Puseu inflaţionist în România

puseu inflaţionist în românia România se află în rândul ţărilor Uniunii Europene cu cea mai mare inflaţie în luna octombrie.

Produsul Intern Brut a crescut cu 3,9% în Uniunea Europeană în trimestrul trei din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020. Toate statele membre au raportat creşteri, dar cele cu reușite notabile au fost România (8%), Ungaria (6,1%) şi Lituania (6%) - arată datele preliminare publicate, săptămâna aceasta, de Oficiul European de Statistică. Specialiști în domeniu temperează, însă, bucuria generată de un astfel de anunț și amintesc că, acum un an, situația pandemică dusese la o contracție severă a avântului economic. Cât despre românii de rând, aceștia constată, pe zi ce trece, că o asemenea creștere economică nu se regăsește în niciun caz în buzunarele lor, constatare confirmată, de altfel, tot de Eurostat. Potrivit statisticienilor de la Bruxelles, România se înscrie în rândul ţărilor din Uniunea Europeană cu cea mai mare inflaţie în luna octombrie. Astfel, la nivelul întregului bloc comunitar, rata anuală a inflației a crescut, în octombrie, până la 4,4%, de la 3,6% în septembrie. România - cu 6,5% - a depășit media europeană. Singura consolare este, poate, că altele sunt țările care ocupă podiumul "fruntașelor" - Lituania (8,2%), Estonia (6,8%) și Ungaria (6,6%). 


Altfel, la firul ierbii, românii resimt puternic scumpirile de la o lună la alta. Facturile la curent electric și gaze naturale au explodat, ceea ce a condus la scumpiri în lanț la o multitudine de produse alimentare sau nealimentare și la servicii. Nu mai departe de săptămâna trecută, potrivit calculelor sale, diferențiate, Institutul Naţional de Statistică de la București a informat că rata anuală a inflaţiei a urcat la 7,9% în luna octombrie 2021, de la 6,3% în septembrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu peste 11 procente, mărfurile alimentare cu 5,25, iar serviciile cu aproape 4%. Totodată, potrivit ultimului raport asupra inflaţiei elaborat de Banca Naţională a României, rata anuală a inflaţiei este estimată la valoarea de 7,5% în luna decembrie 2021 şi este prevăzută să se tempereze, până la 5,9% la sfârşitul anului viitor. BNR a menţionat și că, faţă de raportul din august, noua proiecţie este mai ridicată cu 1,9 puncte procentuale pentru finele anului curent şi cu 2,5 puncte procentuale pentru sfârşitul anului viitor. Și fosta președintă a FMI, în prezent șefă a Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat că, în Europa, inflația la un nivel ridicat și o încetinire a avansului economic se vor menține  pe o perioadă mai lungă decât s-a crezut.

RadioRomaniaInternational · Puseu inflaţionist în România - 18.11.2021

www.rri.ro
Publicat: 2021-11-18 11:33:00
Vizualizari: 578
TiparesteTipareste