Revoluția română și revirimentul democrației

revoluția română și revirimentul democrației De la jumătatea secolului al 19-lea, vocabularul politic a încărcat cuvântul "revoluție" în principal cu sensul de "răsturnare" a vechilor idei și practici, de "înnoire", a societății în întregul ei.

De la jumătatea secolului al 19-lea, vocabularul politic a încărcat cuvântul "revoluție" în principal cu sensul de "răsturnare" a vechilor idei și practici, de "înnoire", a societății în întregul ei. Mai ales politica trebuia înnoită, atât la nivelul celor care făceau politică, a ideilor politice, cât și la promovarea schimbării cât mai dese. Revoluția era considerată motorul istoriei, iar marxismul a fost ideologia catre a influențat cel mai mult modul de a privi revoluția. Marxsimul afirma că lupta de clasă era cea care făcea ca omenirea să meargă înainte. Iar revoluția era atât un proces insurecțional, prin care capitalismul trebuia înlăturat și distrus, cât și un proces în continuă desfășurare, după ce proletariatul ar fi cucerit puterea și ar fi transformat societatea.


După ce marxismul a cucerit puterea în Rusia în 1917 în forma sa leninistă și s-a instalat prin ocupația sovietică a Europei Centrale și de Est, revoluția trebuia să continue până la victoria ei peste tot în lume. Dar regimul sovietic și conceptul de revoluție ca răsturnare socială au eșuat în proiectele sale de a fi formele superioare ale vieții umane. Comunismul a însemnat reprimarea drepturilor celor mai elementare ale omului și a adus pauperitate economică generalizată. Revoluțiile anului 1989 în Europa Centrală au venit ca efecte logice ale degradării dramatice ale condițiilor de viață. Ele au fost privite de istorici și politologi drept întoarceri la democrație pe care fără voia lor o părăsiseră între anii 1945-1947. Revoluțiile anului 1989 nu mai sunt acum momente fondatoare ale răsturnărilor sociale, ci ale construirii democrației. Odată cu anul 1989, și înțelegerea revoluției s-a întors la sensul său originar, acela de "revenire" la un punct de pornire, semnificație pe care a avut-o revoluția glorioasă din Anglia anului 1688. Revoluțiile din 1989 sunt revoluții glorioase deoarece au pus capăt tiraniilor și au redat omului politic demnitatea.


În fiecare an, în decembrie, românii comemorează căderea comunismului și întoarcerea la normalitate. Plătită cu morți și răniți, întoarcerea la democrație va fi mereu valoarea politică cea mai importantă, din ce în ce mai importantă pe măsură ce trecerea timpului tinde s-o estompeze. Începutul manifestațiilor anticomuniste din România a avut loc la Timișoara, pe 16 decembrie 1989, și ele au fost continuate la București pe 21-22 decembrie când dictatorul Nicolae Ceaușescu a fost înlăturat. Politologul Ioan Stanomir crede că data de 22 decembrie 1989 are toate atributele unui moment fondator, în acest caz, refondator: "22 decembrie reprezintă indiscutabil punctul final al intervalului comunist. Este bine să subliniem acest fapt fiindcă unii dintre oamenii politici care s-au afirmat după decembrie 1989 au încercat să minimalizeze dimensiunea anticomunist-democratică a manifestațiilor populare care au dus la căderea regimului Ceaușescu. Insist asupra acestei dimensiuni. Nu a fost vorba doar despre înlăturarea unui dictator care a dezonorat această țară, ci și despre afirmarea unor valori care, deși nu erau foarte clar precizate, erau subsumate unei dorințe de a elimina regimul comunist cu tot cortegiul său de privațiuni materiale și de restrângeri politice dramatice ale libertăților."


Dar debarasarea oamenilor de moștenirea și automatismele comunismului s-a dovedit a fi un proces de durată pe care puțini l-au înțeles corect atunci: ca pe un efort dureros de separare a binelui public de răul public, de a avea o privire către trecut și una ațintită către viitor. Ioan Stanomir: "22 decembrie este asemenea lui Ianus, un eveniment cu două fețe. Pe de o parte este momentul de celebrare a libertății, pe de alta este momentul în care începe aventura teroriștilor. Dacă nu ar fi fost teroriștii și dacă nu ar fi fost morții surveniţi în circumstanțe extrem de dificil de elucidat până astăzi, probabil că 22 decembrie ar fi avut o altă posteritate. Nu trebuie să uităm că există un cimitir al Eroilor Revoluției și că persoanele înmormântate acolo sunt în cea mai mare măsură rezultatul acțiunii misterioșilor teroriști de după 22 decembrie 1989."


Democrația română renăștea iar pluralismul opiniilor era un semn de însănătoșire societală. Renășteau partidele istorice desființate de regimul comunist, oamenii erau liberi să propună idei și să treacă la acțiune. Vocile lor erau din ce în ce mai mult ascultate și comportamentul politicienilor se adecva pe cererea electoratului. Ioan Stanomir: "22 decembrie 1989 a fost într-adevăr un moment de fraternitate și de fraternizare după care a urmat destul de repede o dezunire profundă a corpului politic. Cetățenii din România au fost împărțiți iar factorii care i-au împărțit au fost Frontul Salvării Naționale și Ion Iliescu, odată cu asumarea partizană a moștenirii lui 22 decembrie și prin confiscarea acestei moșteniri în beneficiul unui partid-stat. A fost începutul sfârșitului pentru acest vis, această iluzie a fraternității. 22 decembrie a rămas o simplă zi, ceea ce a urmat a fost în serie istorică tragedia teroriștilor, luna inauarie 1990 cu manifestațiile partidelor democratice și reprimarea lor violentă, luna februarie 1990, martie 1990 și incindetele de la Târgu Mureș, Piața Universității și, în cele din urmă, mineriada din iunie 1990."


Revoluția română din 1989, cea mai sângeroasă revenire la democrație, a fost plătită cu aproximativ 1200 de morți. Trecerea timpului aduce obișnuința în viața oamenilor cu anumite standarde, iar libertățile sunt considerate norme de bază ale existenței și valori indispensabile. Dar memoria istorică le aduce aminte oamenilor că nu întotdeauna a fost așa. Iar anul 1989 este exemplul cel mai aproape de noi.



www.rri.ro
Publicat: 2016-12-19 10:41:00
Vizualizari: 1367
TiparesteTipareste