Salutări din Ucraina
E vremea vacanţelor de vară, cel puţin în emisfera nordică a globului, iar elevii încheie cursurile. Şi în Ucraina măcelărită de Rusia se încheie cursurile, chiar dacă multe şcoli nu mai sunt decât monumente sinistre ale demenţei războinice.
Marius Tiţa, 12.06.2022, 12:00
E vremea vacanţelor de vară, cel puţin în emisfera nordică a globului, iar elevii încheie cursurile. Şi în Ucraina măcelărită de Rusia se încheie cursurile, chiar dacă multe şcoli nu mai sunt decât monumente sinistre ale demenţei războinice. Elevii şcolii nr. 134 din Harkiv, care se pregăteau de balul de încheiere a cursurilor, s-au trezit fără şcoală, distrusă în februarie, în primele zile ale războiului. Au venit, totuşi, în hainele lor de bal, şi au dansat pe terenul de sport, având ca fundal teribila ruină a şcolii. Sunt imagini ireale dar nu prin grozăvia pe care o evocă, ci prin puterea pe care o demonstrează, gândind la viitor. Copii şi părinţii lor sunt hotărâţi să refacă şcoala, vor reface Harkivul şi întreaga Ucraină. Pe vaporul din Marsilia unde erau cazaţi, cei aproape o mie de refugiaţi ucraineni au organizat o şcoală pentru copiii care au fugit din ţara lor bombardată criminal de Rusia. Şi în România se desfăşoară multe iniţiative de continuare a şcolii pentru copiii ucrianeni refugiaţi, fie online, cu profesorii rămaşi în ţară, fie în sălile puse la dispoziţie de şcolile din România sau alte spaţii oferite de autorităţi.
Un tânăr confrate jurnalist ucrainean, fost elev al şcolilor din Ucraina, s-a ridicat într-o conferinţă de presă şi i-a pus o întrebare ministrului de externe al lui Putin, Lavrov. Spre deosebire de tânărul jurnalist ucrainean, fiica lui Lavrov nu a făcut studii în Ucraina şi nici măcar în Rusia, ci tocmai în America, ţara pe care Lavrov de abia acum ameninţă că o va bombarda, chiar nuclear. La balurile de absolvire ale fiicei ministrului Lavrov s-a dansat pe fond de muzică bună, nu pe fundal de ruine de şcoală, afumate de explozii. La conferinţa de presă din Turcia, ţară membră a NATO, jurnalistul ucrainean l-a întrebat pe potentatul moscovit despre ce mai fură ruşii din Ucraina, în afară de grâne. Lavrov era în Turcia tocmai pentru a discuta despre blocarea şi deblocarea exportării grâului muncit de ucraineni, spre ţări care depind de această resursă alimentară. Pe de altă parte, grâul este mutat de pe ogoarele ocupate ale Ucrainei în hambarele Rusiei invadatoare. Ca şi elevii ucraineni, agricultorii şi-au dus munca la capăt, au cultivat grânele, au recoltat roadele după care au dat buzna dăunătorii, cu maşinile lor de ucis oameni, de distrus şi de furat.
Organizaţiile internaţionale şi alţi responsabili încep să vorbească de foamete, de lipsa unor produse alimentare care proveneau din Ucraina. Iar războiul din Ucraina a devenit explicaţie pentru multe lipsuri şi crize ce se manifestă peste tot în lume. Politicienii şi autorităţile de tot felul obişnuiesc să facă un bilanţ la primele 100 de zile ale mandatului lor, al activităţii pentru care au fost aleşi. Au trecut 100 de zile, şi încă o săptămână, de la declanşarea invaziei Rusiei în Ucraina iar bilanţul este cutremurător, înfiorător, de neacceptat. Cifrele îşi pierd capacitatea de expresie iar specialiştii par a vorbi în gol. Chiar şi imaginile ne lasă fără cuvinte, umiţi de ce se poate întâmpla în acest secol al viitorului, zdrobiţi de oroare şi un puternic simţământ de neputinţă. Din păcate, după 110 zile de agresiune absurdă a uneia dintre cele mai mari puteri militare împotriva unui stat independent, membru al ONU, imaginile din Ucraina sunt doar cu ruine, morminte şi cu ruine-morminte. Iar răspunsul la întrebarea tânărului jurnalist ucrainean, adresată bătrânului funcţionar diplomatic sovietic, este simplu: totul. Rusia încearcă să-i fure Ucrainei şi ucrainenilor totul, viaţa, trecutul şi viitorul, dreptul la existenţă, limba şi tradiţiile, resursele de orice fel, pământul, oamenii, femeile, copii şi bărbaţii, vrea să îi rescrie istoria şi planurile.
Şi, totuşi, în ciuda distrugerilor şi a morţii, semănate de ruşi în Ucraina, a uitării comunităţii internaţionale, care pare a se fi obişnuit cu atrocităţile comise, din Ucraina ne vin imagini de viaţă frumoasă şi normală. Tinerii valsează pe ruine, în minunatul moment al încheierii unui ciclu şcolar, cântă împreună cu Pink Floyd, şi se gândesc, cu demnitate, la refacerea ţării, a vieţii, a şcolilor, a ogoarelor, a viitorului.
