Chirac, ultimul
Jacques Chirac este unul dintre ultimii europeni care şi-au dominat epoca, militând pentru democraţie şi unitate europeană.
Marius Tiţa, 05.10.2019, 18:51
Este cunoscut ca preşedinte al Franţei, funcţie pe care a exercitat-o după căderea comunismului, acum trei decenii. A fost consilierul preşedinţilor Pompidou şi Giscard D’Estaing, iar din 1981 a candidat pentru funcţia supremă în statul francez. După două candidaturi fără succes, pierzând mereu în faţa lui Francois Mitterand, a câştigat două mandate succesive. Este cel care, ştiind că va fi reales, a decis reducerea duratei mandatului preşedintelui Franţei de la 7 la 5 ani. În mai 1995, a fost ales pentru primul său mandat, cel de 7 ani. În anul 2000, a organizat un referendum pentru reducerea mandatului prezindeţial. În 2002, a fost ales, din nou, în funcţia de preşedinte, de această dată pentru 5 ani.
Născut în 1932, Jacques Chirac a trăit în momente complicate pentru Europa. În tinereţe a urmat o carieră militară, în vremurile tulburi de după al Doilea Război Mondial. A continuat cu administraţia publică şi, ca în cazul preşedinţiei, a fost consilier al premierului, înainte să conducă el însuşi guvernul Franţei. Şi a fost prim ministru de două ori, pentru prima dată sub cea de a V-a Republică, a doua oară chiar în cohabitare cu preşedintele socialist Francois Mitterand, căruia avea să îi succeadă la Palatul Elysee. De asemenea, a fost prima situaţie de cohabitare din istoria recentă, postbelică, a Franţei. Dacă ne amintim de perioada, glorioasă şi ea, când Jacques Chirac era primar al Parisului, o funcţie deosebit de prestigioasă, şi de mandatele de ministru sau de ales local, vedem că nimic din ce înseamnă implicare politică nu lipseşte din biografia sa.
Mai mult, în 1976, a creat şi un partid politic, şi nu unul oarecare ci Adunarea pentru Republică (Rassemblement pour la République – RPR), unul dintre partidele esenţiale ale Franţei, la sfârşitul secolului trecut. Jacques Chirac a vizitat de trei ori România, de fiecare dată în momente sensibile. Prima dată a venit în 1975, când era prim ministru al guvernului Franţei. Era un gest special pentru relaţii vechi şi călduroase române-franceze. A revenit după căderea comunismului, în 1997, când era preşedinte. Era subiecte importante în discuţie, vizita preşedintelui francez la Bucureşti având loc cu câteva luni înaintea summitului NATO de la Madrid la care avea să se discute următorul val al aderării la NATO. În timp ce preşedintele Chirac a susţinut cu toată forţa includerea României în acest prim val, liderul american, Bill Clinton a exclus Bucureştiul de pe prestigioasa listă.
După câteva zile, preşedinte Clinton era primit cu entuziasm în Bucureşti, prima vizită oficială a unui lider al Casei Albe după 22 de ani. O privire atentă descoperea în mulţime pancarte pe care scria “Vive la France!”. Erau pancarte de la vizita preşedintelului Chriac, de la începutul zbuciumatului an 1997, afişate în faţa preşedintelui Clinton pentru a arăta că negocierile de la Madrid nu trecuseră neobservate de români. În 2003, Jacques Chirac critica dur ţările din Est, recent intrate în NATO, pentru rapida lor aliniere la politica americană faţă de Irak.
Ultima vizită în România a preşedintelui Chirac a avut loc în septembrie 2006, ultimul său an de mandat. Participa la Sommetul Francofoniei, desfăşurat atunci la Bucureşti, dar au fost vizate şi multe subiecte legate de aderarea României la Uniunea Europeană, ce avea să se producă peste trei luni, la 1 ianuarie 2007. Jacques Chirac a fost un mare prieten al României, printre cei destul de puţini de această anvergură, şi a fost un mare militant euro-atlantic, poate ultimul.
