Negocieri şi pace
În secolul XXI, războiul este o acțiune lipsită de sens. Niciodată, în întreaga istorie a omenirii, războiul nu a fost o soluție la problemele politice iscate între societățile umane.
Marius Tiţa, 27.07.2025, 11:30
În secolul XXI, războiul este o acțiune lipsită de sens. Niciodată, în întreaga istorie a omenirii, războiul nu a fost o soluție la problemele politice iscate între societățile umane. Desigur, nu este vorba de războiul de apărare, când ești atacat și trebuie să te aperi. În aceste vremuri când comunicarea este instantanee nu poate exista un casus belli, un motiv pertinent pentru ca armatele unor țări să se confrunte mortal.
Paradoxal, în cazul celor mai recente confruntări militare este foarte greu să găsim un motiv sau chiar pretext pentru începerea unui război. Orice motiv ar fi putut invoca istoria sau orice problemă contemporană, nou iscată, ar fi adusă în discuție, tot nu ar fi loc pentru război. În acest context, negocierile de pace par și ele o noțiune din vechime, strâns legată de un principiu periculos de anacronic. De aceea, nu vom vorbi, precum Tolstoi, despre ”Război și pace”, ci despre pace și negocierile de pace.
Războaiele trebuie evitate astfel ca negocierile de restabilire a păcii să devină inutile. Practic, beligeranții nu pot fi aduși față în față pentru a renunța la război fără intervenția uneia sau a mai multor puterii internaționale a căror voce se cere auzită, mai ales din motiv de prestigiu. Puține eforturi se fac pentru evitarea războiului dar nu se precupețește nimic pentru încetarea lui.
Războiul nu aduce glorie, pacea, însă, da! Este o constatare care ar permite evitarea conflictului prin negocieri, care nu așteaptă luptele ci se raportează direct la cauze. Este ciudat să constatăm că toată lumea își dorește negocieri de pace dar eforturile de păstrare a păcii au fost reduse.
Negocierile recente dintre ucraineni și ruși au fost departe de a aduce vreun strop de speranță. Măsurile au fost mai ales administrative, din genul celor ce se pot lua pe câmpul de luptă, când cei dispuși să se anihileze reciproc iau o pauză și fac fapte frumoase dar cu importanță strategică precum schimbul de prizonieri. Desigur, fără război nu ar fi existat nici prizonierii de război. Și nici schimbul lor și nici negocierile de pace.
Desigur, fiecare dintre oamenii care au revenit în țara lor, în căminul lor, înseamnă o dramă intens trăită de societăți civile traumatizate. Înseamnă mai ales civili luați de la munca lor și puși să o facă, brusc și real, pe cea a militarilor. Unii atacă, alții se apără. De pierdut, pierd cu toții. Și mai ales, își pierd viața. Eliberarea lor, la schimb unii cu alții, este o acțiune ce poate părea frumoasă, umanitară, dar dacă se evita războiul, nu ar fi fost nevoie de această generozitate politică. Nu este nimic nou în aceste constatări, ba chiar se stabilește o revenire la efecte mult prea des și dramatic experimentate în istoria omenirii.
Momentul actual este unul pregătit perfect pentru pace și prosperitate, și care ar trebui să fie perfect opus războiului. Mai mult ca niciodată, omenirea funcționează ca o societate unitară. Mai mult ca niciodată, oamenii au un sistem internațional de legi și reglementări care ar fi trebuit să salveze pacea și să o continue până dincolo de un secol de la încheierea celui de al doilea război mondial. Acest război ar fi trebui să fie ultimul, oamenii păreau că au înțeles ce s-a întâmplat și, prevăzători, au luat măsurile necesare ca acest măcel universal să nu se repete. Au fost create alianțe de auto-apărare bazate pe democrație, au apărut legături economice reglementate, se caută prezervarea planetei, totul ca într-o familie universală, cu conștiința că Terra este căminul comun al miliardelor de oameni egali în drepturi.
Ochii sunt ațintiți pe războiul de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei dar Orientul Mijlociu a devenit o scenă extinsă de război iar, mai nou și inexplicabil, Thailanda și Cambodgia se atacă reciproc și cu victime de-a lungul lungii lor frontiere comune. Nici aici nu putem găsi un motiv puternic, invocarea unui pretext, realitatea fiind zecile de morți și sutele de mii de refugiați din zonele de la frontiera celor două țări care nu au știut să își păstreze pacea. Mai ales că ele sunt conduse de premieri tineri, cu alte mentalități, de la care nu ne-am fi așteptat să continue mentalitatea părinților lor. Aceștia, părinții, au fost și ei șefi ai guvernului și continuă să se exprime autoritar și în mandatul copiilor cărora le-au transmis soarta celor două țări. La scurt timp după începerea conflictului dintre Thailanda și Cambodgia, s-au declanșat și mecanismele de negociere a păcii.
