Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Mamele și gravidele minore din comunități rurale defavorizate

10% dintre nașterile din România provin de la mame adolescente, după cum 45% din naşterile din Uniunea Europeană în rândul fetelor cu vârste sub 15 ani provin din România, aflată pe primul loc la acest capitol.

Mamele și gravidele minore din comunități rurale defavorizate
Mamele și gravidele minore din comunități rurale defavorizate

, 16.11.2022, 16:53

10% dintre
nașterile din România provin de la mame adolescente, după cum 45% din naşterile din
Uniunea Europeană în rândul fetelor cu vârste sub 15 ani provin din România,
aflată pe primul loc la acest capitol. O spune organizaţia Salvaţi
Copiii, care, într-un raport, arată care este, în egală măsură, legătura
între nivelul de educaţie şi vârsta adolescentelor din comunități rurale
defavorizate care devin mame.


85% dintre
mamele şi gravidele sub 18 ani nu mai merg la şcoală, majoritatea abandonând
cursurile înainte de sarcină. Una din 10 recunoaște că nu a fost la şcoală niciodată,
iar trei sferturi au renunţat la şcoală înainte de clasa a VIII-a.


Îngrijorător
este, apoi, că 4 din 10 gravide sau mame minore nu apelează la alte servicii
medicale pe durata sarcinii în afara celor oferite de medicul de familie. O
treime din viitoarele mame de vârstă mică spun că nu au făcut nicio analiză
medicală, motivul principal fiind lipsa banilor – jumătate dintre familiile lor
au un venit lunar sub o mie de lei, echivalentul a doar circa 200 de euro. Totodată,
80% nu au utilizat nicio metodă contraceptivă, deoarece nu au avut informații.


Statistica
prezentată de Salvaţi Copiii mai arată că trei sferturi din mamele
sau gravidele minore au rude sau cunoştinţe care au născut atunci când aveau
mai puţin de 18 ani. Și o treime din ele însele sunt născute de mame minore.


În Sălaj,
de pildă, zeci de fete sunt sprijinite printr-un program iniţiat de un grup de
lucru special constituit la nivel judeţean. Prin acest program, mamele minore
beneficiază de servicii medicale, sociale şi educaţionale pentru a se putea
integra în societate.

Ne vorbește despre aceste mame Violeta Milaş, directorul
Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sălaj:

ʺMajoritatea provin din mediul rural, în care aceste tinere sau copii,
aceste mame minore nu au documente de identitate, certificate de naştere,
familiile sunt plecate… În momentul în care ajung la spital şi nasc, nu
există certificat de naştere, nu există buletin. Înregistrarea copilului este o
problemă. Educaţia şi cultura acestor familii este că e ceva normal să nască la
această vârstă. A trebuit să le învăţăm lucruri elementare de igienă şi pe urmă
să ajungă să reuşească să-şi crească proprii copii. În comunităţile unde există
asistent social pregătit şi asistenţi medicali comunitari, acolo se văd
rezultate, în sensul că sunt monitorizate, le învaţă anumite lucruri şi
situaţia acestor mame este mai simplă.ʺ


La București,
la Ministerul Sănătății, acum un an a fost reînființată, după o foarte lungă
absență, o structură care să se ocupe de sănătatea mamei și a copilului. Se
lucrează, de asemenea, la înființarea a circa 200 de centre comunitare
integrate la nivel național, plasate în zone locuite de populații vulnerabile,
care să ofere atât servicii medicale, cât și sociale. Însă, ministrul Alexandru
Rafila, confirmă: pentru ca gravidele și mamele minore să aibă acces la
servicii medicale și sociale, autoritățile centrale trebuie să se bazeze pe un
parteneriat cu cele locale.


Tot ministrul
Rafila consideră, însă, și că esențială este educația, iar numărul mamelor
minore din România s-ar putea diminua doar dacă acestea ar merge la şcoală, iar
educaţia pentru sănătate ar deveni o disciplină permanentă, care să facă parte
din curriculă:

ʺCred că problema principală este legată de
accesul la educaţie şi, în secundar – dar nu neapărat pe locul doi ca
importanță, ele derivă una din cealaltă – de accesul la educaţia pentru
sănătate. Accesul la educația pentru sănătate este foarte important, este
multidisciplinar, nu se referă exclusiv la educația sexuală, și ar trebui să
evităm să rămânem cantonați exclusiv în această zonă, a educației sexuale. Avem
un nou ministru la Educaţie şi sunt convins că o să putem să găsim o soluţie,
astfel încât educaţia pentru sănătate să devină o disciplină permanentă,
adaptată oricărei vârste, care să facă parte din curriculă. Dar nu putem să
facem educaţie pentru sănătate, dacă aceşti copii nu merg la şcoală. E clar că
problema este legată de un background cultural, ei aparţin de multe ori unor
minorităţi, unor grupuri vulnerabile care în mod tradiţional se căsătoresc la
vârste extrem de tinere şi, ca urmare, au copii.ʺ


În iulie
2022, în România a fost promulgată legea privind introducerea, începând cu
clasa a VIII-a de gimnaziu, a unor ore de educație pentru sănătate, la care elevii
pot lua parte cu aprobarea părinților. Și în viziunea consilierului
prezidenţial Diana Păun, această educaţie pentru sănătate este prioritară,
pentru că ea este filtrul prin care li se oferă generaţiilor prezente şi
viitoare şansa unor alegeri informate și responsabile. Tot consilierul Diana
Păun promite și alte schimbări:

ʺÎn cadrul educaţiei pentru sănătate,
educaţia sexuală reprezintă o componentă importantă care are potenţialul de a
schimba aceste statistici cenuşii, ca să nu le spunem negre. În mediul rural şi
în comunităţile izolate este cea mai mare nevoie de o reţea de medicină şcolară
funcţională, de educaţie sexuală, de servicii de planning familial, iar Planul Național
de Redresare și Reziliență a prioritizat acest lucru. Investiţia în dotarea şi
reabilitarea cabinetelor de planning familial în regiuni vulnerabile, cu număr
mare de sarcini în adolescenţă şi un număr mare de boli cu transmitere sexuală
se regăseşte ca pilon important în PNRR pe sănătate şi va contribui la
îmbunătăţiri considerabile.ʺ


Nevoi sunt,
în consecință, multe și pe multiple planuri! O reformă care să conducă la
schimbări în profunzime trebuie să vizeze, de pildă, în plus, şi resursa umană
din sănătate – număr necesar de profesionişti cu specializări adecvate și o
distribuţie a lor geografică optimă. Trebuie colectate, totodată, informaţii şi
elaborată o situaţie cât mai cuprinzătoare în domeniul sănătăţii mamei şi
copilului din comunităţile izolate social şi neintegrate. Esențială este, de
asemenea, comunicarea şi cooperarea dintre serviciile publice de asistenţă
socială, serviciile medicale și instituţiile educaţionale. Toate aceste
demersuri – și multe altele! – sunt esenţiale, în condiţiile în care este
cunoscut, pe de o parte, faptul că graviditatea la vârste tinere presupune
riscuri legate de sarcină mai mari, iar, pe de altă parte, maternitatea
prematură le expune pe mamele tinere riscului de a abandona şcoala și de a
intra în cercul vicios al sărăciei, cu efecte din generație în generație.



reciclare sursa foto pixabay com alexas fotos
Societate miercuri, 22 mai 2024

„Hora reciclării” la români

Românii sunt codașii Europei la reciclare. Cum Uniunea Europeană le-a cerut tuturor statelor membre să atingă o rată de 55% până în 2025,...

„Hora reciclării” la români
Foto: pixabay.com
Societate miercuri, 15 mai 2024

Societatea civilă susține învățământul de la sat

Atunci și acolo unde intervenția instituțională și oficială a autorităților statale se lasă dorită mult timp, românii reușesc să...

Societatea civilă susține învățământul de la sat
Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu (sursa foto: Facebook / Oana Gheorghiu)
Societate miercuri, 08 mai 2024

Spitalul „Dăruiește Viață” a început, în sfârșit, să funcționeze

Spitalul „Dăruiește Viață”, din Bucureşti, a început să funcționeze de facto la jumătatea lunii aprilie. 50 de copii au fost deja...

Spitalul „Dăruiește Viață” a început, în sfârșit, să funcționeze
Caravana cu medici
Societate miercuri, 24 aprilie 2024

Medicină pe roţi

Cele mai recente statistici ne arată faptul că există inegalitate între zona rurală și zona urbană şi în ceea ce privește numărul...

Medicină pe roţi
Societate miercuri, 17 aprilie 2024

Obezitatea la români

În fiecare an, la început de martie, este celebrată Ziua Mondială a Obezităţii, menită să atragă atenţia asupra acestei patologii din ce...

Obezitatea la români
Societate miercuri, 03 aprilie 2024

Copiii și războiul – un studiu de caz trist

57% dintre copiii chestionați au spus că sunt fie foarte nefericiți, fie ceva mai puțin fericiți. 23% dintre ei nu merg la școală, deși...

Copiii și războiul – un studiu de caz trist
Societate miercuri, 27 martie 2024

Democrația în declin

Un consorțiu de organizații non-guvernamentale format din Centrul de Resurse pentru participare publică (CERE), ActiveWatch și Asociația pentru...

Democrația în declin
Societate miercuri, 20 martie 2024

Veronica

O chema Veronica Popa și era una dintre multele mame singure, fără posibilităţi materiale din România. Diagnosticată cu cancer în stadiu...

Veronica

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company