel nobil”, „cel elegant”. Cilibi Moise a fost în felul în care a fost și pentru că oamenii și moravurile timpului său erau ale secolului, așa cum spune și Eugen Istodor. „El este pentru că societatea românească este într-un anume fel. El a rămas în istoria literară pentru că și-a dorit. Dar a fost ceva de instinct, de animal social decât de negustor. Și-ar fi dorit să fie negustor mai degrabă, așa bănuiesc eu. Și-ar fi dorit să fie altceva, și-ar fi dorit să fie bogat și să se bucure de viața lui. A rămas undeva la margine. Moise Froim Schwartz nu a spus foarte multe lucruri despre el. S-a autoironizat, e adevărat, dar el nu a spus nimic despre el. N-a spus cine este și cum este. Aceasta spune mult despre felul în care alcătuim ierarhiile literare și sociale și cum ne raportăm la ele. Moise, față de Caragiale, de exemplu, față de Macedonski, Ranetti și Geo Bogza nu a spus nimic despre el. S-a strecurat și a existat în spatele unor proverbe în care s-a autoironizat. Cilibi Moise trăiește doar prin felul în care ceilalți l-au preluat, cum ceilalți au intrat într-o anumită retorică.”

Câteva „vorbe de duh” ale lui Cilibi Moise pot fi înțelese pentru că ele au un mesaj universal. De exemplu, a rămas de la el următoarea zicătoare despre sărăcie: „într-o zi, Cilibi Moise a dat de o mare rușine, l-au călcat hoții noaptea și nu au găsit nimic.” Politica și bogăția pot fi și ele înțelese de oamenii de azi, mai ales că pe vremea aceea lucrurile stăteau diferit. Iar Moise comenta și el politica: „de 30 de ani de când se ține sărăcia de mine și de 14 ani de când mă țin de politică, mie mi s-a urât cu politica și sărăciei nu i s-a urât cu mine.” Acestea sunt doar două exemple din tezaurul de 15 volume de aforisme, proverbe, gânduri, anecdote și povețe pe care Cilibi Moise le-a lăsat în urma sa.