Cum le vorbim copiilor despre război şi alte tragedii

Cum le explicăm copiilor drama războiului? Cum îi înarmăm pentru a face față unor situații complicate care pot apărea mai târziu în propria lor viață? Filtrăm sau nu realitatea?

Christine Leșcu, 01.06.2022, 15:15

Războiul. Nu-l înțeleg prea bine nici adulții, darmite copiii. Situația atât de complicată din Ucraina a scos la suprafață o problematică extrem de sensibilă – poate că ne putem feri copiii de o situație dramatică din familia noastră, dar cu siguranță nu putem să le punem mâinile la ochi când văd imagini groaznice de război. Cum le explicăm copiilor drama războiului? Cum îi înarmăm pentru a face față unor situații complicate care pot apărea mai târziu în propria lor viață? Filtrăm sau nu realitatea? Iată ce spune psihologul Cristina Năstase:

Într-o situație de criză, un copil are nevoie în primul rând de siguranță. Minciunile, omisiunea unor informații şi falsele asigurări nu o pot crea. Dimpotrivă. Adâncesc nesiguranța, aruncând copilul într-o situație de confuzie totală, dat fiind că nu mai poate avea încredere în vorbele părintelui său. Nevorbind cu copiii, aceștia pot somatiza, pot refuza să mai iasă din casă, să devină apatici sau, dimpotrivă, mai furioși. Vorbiți exact strictul necesar, oferiți-i informții, dar nu în exces. Doar informațiile de bază și progresiv. Copilul are nevoie de timp pentru a procesa. Dacă copilul pune o întrebare despre o anume situație, specifică doar la un eveniment, este important să-i răspundeți doar la aceasta și să evitați să extindeți prea mult cantitatea de informații, dar arătați disponibilitate, o deschidere sinceră, astfel încât ori de câte ori cpilul are întrebări, să știe că părintele îi va răspunde. Dacă copiii vin cu întrebări și părinţii neagă, aceștia vor fi confuzi, vor crede că adultul minte, iar părinții pierd ocazia de a-i asigura că sunt în siguranță. Or, părinții sunt spațiul de siguranță ai copiilor. Părinții, mai ales de copii până la 11-12 ani, pot filtra și traduce informațiile pentru a le face accesibile acestora. Îi pot liniști, îi pot încuraja să se descarce emoțional și le pot fi alături. A nu le vorbi înseamnă că-i lași pe ei să umple golul narativ, iar copilul va gândi așa: dacă-mi ascund, trebuie să fie ceva serios – ceea ce duce la creșterea anxietății. Dacă nu-mi spun, înseamnă că nu au încredere în mine – ceea ce duce la scăderea stimei de sine. Așadar, fiți sinceri și direcți, dar fără detalii extreme.

Cum abordăm subiectul morții cu copiii de diferite vârste și despre rolul atât de important al părintelui în această ecuație ne vorbeşte tot Cristina Năstase:

Este recomandat să se pornească de la ceea ce știu copiii deja, apoi să fie încurajați să pună întrebări. De asemenea, trebuie ajutați să spună ce simt – îngrijorare, frică, furie, tristețe, compasiune. Ce rol au părinții? Să explice, în funcție de vârstă, ce este războiul. Există cărți de istorie pentru cei mici și părinţii se pot inspira pentru a le da explicații. Le puteți citi povești despre lupte în care binele învinge. Vă puteți uita cu ei la filme de animație sau filme ecranizate după cărți de istorie. Este foarte bine să vă jucați cu copiii dvs. de-a războiul, dacă acest joc este inițiat de copil. Are darul de a descărca teama și de a proiecta în joc fantasmele legate de război și în care lăsați copiii să conducă. Cel mai probabil, acest joc va fi cerut de copiii mai mici și va merge până spre copiii de 9-10 ani. Poate cu aceștia mai mari, să folosți jocuri de strategie sau jocuri video. Și umorul este o resursă importantă, pentru că detensionează, relativizează și produce bucurie, iar râsul are darul de a diminua frica și furia. Pentru unii copii poate fi suficient. Alții ar întreba dacă oameni care se luptă mor. Și va trebui să le spuneți adevărul și să răspundeți altor întrebări legate de moarte, pentru că teama de război se reduce în final la teama de moarte. Îi puteți asigura că ei nu vor muri și nici voi, părinții, nu sunteți în acest pericol, că adulţii din toate țările lucrează ca să rezolve situația, îi asigurați că asta nu e responsabilitatea lor, că nu trebuie să se simtă vinovați, că se pot juca cu prietenii, pot să facă tot ce-i bucură în continuare. Le pot împărtăși că și ei, ca adulți, simt aceleași emoții, îngrijorări, tristețe, furie, dar știu că războiul nu se va extinde, că în țara noastră nu va fi război. Că este important să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut în fiecare zi, că putem să-i ajutăm pe cei din Ucraina, că pot și ei să ajute dacă vor, că e important să fim solidari, că împreună putem rezista mai bine. Copilul va simți siguranță din faptul că cei mari le explică ce se întâmplă. Nu se lasă copleșiți, nu plâng, nu sunt înspăimântați.

Psihologul Cristina Năstase ne învață cum să vorbim cu adolescenții despre război.

Copiii mari, adolescenţi, au o reprezentare a ceea ce presupune războiul. Ce consecințe derivă de aici? Ei cunosc acest lucru din cărți, din filme, de la prieteni, de la orele de istorie, de la televizor. Niciodată războiul nu a fost atât de aproape. Cu ei trebuie să verificați sursa informațiilor. Să aduceţi argumente clare, logice, care să-i ajute să se liniștească. Trebuie să le validați emoțiile, să acceptați când vă spun că nu le este frică, deși comportamentul lor spune altceva, să-i ajutați să conștientizeze ce relații există între gândurile lor și emoții, să lucrați cu gândurile, să găsiți mai raționale. Le puteți împărtăși opiniile voastre, ca părinţi, despre război, îi puteți încuraja să vorbească despre ale lor. Puteți vorbi cu ei despre cum anume îi putem ajuta pe refugiați. Alegeți un moment în zi când să vorbiți despre ce schimbări au apărut în cursul evenimentelor, dacă sunt mai neliniștiți decât în ziua precedentă. Fiți dechiși la discuții, dar nu le prelungiți excesiv.

Nu încercați să anulați emoțiile copilului, ci vorbiți despre ele cu copilul. Astfel, copilul se va simți în siguranță și va învăța despre el însuși, spune Cristina Năstase:

Deși sunt dificile pentru adulți, este bine ca aceste conversații să aibă loc. Un astfel de dialog trebuie privit ca o ușă deschisă către alte discuții viitoare pe teme complicate. Adulții trebuie să accepte emoțiile copiilor, să nu le reprime și să găsească, în măsura în care este posibil, răspunsuri adecvate la întrebările lor, astfel ca imaginea pe care o vor digera să fie cât mai potrivită pentru capacitatea lor de înțelegere. Nu uitați: copiii pot manifesta emoții puternice, dar nu stau mult în ele. Cu cât veți reuşi să le stăpâniţi mai bine, cu atât mai repede trec. Verbalizând frica, o scoateți la lumină și-l ajutați pe copil să se liniștească. Nu-ți impune să ai răspunsuri perfecte la toate problemele și la toate întrebările. A analiza un subiect alături de copii este modalitatea de a-i învăța pe copii să navigheze prin sentimentele ambigue, să gândească lucruri grele, complicate, ceea ce le va spori rezistența psihică față de acestea. Nu te teme să spui nu ştiu și nu pot. Manifestarea propriei vulnerabilități, făcută cu calm și stăpânire de sine este utilă pentru că încurajează exprimarea sentimentelor.