Axiopolis

Dobrogea este considerată cea mai densă și mai variată provincie a României din punctul de vedere al locuirii civilizațiilor. Pe un teritoriu de 15.570 de kilometri pătrați, atât cât are Dobrogea românească, există numeroase situri arheologice și artefacte recuperate care atestă o suprapunere de culturi.

Steliu Lambru, 22.09.2024, 16:41

Dobrogea este considerată cea mai densă și mai variată provincie a României din punctul de vedere al locuirii civilizațiilor. Pe un teritoriu de 15.570 de kilometri pătrați, atât cât are Dobrogea românească, există numeroase situri arheologice și artefacte recuperate care atestă o suprapunere de culturi. În decursul timpului, Dobrogea a fost parte atât a spațiului lumii greco-romane, cât și parte a spațiului Mării Negre. Unul dintre cele mai importante centre ale Dobrogei greco-romane a fost Axiopolis.

Pe malul drept al Dunării, nu departe de fluviu, în apropierea orașului Cernavodă de azi, se află ruinele așezării denumită în sursele timpului Axiopolis. Istoria acestui centru urban se întinde pe o durată de câteva sute de ani, începuturile fiind plasate undeva în perioada elenistică, între secolele IV-I înainte de Christos, până aproximativ în secolul VI al erei creștine. Numele este compus în limba greacă și provine din vechiul cuvânt indoeuropean ”axsaena”, care înseamnă ”negru” sau de ”culoare întunecată”, și grecescul ”polis”, care înseamnă ”oraș”. Numele orașului actual Cernavodă sau ”Apa neagră” este o traducere pe care slavii au făcut-o toponimului atunci când au sosit în Dobrogea la finele secolului VI după Christos.

Cercetările de până la începutul anilor 2000 de la Axiopolis au fost sporadice, iar documentația istorică inconsistentă. Arheologul Ioan Carol Opriș, profesor la Universitatea București, a cercetat cel mai recent situl de la Axiopolis și de la el am aflat detalii cu privire la amplasarea acestuia. ”Situl se găsește pe un deal, undeva la ostrovul Hinogului, un ostrov, între timp, devenit din ce în ce mai mare, iar brațul Dunării din ce în ce mai mititel. Brațul, la anul 1900, avea vreo 300 de metri lărgime, deci era încă un braț navigabil, cum va fi fost el și în antichitate. Este la vreo trei kilometri față de piciorul podului Carol I, după ce se trece peste un recif cretacic, peste un mare masiv de calcar. În acest mare masiv de calcar au fost amenajate, la un moment dat, și carierele de unde se aprovizionau muncitorii în construcția cetății romane, apoi a celei bizantine de la Axiopolis.”

Primele săpături le-a întreprins arheologul Pamfil Polonic, între anii 1898-1899. Polonic a realizat fotografii, măsurători și desene riguroase, el fiind și un foarte bun topograf. După anul 1900, săpăturile se sistează. Cu toate acestea, săpături ilegale sunt menționate în anii 1907 și 1912 de revistele de numismatică ale timpului. Înainte de declanșarea primul război mondial, situl intră sub jurisdicția armatei și acolo se înființează o cazarmă militară. În perioada interbelică, Axiopolis este cercetat de unul dintre cei mai cunoscuți arheologi români, este vorba despre Vasile Pârvan. El credea că așezarea fusese înființată de regele Macedoniei elenistice Lysimachos, general al lui Alexandru cel Mare și moștenitor al său, în secolul IV înainte de Christos.

Atenția pe care Axiopolisul a suscitat-o arheologilor români a fost revigorată după cel de-al doilea război mondial. În 1947, arheologul Ion Barnea descoperea o inscripție în care era relatat martirajul unor creștini din Dobrogea. În anul 2007, o nouă descoperire punea Axiopolisul pe harta siturilor arheologice. La Balcic, anticul Dionysopolis, în urma săpăturilor la construcția unui hotel, este găsită o inscripție. Textul ei relatează despre prezența la Axiopolis a unui lider militar Mokaporis al regelui odrysilor, la granița dintre secolul I înainte de Christos și secolul I după Christos.

Ioan Carol Opriș. ”Știm mult mai bine despre Axiopolis că, fără îndoială, trebuie să fi fost un emporion (hub de mărfuri) în epocă elenistică și care a știut să profite de fapt de această poziție extraordinară la Dunăre. În același timp, avea ieșire și la valea Carasu, o vale cu lacuri. Dar nici nu știm sigur dacă erau lacuri. S-ar putea ca, de fapt, în antichitate să fi existat o comunicare directă de undeva de departe, poate chiar dinspre Medgidia de azi, și până la vărsarea acestui râu antic, Axios, în Dunăre.”

Dar zona care a atras cel mai mare interes printre arheologi a fost cetatea Axiopolis. De fapt, este vorba despre trei cetăți, cea mai veche datând din perioada romană. Ioan Carol Opriș. ”Ceea ce este important în acest sit este zona centrală ca zonă esențială, și anume cetatea veche A. Așa au fost cetățile împărțite. Este cetatea veche A, mai este un adaos de cetate care este tot de epocă romană târzie sau de epocă romano-bizantină, și o cetate în spatele cetății A, către zona înaltă, care este cetatea medio-bizantină.”

Conform cercetărilor de pe teren, Axiopolisul a fost un centru important de la Dunărea de Jos în prima jumătate a primului mileniu creștin. Prezența amforelor de tip Rhodos arată că orașul era în relații comerciale cu împrejurimile. În perioada romană, perioada de maximă dezvoltare, Axiopolis este centru important al unui colegiu al navigatorilor pe Dunăre, așa-numiții ”nautae universi Danuvii”. În oraș este menționată staționarea trupelor legiunii a II-a Herculia, ceea ce arăta importanța sa. Tot ca semn al importanței sale, în secolul al VI-lea, orașul este ridicat la rangul de episcopie.