Spioni în România primului război mondial
De la constituirea sa ca stat modern în 1859, România și-a înființat propriile structuri de informații. În 1908 apărea Direcția Generală de Poliție și Informații.
Steliu Lambru, 17.11.2019, 13:30
Spionii şi spionajul există de când lumea. Însă în timpul războaielor ei sunt mai importanţi decât în vremurile de pace. În anii primului război mondial, şi în România s-a dus, ca pe toate fronturile, un război al informaţiilor şi al spionilor.
De la constituirea sa ca stat modern în 1859, România și-a înființat propriile structuri de informații. În 1908 apărea Direcția Generală de Poliție și Informații. În anii premergători primei conflagrații mondiale, activitatea de supraveghere a celor care făceau spionaj în România s-a intensificat. Erau supravegheați mai ales străinii dar și românii care făceau agitație în favoarea inamicului. În 1916, anul în care România intra în război alături de Antanta formată din Franța, Marea Britanie și Rusia, toți străinii de pe teritoriul României erau reținuți. O parte erau internați în lagăre, o parte erau trimiși în Moldova. Cei urmăriți intrau în vizorul contraspionajului românesc atunci când denigrau armata română, când lăudau inamicul și când îi insultau pe cei doi suverani, regele Ferdinand și regina Maria.
Istoricul Alin Spânu este autor al unui volum despre spionajul în România în primul război mondial. El crede că activitatea de culegere de informații era cu atât mai importantă în cazul unor țări precum România care aveau capacități reduse de apărare: ”Un război nu se câștigă numai prin informații, se câștigă și pe câmpul de luptă, iar România avea un mare dezavantaj față de alte țări. Nu avea o industrie militară, România nu fabrica din păcate tunuri, avioane, mitraliere astfel că totul trebuia importat. Sigur că România a avut armament, o parte de la aliații din 1883, Germania și Austro-Ungaria, mai apoi a achiziționat și din Franța. Pe măsura trecerii timpului și față de opinia publică aceasta s-a îndreptat către Franța și Anglia. De acolo a început să mai vină armament, iar după intrarea României în război numai pe această cale au venit armamente și muniții.”
Armata a fost printre primele structuri care au beneficiat de informații în timpul războiului. Poligoliții și cei capabili să formeze rețele informative și care doreau să colaboreze erau încadrați în structurile statului român. Unul dintre cei care au îndeplinit aceste cerințe a fost Florea Bogdan din Transilvania, provincie aflată în componența Austro-Ungariei. Alin Spânu: ”Florea Bogdan, primul inginer român din Reghin, era un excelent ofițer de informații care odată venit la București a creat propria sa rețea informativă în Transilvania, începând cu 1914. El avea un centru de informații la Cluj care a informat foarte bine despre intrarea trupelor germane în ajutorul trupelor austro-ungare. Informația din păcate nu a fost crezută la nivelul de conducere al Marelui Cartier General român. Bogdan devine șeful Biroului de informații de la Divizia 14 infanterie cu care acționează în Transilvania. La retragere, este ofițer de legătură pe lângă un corp de armată rus în Bicaz. Este rechemat la Marele Cartier General unde se ocupă de cenzura presei și elaborarea unor buletine de informații pentru exploatarea informativă a prizonierilor. Știa foarte bine și limba maghiară și limba germană. Ceea ce este mai important dar foarte puțin cunoscut este că el a condus grupul care a lucrat și descifrat cifrul armatei germane, în 1917, ceea ce a permis anumite avantaje ale armatei române pe anumite sectoare ale frontului în bătăliile din vara anului 1917.”
Așa cum se întâmplă mereu în realitate, au existat și erori ale funcționării structurilor de informații, au existat răzbunări personale, informațiile erau vândute și cumpărate, pentru diferite motive, mai ales pentru recompense financiare, unii lucrau pentru inamic. Din spionaj și contraspionaj nu puteau lipsi nici femeile.
Alin Spânu a detaliat prezența lor: ”Unele lucrau pentru bani, altele din loialitate. Se plătea foarte bine, ca să dau un exemplu un agent de siguranță din 1916 avea între 120 și 150 de lei, având în vedere că 50 de lei era un salariu bun. Două tinere care erau suspectate că făceau spionaj și care n-au mai fost lăsate să treacă din România în Austro-Ungaria după intrarea României în război erau foarte supărate că pierdeau 1000 de lei pe zi. Aș mai da două-trei exemple de femei care făceau spionaj. O doamnă bine înzestrată financiar îl atrăsese în colaborare și pe șeful postului de jandarmi. Din punctul de vedere al anchetei Siguranței, Roza, așa o chema, avea mijloace materiale și sufletești suficiente. O altă persoană care făcea joc operativ jucându-se cu mințile oamenilor, Veronica se numea, era ghicitoare în cărți. Făcea o propagandă antiromânească feroce spunându-le celor care veneau la ea ce bine se mânca în armata Puterilor Centrale, cât de prost se mânca în armata română, că România urma să fie învinsă. Până la urmă, a fost ridicată de Siguranță. O altă doamnă, logodnică a aunui ofițșer român, se plimba cu trenul prin Moldova și era suspect că știa destul de bine calibrele tunurilor armatei române, unde erau poziționate, știa depozitele și obuzele. Și așa a intrat la bănuieli.”
Spionajul și contraspionajul în România anilor primei conflagrații mondial au fost prezențe firești. Amploarea lor, efectele imediate, aspectele anecdotice și picanteriile rămân în arhive, scoase la lumină ca parte a unei istorii detașate după o sută de ani.
