Reacţia deputatului Angel Tîlvăr

reacţia deputatului angel tîlvăr Comisia Europeană a luat poziţie faţă de intrarea în vigoare, în Austria, de la 1 ianuarie 2019, a legislaţiei privind alocaţiile pentru copiii nerezidenţi ai lucrătorilor din acest stat membru.

Comisia Europeană a luat poziţie faţă de intrarea în vigoare, în Austria, de la 1 ianuarie 2019, a legislaţiei privind ajustarea nivelului alocaţiilor pentru copiii nerezidenţi ai lucrătorilor din acest stat membru, în funcţie de costul mediu al vieţii din ţara de rezidenţă a copilului. Potrivit executivului european, în cazul în care lucrătorii contribuie la sistemul naţional social, se aşteaptă ca ei să primească aceleaşi beneficii, indiferent de naţionalitatea lor sau de locul unde se află copiii acestora. Ministerul Afacerilor de Externe informează că această măsură afectează aproximativ 14 000 de copii români ai căror părinţi muncesc în Austria. 


Potrivit deputatului Angel Tîlvăr, preşedinte al Comisiei pentru afaceri europene,  decizia contravine principiului european al solidarităţii şi echităţii, precum şi unor drepturi fundamentale, aşa cum sunt dreptul la muncă şi cel la liberă circulaţie, drepturi de care românii se bucură, în calitate de cetăţeni europeni: "Salut decizia Comisiei Europene de a analiza legislaţia, din perspectiva compatibilităţii cu legislaţia UE. Aşa cum am susţinut în nenumărate rânduri, încă din 2017, când subiectul era în faza dezbaterilor, cetăţenii români care muncesc peste hotare, în state ale Uniunii Europene şi care plătesc toate obligaţiile prevăzute de lege pentru salariul lor, trebuie să primească, în integralitate, alocaţiile pentru copiii lor"


În urmă cu trei luni, deputatul Angel Tîlvăr, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, îşi exprima public îngrijorarea faţă de votul favorabil al legislativului austriac pentru proiectul devenit lege de la 1 ianuarie 2019 şi lansa un apel  "la o abordare europeană, în contextul în care Uniunea are nevoie mai mult decât oricând de consolidarea valorilor democratice şi nu foloseşte nimănui punerea sub semnul întrebării a principiilor construcţiei europene". 


În opinia parlamentarului român, "orice altă abordare ar crea o nedreptate şi ar pune munca unui român care desfăşoară, în condiţii legale, activităţi lucrative în anumite ţâri ale Uniunii Europene, într-o nemeritată şi nejustificată poziţie de inferioritate. Este datoria noastră să luăm o atitudine fermă pentru susţinerea respectării tuturor drepturilor cetăţenilor români, oriunde s-ar afla aceştia în Europa". 


www.rri.ro
Publicat: 2019-01-08 11:45:00
Vizualizari: 332
TiparesteTipareste