Parlamentul European a votat pentru declanşarea procedurilor disciplinare împotriva Ungariei, acuzată de încălcarea principiilor statului de drept şi a valorilor europene.
Cu peste două treimi din voturi, legislativul european a decis, miercuri, să ceară Comisiei Europene să activeze, în cazul Ungariei, Articolul 7 din Tratatul Uniunii, prin care o ţară membră poate rămâne fără drept de vot în Consiliul Uniunii. Votul este urmarea unui raport dezbătut în ajun care denunţă puterea de la Budapesta pentru corupţie, încălcarea drepturilor minorităţilor, abuzuri faţă de migranţi, restricţionarea libertăţii presei şi a libertăţilor sociale şi academice.
Autoarea documentului, europarlamentara olandeză Judith Sargentini, membră a grupului Verzilor, consideră că Ungaria nu susţine principiile europene şi nu e o democraţie complet funcţională. Ţara a alunecat în jos, în ultimii opt ani, iar cetăţenii întâmpină dificultăţi în a-şi exprima părerea. Totodată - a mai spus eurodeputata olandeză - legislaţia electorală s-a modificat iar partidele de opoziţie desfăşoară cu greu campanii pentru alegeri corecte.
Este pentru prima dată când Parlamentul European şi-a folosit dreptul de iniţiativă pentru a solicita Consiliului să ia o decizie cu privire la situaţia statului de drept al unei ţări membre. În cazul Poloniei, procedura a fost lansată de Comisia Europeană în decembrie anul trecut. În ziua votului, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, afirmase, în discursul despre starea Uniunii, că executivul european se opune atingerilor aduse statului de drept şi că orice pericol care planează asupra acestuia reclamă activarea articolului 7.
Votul împotriva puterii de la Budapesta arată că mulţi conservatori şi creştin -democraţi au obosit să-l apere pe cel considerat copilul rebel al Europei centrale, premierul Viktor Orban. În dezbaterile de marţi care au precedat votul, acesta a rostit un discurs calificat ca sfidător, în care a abuzat de cuvinte ca "Ungaria" şi "ungar" şi a înfierat raportul declanşator al procedurii de sancţionare. Orban a spus că raportul insultă Ungaria şi foloseşte standarde duble. Ungaria nu poate fi condamnată pentru că doreşte să fie o ţară fără migranţi ilegali, a zis Orban.
Ministerul ungar de Externe a numit votul "o răzbunare meschină a politicienilor pro-imigraţie". Articolul 7 este supranumit "arma nucleară" a UE, căci poate duce la suspendarea dreptului de vot în cadrul Consiliului. Nu a fost activat niciodată de la fondarea Uniunii. Penalizarea Ungariei este, si ea, puţin probabilă, deoarece are nevoie de aprobarea unanimă a guvernelor din ţările membre, iar Polonia a anunţat deja că se va opune oricăror sancţiuni impuse de blocul comunitar Budapestei.
Votul de miercuri este, totuşi, un avertisment lansat liderilor şi guvernelor tentate de ceea ce politologii numesc democraţia iliberală, una aproximativă în care câştigătorii alegerilor îşi imaginează că majorităţile pe care le deţin legitimează acţiuni discreţionare, contrare principiilor statului de drept. Modificările controversate şi contestate aduse legilor justiţiei şi codurilor penal si de procedură penală si, recent, intervenţia în forţă a jandarmilor la mitingul antiguvernamental din 10 august au adus şi puterea de stânga de la Bucureşti în colimatorul apărătorilor intransigenţi ai statului de drept şi ai valorilor Uniunii.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved