Personaje istorice feminine în filmele româneşti din perioada comunistă

personaje istorice feminine în filmele româneşti din perioada comunistă Ca toate regimurile dictatoriale fie de dreaptă, fie de stânga, și cel comunist din România a transformat filmul istoric în mijloc propagandistic.

Ca toate regimurile dictatoriale fie de dreaptă, fie de stânga, și cel comunist din România a transformat filmul istoric în mijloc propagandistic. Ideologia pe care cinematografia trebuia s-o reflecte era cea național-comunistă cu toate distorsiunile ei istorice și eliminări de adevăruri. Mai mult decât atât. În comunism, filmul avea și un rol pedagogic, el educând generații întregi cu privire la istoria națională și la tipul de patriotism pe care românii trebuiau să-l adopte în comportamentul lor. Mai ales, după 1974, implicarea programatică a cinematografiei româneşti în proiectul propagandistic al partidului comunist, de „făurire a omului nou, constructor conştient al societăţii socialiste multilateral-dezvoltate şi al naţiunii socialiste“, este mai pronunţată.

 

Subiectele acestor filme atingeau perioada antichității daco-romane, a medievalității, când principatele Moldovei și Țării Românești s-au colagulat mai bine, și a secolelor XIX-XX, fără însă a se pomeni nimic de contribuția monarhiei la modernizarea statului român. În realizarea acestor filme s-au remarcat, printre alții, regizorii Mircea Drăgan, Gheorghe Vitanidis, Doru Năstase, dar mai ales Sergiu Nicolaiescu, realizator prolific și, poate, „cel mai eficient creator de filme istorice, care au fundamentat şi alimentat mitologia naţionalist-comunistă”, după cum l-a numit Mihaela Grancea, profesoară universitară la Univeristatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Însă, cum apăreau personajele istorice feminine în aceste univers cinematografic maniheist dominat de bărbați, atât eroi, cât și dușmani? Erau femeile din aceste filme descrise realist – deși, izvoarele istorice oferă puține informații despre soțiile, mamele și fiicele domnitorilor – sau erau și ele subsumate ideologiei? Ne răspunde tot profesoara universitară Mihaela Grancea:

 

În majoritatea firmelor, prezența femeilor este fugară și exotică. Avem doar câteva apariții fugare în cel mai cunoscut poate film istoric românesc „Mihai Viteazul”. Este vorba de doamna Stanca și amanta en-titre a lui Mihai, cea care îi construia unele dintre relațiile externe, relații legate de facilitarea unor împrumuturi financiare. În aceste filme, un rol important l-au avut stereotipurile masculine. Iar femeile erau, mai degrabă, absente, niște absențe notabile pe care le întâlnim, mai ales, în filmele turnate de Sergiu Nicolaescu. Acesta, prin personalitatea sa și prin scenariile pe care le-a scris singur sau în colaborare cu unii dintre istoricii în vogă ai epocii a redus pe cât posibil existența femeilor din elita celor două țări române în filmele respective.”

 

Există, totuși, o excepție: filmul regizat de Malvina Urșianu, „Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu”, și realizat în 1980, după nuvela clasică „Alexandru Lăpușneanu” de Costache Negruzzi.  În această producție, care prezintă cea de-a două domnie, sfârșită tragic, a domnitorului moldovean Alexandru Lăpușneanu, se remarcă plenar două prezențe feminine:  soția lui Alexandru Lăpușneanu, Ruxandra, și doamna Chiajna, sora ei, care la vremea aceea era cea care domina scena politică și nu numai politică internă.  Cele două femei – fiicele lui Petru Rareș, deci nepoate ale lui Ștefan cel Mare – vor fi regente în perioada minoratului fiilor lor. S-o ascultăm pe Mihaela Grancea:

 

Cele două femei au caractere diferite și filmul subliniază acest lucru. În film urmărim evoluția caracteriologică a Ruxandrei care, dintr-o ființă apatică, lipsită de entuziasm, care trebuia să se căsătorească cu Joldea uzurpatorul, într-un fel se adaptează în primii ani căsătoriei cu Alexandru Lăpușneanu, cel care în tinerețe părea mai rezonabil în calitate de conducător politic. Pe măsură ce paranoia îl cuprinde pe Lăpușneanu, observăm cum ea se îndepărtează de acesta și este atent la conservarea statutului ei și al copiilor ei. Ea va face gestul ipotetic dar radical de a-și otrăvi soțul. Din câte știu eu, sursele cronicărești sunt destul de ambigue. În schimb, în film, conform nuvelei lui Negruzzi, ea este cea care îl otrăvește pe Alexandru Lăpușneanu. Și îl urcă pe tronul Moldovei pe fiul ei, pe Bogdan, ea fiind în perioada aceasta regentă.”

 

Celălalt personaj principal feminin din film este doamna Chiajna, altă fiică a domnitorului Moldovei Petru Rareș și soție a voievodului Țării Românești Mircea Ciobanul. De altfel, doamna Chiajna constituie și subiectul altor opere literare, fiind un simbol al cruzimii și ambiției, un fel de contra-exemplu la modelul feminității docile și blânde care a circulat mult timp în istorie. Și exact acest rol, devenit deja loc comun în istoriografie și literatură, îl joacă doamna Chiajna și în filmul Malvinei Urșianu:

 

Doamna Chiajna este un personaj stereotipic. E gândită să pară foarte arogantă, lipsită de subtilitate. Ea, totuși, prezintă o parte din voință extraordinară reală a acestei femei care, într-o perioadă de criză politică - secolul al XVI-lea a fost plin de astfel de crize politice și de cruzime – a reușit să-și impună voința. Și nu a sfârșit nici de vreme, nici dramatic, așa cum a sfârșit doamna Moldovei murind la 32 de ani de o boală naturală. Filmul este deosebit prin cromatică, prin expresivitatea imaginii, prin reconstituirea istorică. Observăm și dorința de a prezenta o scenografie apropiată ecranizărilor după piesele shakespeariene. De altfel, umbrele și clarobscururile sunt întâlnite în astfel de ecranizări. Mă gândesc în primul rând la cea realizată de Orson Wells după „Macbeth”.”

 

Deşi, momentan, analiza prezenței feminine în filmele istorice, din perspectiva adevărului istoric, este de-abia la început, în România, ea va fi, cu siguranţă, aprofundată în continuare.


www.rri.ro
Publicat: 2022-05-01 15:22:00
Vizualizari: 127
TiparesteTipareste