Dunărea romană și spațiul românesc

Imperiul roman a perceput fluviul Dunărea ca pe o frontieră naturală cu lumea pe care o numea barbară. Prezența română la Dunărea de Jos, în zona viitorului spațiu românesc, a însemnat așezări civile, fortificații militare, lucrări publice.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Steliu Lambru, 02.03.2026, 10:12

Dunărea este fluviu european prin excelență, iar Imperiul roman este cel care a făcut din ea conceptul de frontieră tare, care separă civilizația de barbarie. Dar, în același timp, Imperiul a continuat să privească la Dunăre ca la o limită care trebuia depășită, ca la un mod de lua contact cu cealaltă umanitate, dinafara autorității sale.

Prezența romană la Dunărea dintre Porțile de Fier și Marea Neagră, frontiera de azi a României cu Balcanii, a fost cea care a marcat puternic istoria regiunii. Imperiul roman, asemenea oricărui imperiu în expansiune, a integrat diversele forme culturale și civilizaționale pe care le-a întâlnit. Arheologii sunt cei care au găsit urme ale faptului că Dunărea a fost, la nordul și la sudul ei, folosită deopotrivă de toate comunitățile și toți indivizii timpului pentru a-și trăi viețile și a prospera.

Muzeograful Mihaela Simion crede că noi, cei de azi, ar trebui să privim la Dunăre așa cum o făceau și cei din trecut care au ajuns în viitorul spațiu românesc: ca limită și ca dorință de o depăși.

”Dunărea nu este doar un fluviu, ea este o forță care a desenat peisaje, a conectat comunități, a purtat oameni, idei și, adesea, armate. În imaginarul nostru, ea este adesea percepută ca o graniță naturală. Și a fost, fără îndoială, o linie de apărare, o margine a lumii romane, o periferie, după care hic sunt leones. Dar, în același timp, Dunărea a fost mereu o axă de circulație, o cale care leagă nu doar separă, un drum accesibil de-a lungul timpului, de-a lungul istoriei. A fost un drum fără pulbere, cum așa frumos este descrisă în folclorul românilor, un drum pe care se construiesc, înainte de toate, întâlniri și schimburi, o coloană vertebrală a unei lumi perpetuum în mișcare.”

S-a spus că Europa de azi are în moștenirea romană una dintre fundamentele sale. Mihaela Simion crede că artefactele susțin această afirmație.

”Tot felul de experiențe împreună compun o hartă mult mai amplă, aceea a prezenței romane, a administrației, a vieții cotidiene, a credințelor, a conflictelor și, mai ales, a conviețuirilor de pe acest traseu sentimental. Și mai este ceva. Acest spațiu dunărean a fost, de secole, unul dintre locurile în care s-a plămădit Europa modernă. Aici s-au sedimentat idei de organizare, de infrastructură, de viață urbană, de lege și de schimb. Aici s-au întâlnit credințe, tradiții și limbi, s-au negociat diferențe și s-au creat punți. Dunărea ne arată, așadar, mai limpede decât oriunde, că Europa, așa cum o cunoaștem astăzi, nu s-a construit numai prin hotare, ci s-a construit prin circulație, prin rețele și dialog. Iar moștenirea romană este una dintre rădăcinile acestei identități europene.”

Arheologul Ovidiu Țentea este specialist în istoria Imperiului roman: ”Doar câteva obiecte ar vorbi despre putere, despre reprezentare, despre complexitatea lumii romane la Dunărea de Jos. De pildă, coiful de cavalerie de la Islaz este una dintre aceste piese emblematice. Nu este doar o piesă de armament, este un simbol al prestigiului militar. Astfel de coifuri folosite în contexte ceremoniale și exerciții ecvestre arată că armata romană însemna nu doar disciplină și eficiență, ci și spectacol, identitate și afișarea statutului. Prezența sa aici afirmă și confirmă, în același timp, integrarea profundă a acestei frontiere în cultura militară a Imperiului. În aceeași logică se înscrie și masca de paradă de la Hârșova. Chipul idealizat transformă soldatul aproape într-o figură atemporală.

Frontiera nu e doar locul unde are loc confruntarea militară ci un spațiu al afirmării simbolice a puterii romane. Tot la Hârșova, inventarele mormintelor din cărămidă din secolul al IV-lea ne arată o societate prosperă, conectată la lumea mediteraneeană. Avem paharul cu inscripția grecească Bea și trăiește bine!, o piesă superbă din sticlă. Podoabele din aur, fibule, inele, geme, obiecte din sticlă fină și decorația de spadă cu inscripția Valeriane, să trăiești! ne vorbesc despre indivizi reali, identitate, credință și apartenență la un univers cultural comun în Imperiul târziu.”

Ovidiu Țentea a arătat că descoperiri recente întăresc afirmația că prezența romană pe Dunărea de Jos a însemnat intâlnirea dintre lumi și culturi.

”La Capidava sunt piese de harnașament ecvestru care completează această imagine, ele fiind descoperite recent, acum opt ani, pe șantierul Capidava. Sunt piese de bronz argintat, deosebit de frumoase, demonstrând că Dunărea de Jos nu era doar o periferie izolată, ci un spațiu unde circulau modele, stiluri și influențe din întreg Imperiul. Vedem obiectele din aur, obiectele din argint, de sticlă fină, dovezi ale unor rețele economice active. Dunărea nu despărțea lumi, le conecta, era o arteră de circulație și un spațiu de interacțiune. Dunărea romană nu a fost o margine a lumii, ci un teritoriu dinamic unde armata, comunitățile locale și influențele externe au creat o realitate copmpelxă și profund conectată.”

Atât timp cât Dunărea va fi unul dintre simbolurile Europei, ea va însemna comunicare. Și cum din antichitate și până azi oamenii se comportă la fel, ei își vor căuta în continuare semenii și valorile.