UE vrea reducerea riscurilor de securitate legate de 5G

ue vrea reducerea riscurilor de securitate legate de 5g  Statele membre ale Uniunii Europene au convenit să ia în considerare regimul politic în care activează furnizorii de servicii 5G, originari din țări din afara spațiului comunitar.

Statele membre ale Uniunii Europene au convenit să ia în considerare regimul politic în care activează furnizorii de servicii 5G, originari din țări din afara spațiului comunitar. Ar fi atenuate astfel riscurile privind securitatea unor astfel de reţele în Europa.  



Decizia a fost luată la reuniunea miniştrilor europeni ai telecomunicaţiilor. La finalul întrevederii, noul comisar pentru piaţa internă şi sectorul digital, francezul Thierry Breton, a vorbit despre despre importanța tehnologiei 5G pentru economia europeană :


"Tehnologia 5G ne va permite să dezvoltăm aplicații noi, să intrăm în era internetului obiectelor. Tehnologia 5G va aduce schimbări în uzine, în supermarketuri sau în spitale. De fapt, în toate domeniile din viața de zi cu zi".


Și cum modificările se anunță a fi destul de mari, Thierry Breton a insistat pe necesitatea de a atenua riscurile la adresa securității. Iar în declarația comună de la finalul reuniunii miniștrilor europeni ai telecomunicațiilor se arată că trebuie luat serios în considerare regimul politic în care își desfășoară activitatea un furnizor de tehnologie 5G din afara Uniunii Europene. Declarația nu menţionează nici nici o ţară și nici un grup care ar putea ridica probleme, dar, pentru agenția France Presse, China şi gigantul său al telecomunicaţiilor Huawei par să fie principalii vizaţi.




Statele Unite i-au exclus deja pe chinezii de la Huawei din dezvoltarea tehnologiei 5G pe teritoriul lor, invocând pericolul unor acțiuni de spionaj în favoarea Beijingului. În plus, Washington-ul încearcă să-şi convingă și aliaţii să procedeze la fel. Până în prezent, europenii au ignorat solicitările americane, iar Huawei a respins toate acuzaţiile la adresa sa.


La nivel european, Huawei este în concurenţă cu două companii locale: Ericsson din Suedia şi Nokia din Finlanda.

Noul comisar pentru piaţa internă şi sectorul digital, Thierry Breton, a evidenţiat de altfel expertiza europeană în acest domeniu: "Europa dispune de mari actori industriali şi, prin intermediul lor, de cel mai mare portofoliu în termeni de brevete: peste 55% din brevetele pentru 5G sunt de origine europeană".


Există așadar competitori europeni, dar Thierry Breton dă asigurări că vor fi respectate regulile competiției corecte și nu va fi favorizat nici un furnizor. Cere însă reciprocitate. Încă o aluzie voalată la Huawei şi la piaţa chineză, criticată frecvent pentru lipsa sa de deschidere faţă de companiile străine.


www.rri.ro
Publicat: 2019-12-06 12:33:00
Vizualizari: 417
TiparesteTipareste