Preparate tradiţionale din Delta Dunării

Puţini ştiu că din aşa-numiţi ciulini din Delta Dunării sunt comestibili. Aceștia sunt, de fapt, părţile unei plante acvatice aflate sub nivelul apei, plantă care are tulpini ce pot atinge 5 metri și care poate fi întâlnită în apele dulci din Europa și Asia. Acești ciulini (Trapa natans - lat, "water chestnuts" sau "water caltrop" - eng) sau "cornaci" după cum le spun locuitorii deltei pot fi adunați de pe canalele deltei, în luna septembrie, atunci când se coc. Uscați și înnegriți, acești ciulini sunt aduși uneori la țărm de valurile Mării Negre. Conform locuitorilor Deltei, după înlăturarea ţepilor cu rol protector, miezul, cu un gust uşor dulce, poate fi consumat ca atare. Se mai pot fierte şi pasa, transformându-se într-un piure sau pot fi prăjiţi. Unii localnici obişnuiesc să recolteze astfel de ciulini şi să îi lase în podul casei la uscat, pentru a fi consumaţi apoi în perioada sezonului rece.

Peştele rămâne însă alimentul de bază al locuitorilor deltei. În topul preferințelor gastronomice ale turiștilor care vin în Delta Dunării, pe primul loc se află borșul de pește și storceagul. La borșul de pește, bucățile de carne sunt  servite pe un platou, cu mujdei de usturoi, iar zeama în care a fiert peștele este servită separat, într-un bol, alături de un ardei iute. Storceagul este pregătit în perioada sezonului rece, când legumele din grădină sunt înlocuite cu rădăcinoase, precum pătrunjelul, țelina și morcovul. Toate acestea sunt tăiate mărunt, se adaugă cartofi tăiații cubulețe și se pun la fiert cu bucăți din pește mai gras. Această ciorbă, acrită în mod tradițional cu oțet, este dreasă cu ou și cu smântână înainte de a fi servită.

În topul preferințelor vizitatorilor Deltei Dunării se află și salata de icre și chifteluțele din carne de pește, numite de unii jurnaliştii străini care au vizitat Delta Dunării, hamburgeri de peşte. Un alt preparat de top este carasul prăjit. Carasul este cel mai răspândit pește din România și poate cântări, în mod excepțional, chiar și două kg. Un exemplar tocmai bun pentru a fi prăjit trebuie să depășească 500 de grame. După ce este curățat de solzi, eviscerat și spălat, carasul trebuie dat cu puțină sare, în interior și pe exterior și lăsat câteva ore la rece. Spălat de surplusul de sare, carasul trebuie crestat foarte des la exterior, pe fiecare parte. Operațiunea este necesară pentru ca oasele multe ale acestuia să nu se simtă. În continuare, este tăvălit prin făină, apoi prin mălai, după care este pus la prăjit, în ulei. Se servește cu mămăligă și cu mujdei de usturoi, alături de un pahar de vin alb sec sau demisec, bine răcit.