Portrete ale suveranilor României

În artă, portretul are cel puțin o particularitate importantă, și anume interesul nostru în ceea ce-l privește pe celălalt.

Steliu Lambru, 09.02.2025, 12:00

În artă, portretul are cel puțin o particularitate importantă, și anume interesul nostru în ceea ce-l privește pe celălalt. În decursul timpului, oamenii reprezentați cu ajutorul picturii au fost suverani, lideri politici, nobili, războinici, clerici, gânditori, dar și oameni obișnuiți. Portretele suveranilor au exercitat mereu o mare atracție datorită momentelor din viață pe care oamenii le trăiau ori a dispozițiilor pe care le traversau, ei și suveranii din tablou.

Marina-Cristiana Rotaru predă engleză la Universitatea Tehnică de Construcții din București și a urmat studii de interpretare socio-semantică a artei portretului. Ea a studiat portretele regale din punctul de vedere al mesajului transmis de suveran prin comunicarea nonverbală. În acest sens, a luat în considerare distanța, unghiul, privirea și povestea tabloului. Iar ca obiect de cercetare s-a oprit la unul dintre portretele reginei Maria a României pictat de portretistul german Friedrich August von Kaulbach.

 ”Distanța nu pare să fie una foarte mare. Putem să concluzionăm că suntem într-o oarecare relație cu Maria pentru că deja o știm, o cunoaștem, știm cine este, nu ne mai este o străină. Din punctul de vedere al unghiului vertical, nu e întotdeauna clar dacă privirea ei este deasupra privirii noastre sau nu. Aceasta nu contează chiar întotdeauna.

Putem să spunem că suntem cam pe la același nivel și atunci suntem într-un fel de egalitate, dar nu egalitate de statut, ci egalitate de apartenență, să spunem, la același neam. Deja o considerăm principesa noastră, nu mai este o principesă bitanică, străină. Din punctul de vedere al unghiului orizontal, noi o vedem într-o poziție care nu e nici din față, dar nici din profil, e undeva la jumătate. Observăm că nu se uită la noi, ne ignoră, are ceva cu noi, e supărată pe noi sau vrea să ne spună altceva. Ne uităm și la privire, e ușor melancolică. Și atunci, când începem să ne dăm seama de ce vrea ea să transmită dacă nu știm povestea? Ne mai uităm și la îmbrăcăminte, vedem că are niște flori, niște trandafiri, și ne întrebăm de ce și i-a pus pe aceia?”

Iar povestea tabloului pare să fie un criteriu decisiv în a ști ce vrea să ne spună viitoarea suverană:

”Știm din cărți, din cartea ei autobiografică, faptul că atunci când a venit în țară i-a fost foarte greu. Primii ei ani au fost ani duri, firesc, pentru că venise într-o țară care pentru ea era Terra incognita.

Nu știa limba, nu știa obiceiurile, nu știa, de fapt, pe nimeni. Singura doamnă de companie pe care regele Carol i-o dăduse era o doamnă mult mai vârstă decât ea care avea 17 ani. Era încă un copil, de fapt. O doamnă englezoaică a stat alături de ea un oarecare timp, după care a plecat înapoi în Anglia. Și ea se trezește, dintr-odată, singură printre străini, chiar și soțul îi era un străin. Și atunci, ce se întâmplă cu individul când e dintr-odată între străini? Trece prin ceea ce astăzi numim șoc cultural și știm că există niște etape ale șocului cultural. Primei etape i se zice luna de miere, în cazul Mariei luna aceasta trecuse foarte repede.

Urmează, după aceea, etapa dezorientării. Te uiți în stânga, în dreapta, nu cunoști nimeni, nu știi încotro s-o apuci, nu știi ce să faci cu tine? După etapa dezorientării vine una și mai grea, este etapa iritabilității și a ostilității când totul ți se pare că e contra ta și, vrei, nu vrei, intri într-un soi de depresie. Asta bănuiesc că s-a întâmplat cu Principesa Maria iar portretul, bănuiesc eu, o surprinde pe principesă în această perioadă.”

Căutarea de sine într-o nouă situație este ceva prin care trece orice ființă omenească, deci și un cap încoronat. Chiar dacă opinia publică ar spune că un suveran are totul la dispoziție, nu este tocmai exact. Maria a României a trebuit să depășească obstacole importante din viața ei, așa cum vedem și din tabloul analizat de Marina-Cristina Rotaru.

”În astfel de momente, ce face individul când nu se regăsește în jur? Își pune întrebările Dar eu cine sunt?, Ce caut eu aici?, Ce-i cu mine aici? Dar, în primul rând, își pune întrebarea Cine sunt eu? De acolo pornește, din această întrebare vine răspunsul pe care el îl dorește, din această întrebare apare ancora de care se leagă pentru a se ridica din acea situație. Și, probabil, ca răspuns la întrebarea Mariei, ea își pune în piept niște trandafiri. Este întâmplătoare alegerea? Eu bănuiesc că nu. Și mergem iarăși la povestea ei. Ea vine în țară ca principesă britanică, element identitar căruia ea i-a rămas fidelă toată viața.

Știm că în Marea Britanie, regiunea istorică pe care o cunoaștem sub numele de Anglia are ca simbol trandafirul. Ce-și pune Maria în piept este Roza Angliei. Ea nu putea să urle: Sunt o principesă britanică! Eu vin din dinastia de Saxa-Coburg-Gotha, ce știți voi, aici, în România, ce este Saxa-Coburg-Gotha? Ea înțelege, își dă seama, care era rolul ei și că prin căsătoria lui Ferdinand cu ea, dinastia română căpăta dintr-odată altă greutate, intra în alte sfere.”

Portretele suveranilor au viață și, deci, cuvinte. Iar cel al Reginei Maria a României este unul din care aflăm despre o uriașă personalitate din istoria României care a știut să vorbească poporului ei și să se identifice cu el.