Minorii şi cerşetoria

minorii şi cerşetoria Îi vedem pe străzile aglomerate din centrul Capitalei, în jurul gărilor şi la intrarea în supermarket-uri. Ca vârstă biologică sunt copii, dar ca experienţă de viaţă îi întrec pe mulţi adulţi.

Îi vedem pe străzile aglomerate din centrul Capitalei, în jurul gărilor şi la intrarea în supermarket-uri. Ca vârstă biologică sunt copii, dar ca experienţă de viaţă îi întrec pe mulţi adulţi. Sunt copiii-cerşetori, din păcate, foarte numeroşi în România. De ce ajung aceşti copii să cerşească fie pe ger, fie pe caniculă, îmbrăcaţi în zdrenţe la o vârstă când ar trebui să fie la adăpostul unui cămin iubitor? La această întrebare au încercat să răspundă Asociaţia „Telefonul Copilului”, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane şi Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţi. Proiectul lor, intitulat „Unde începe cerşetoria, se sfârşeşte copilăria” şi finanţat de Ambasada Franţei, a avut drept scopuri identificarea cauzelor cerşetoriei juvenile şi a metodelor de prevenire a proliferării fenomenului. Cercetarea referitoare la cauzele cerşetoriei include opinii ale autorităţilor locale asupra fenomenului şi nu este un studiu statistic. Cu toate aceste, spune multe despre modul în care este perceput fenomenul, consideră comisarul-şef Constantin Stroescu: „În ceea ce priveşte cauzele cerşetoriei în rândul copiilor, potrivit autorităţilor locale, principalul motiv a fost desemnat sărăcia. Ea a fost considerată factor declanşator al cerşetoriei în proporţie de 85,4%. Celelalte cauze sunt influenţa negativă a familiei, fie lipsa de supraveghere, fie faptul că părinţii îl determină pe copil să cerşească, precum şi lipsa de implicare a şcolii şi a autorităţilor locale. Dacă ne referim la beneficiarii câştigurilor obţinute de minori din cerşetorie, autorităţile locale consideră că familia beneficiază, în primul rând. Urmează şi alte persoane care ar obliga copilul să cerşească. De-abia, la final, se consideră că beneficiarii ar fi chiar copiii. La întrebarea de unde provin copiii-cerşetori, cei mai mulţi respondenţi au menţionat faptul că în proporţie de 75%, ei aparţin unor familii cu probleme materiale. Apoi, urmează familiile unde se consumă alcool, familii marcate de violenţă domestică sau care nu se ocupă de copii.

 

Cât despre numărul copiilor care cerşesc, acesta este greu de contabilizat. Dar, după cum spune Philippe Gustin, Ambasadorul Franţei la Bucureşti, referindu-se la cei 200 de minori români care cerşesc la Paris...  Nu atât cifrele sunt interesante, cât fenomenul în sine. Un singur copil care cerşeşte înseamnă deja prea mult. Prin urmare, 200 e o cifră uriaşă. 

 

Înfiinţată tocmai pentru a pune la dispoziţia copiilor un modalitatea de a se face auziţi, Asociaţia „Telefonul Copilului”, prin numărul 116.111, are posibilitatea să-i asculte. Inclusiv ideea proiectului „Unde începe cerşetoria, se sfârşeşte copilăria”, le-a fost dată de copiii care au sunat la 116.111.

 

Cătălina Florea, directoarea executivă a Asociaţiei „Telefonul Copilului”:  În ceea ce priveşte numărul de cazuri de acest tip semnalate la telefonul copilului, ele sunt foarte multe. De aceea, am şi ales să facem acest demers pentru că este frustrant pentru noi, cei de la capătul celălalt al firului, să înregistrăm astfel de cazuri şi să aflăm că legislaţia nu prea permite mai mult decât ceea ce se face pentru că echipele mobile iau acei copii de pe stradă.

 

Identificaţi de către Direcţiile de protecţie a copilului, minorii-cerşetori sunt preluaţi şi aduşi la centrele de primire în regim de urgenţă. Acolo, nu rămân, însă, foarte mult timp.

 

Cătălina Florea:  Ei ajung a doua zi în stradă conform legii. Direcţiile de Asistenţă Socială spun că nu au dreptul să priveze un minor de libertate. El este liber să plece când doreşte din acel centru de primire în regim de urgenţă. În momentul când de mai multe ori, e găsit tot în stradă, e clar că există o problemă. Iar problema nu e la copil, el nu a ajuns de capul lui în stradă. De aceea, vorbim şi despre sancţionarea părinţilor. Din punctul ăsta de vedere, există lacune legislative.

 

Ce este de făcut în aceste condiţii pentru ca fenomenul să nu ia o amploare şi mai mare? O soluţie ar fi educarea copiilor, în şcoală, cu privire la cauzele fenomenului. De asemenea, ei trebuie învăţaţi să-şi apere drepturile şi să spună „nu”, atunci când sunt obligaţi de alţii să cersească.

 

Cătălina Florea, directoarea executivă a Asociaţiei „Telefonul Copilului”:  Vorbim despre activităţi educaţionale pe care le vom înteţi în luna septembrie a acestui an în rândul copiilor. E nevoie ca aceste activităţi educaţionale să fie realizate şi de către cadrele didactice. În timpul orelor de dirigenţie, cel puţin, astfel de activităţi pot să fie realizate. Este important să existe sancţiuni foarte clare şi în privinţa părinţilor care-şi forţează copiii să cerşească. Nu mă refer doar la amenzi, mă refer la mai mult de atât. A pune un copil să cerşească e o faptă care ar trebui să ducă la închisoare, în opinia mea. Atâta timp cât acea familie din asta trăieşte, iar resursele financiare ale familiei sunt obţinute prin utilizarea copiilor în felul acesta, părintii aceia merită să ajungă după gratii.

 

Conform Ministerului de Interne, noul Cod Penal care va intra în vigoare în februarie 2014 prevede sancţiuni dure pentru părintele sau tutorele care are în îngrijre un minor care cerşeşte. Autorităţile speră ca în felul acesta cerşetoria juvenilă să se diminueze.


www.rri.ro
Publicat: 2013-09-18 10:29:00
Vizualizari: 306
TiparesteTipareste