Evoluția negocierilor privind relațiile UE-Marea Britanie post Brexit

evoluția negocierilor privind relațiile ue-marea britanie post brexit Consiliul European i-a cerut Comisiei să prezinte rapid o propunere de mandat pentru viitoarea relaţie din Uniune şi Regatul Unit, după Brexit.

Şefii de stat sau de guvern din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, reuniţi, săptămâna trecută, în Consiliul de Iarnă, i-au solicitat Marii Britanii să ratifice şi să pună în aplicare în timp util Acordul de Retragere din Uniune.


În primul discurs după ce a fost reconfirmat în funcţie şi a primit acordul Reginei Elisabeta a II-a de a forma un nou guvern, premierul Boris Johson le-a promis britanicilor că va livra Brexitul până la 31 ianuarie.


În consecinţă, liderii europeni se pregătesc pentru etapa următoare, de construire a unei relaţii cât mai strânse cu Regatul Unit. În acest sens, Consiliul i-a solicitat Comisiei să prezinte un proiect de mandat cuprinzător de negociere, care trebuie adoptat cât mai rapid de Consiliul Afaceri Generale.


Intervalul de timp pentru stabilirea tuturor acestor detalii este de doar 11 luni, ceea ce constituie o adevărată provocare, a spus preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a subliniat, însă, că Uniunea este pregătită să treacă la următoarea fază a procesului Brexit.




Ursula von der Leyen: "Vrem ca relaţiile noastre viitoare să fie cât mai strânse posibil, cu respectarea integrală a principiilor noastre. Consiliul a cerut Comisiei să rămână negociatorul Uniunii pentru următoarea fază a discuţiilor. Intervalul de timp pe care-l avem înaintea noastră este o provocare. Va trebui să începem să lucrăm cât mai curând posibil. Vom fi gata să obținem tot ce se poate în perioada scurtă disponibilă. Consider că este important să precizez în acest moment că, da, Marea Britanie va deveni o ţară terţă, dar în cele din urmă vom avea un parteneriat fără precedent. Acesta nu este sfârşitul a ceva ci începutul unor relaţii viitoare excelente între vecini buni".


Şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, speră ca viitoarea relaţie a Uniunii cu Regatul Unit să fie una strategică foarte puternică.


Consiliul a salutat decizia Comisiei de a-l numi din nou pe Michel Barnier în vederea negocierilor privind relațiile viitoare. Acestea vor continua să aibă loc într-un mod coerent și într-un spirit de unitate și transparență cu toate statele membre.


www.rri.ro
Publicat: 2019-12-17 10:57:00
Vizualizari: 411
TiparesteTipareste