Participarea României la misiunea din Afganistan

participarea româniei la misiunea din afganistan Premierul Victor Ponta a participat, la Kandahar, în Afganistan, la ceremonia care marchează începutul retragerii trupelor româneşti din Afganistan.

După mai bine de 12 ani de prezenţă militară în Afganistan, România începe să-şi retragă trupele din teatrul de operaţiuni.

 

Premierul roman Victor Ponta, ministrul apărării, Mircea Duşa şi ministrul de interne Gabriel Oprea au fost prezenţi la Kandahar, la ceremonia care a marcat începutul acestui proces. Şeful guvernului le-a mulţumit militarilor români pentru curajul dovedit, şi a evocat cele 23 de victime din rândul lor. Victor Ponta: “Datorită misiunii dvs, a sacrificiului, a curajului, România este astăzi o ţară mai sigură şi este un partener respectat de către toţi membrii NATO şi de către toţi aliaţii noştri. Cei 23 de camarazi ai dvs care şi-au dat viaţa vor rămâne ca eroi ai României, ai Armatei Române. Mă gândesc, în acelaşi timp, şi la cei răniţi, care au nevoie şi vor avea nevoie de-a lungul întregii vieţi de solidaritatea şi de sprijinul nostru, dar vreau să mă adresez şi dvs, celor care vă veţi întoarce sănătoşi acasă. Datoria României şi a Guvernului este să vă asigure şi în ţară condiţii de viaţă mai bune decât cele pe care le-aţi avut în ultima perioadă. Vă aşteptăm pe toţi sănătoşi acasă, suntem foarte mândri şi vă mulţumim.”

 

Ceremonia a fost marcată de un incident, baza aeriană din Kandahar fiind atacată cu rachete. Oficialii români au fost adăpostiţi în buncăre şi nu au fost înregistraţi răniţi.

 

În 2002, în Afganistan soseau primii 600 de militari români. Din 2006, ei au primit în grijă cea mai periculoasă zonă din Afganistan, Zabul.  Vârful participării româneşti cu trupe în această ţară a fost înregistrat în 2011, când au fost desfăşuraţi aproximativ 1.800 de militari, concomitent cu preluarea conducerii aeroportului internaţional Kabul de către forţele aeriene române pentr un an. România a participat la acţiunile NATO din Afganistan cu un efectiv total de 25.000 soldaţi, care au îndeplinit cu succes peste 1.900 de misiuni militare şi umanitare. Contingentul român din Afganistan este constituit în prezent din aproximativ 2.000 de militari, a căror retragere va începe în următoarele luni. Numărul soldaţilor români care vor mai rămâne în această ţară, după sfârşitul acestui an, va fi de aproximativ 200, care se vor ocupa de instruirea armatei afgane.

 

Toate trupele NATO se retrag din Afganistan în acest an, proces care generează, potrivit analiştilor, temeri privind o nouă intensificare a violenţelor într-o ţară săracă, în care talibanii rămân puternici, în pofida celor 12 ani de prezenţă militară occidentală.

 

În urmă cu 26 de ani, şi militarii sovietici se retrăgeau din Afganistan, după un război de aproape 10 ani, considerat “Vietnamul” Uniunii Sovietice şi unul din factorii care au grăbit destrămarea marelui imperiu comunist.


www.rri.ro
Publicat: 2014-06-30 12:10:00
Vizualizari: 364
TiparesteTipareste