Relațiile româno-nord-coreene

România socialistă și Coreea de Nord au avut, începând cu anii 1970 și până în 1989, relații bune. Dezvoltarea acestei relații dintre două țări îndepărtate are două explicații. Prima este potrivirea opiniilor și a personalităților celor doi lideri comuniști, Nicolae Ceaușescu și Kim Ir Sen, iar a doua este interesul economic al celor două. România avea nevoie de extindere a relațiilor economice în afara Europei, iar Coreea de Nord căuta apropierea de o țară europeană.

Colonelul Emil Burghelea a fost numit atașat militar la Phenian în anul 1970 și a petrecut câțiva ani acolo. Intervievat în anul 2000 de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română el a povestit care era nivelul schimbului economic dintre România și Coreea de Nord înainte de plecarea sa la post. România exporta în țara asiatică mai ales camioane "Bucegi" produse la uzinele "Steagul Roşu" din Brașov, piese de schimb și informații despre service. Coreea de Nord era avidă după orice tehnologie și dorea înființarea unei industrii naționale. Burghelea își amintea de performanțele coreenilor făcute în condiții primitive, dar și de practicile lor comerciale neloiale. 

"Ei au făcut oţeluri speciale pentru guri de foc în nişte condiţii de care te minunai: cum dracu' au putut să scoată așa ceva când la noi ţi se cerea tot timpul expertiză din Occident, cu investiţii, cu bani mulţi. A doua chestiune era problema de mobilizare a coreeanului, care se afla acum între patru mari pietre de moară, cele patru imperii: rus, chinez, japonez şi american. Primeau de la noi strunguri automate făcute la Arad sau la Braşov. Şi noi vedeam cum scoteau etichetele care erau pe strung în limba română, "Produs la...", puneau altele în limba coreeană, le trimiteau în Coreea de Sud şi spuneau că fuseseră fabricate de ei. Şi noi nu le ziceam nimic. Încercau să-şi mobilizeze forţele, să creeze. Aveau multe linii de ciment acolo făcute de noi."

Interesul nord-coreenilor era într-o mare măsură legat de armată și de dotările militare, iar economia era subordonată doctrinei militarizării. "Erau interesaţi de orice, au vizitat şi şantierele noastre de la Mangalia. De domeniul aviaţiei, de tancuri, artilerie, ei erau foarte interesaţi. Și-au construit artileria lor de coastă care îţi ridica părul în cap când cum o scoteau. Nu vedeai nimic de pe mal, nici unde erau băgate. Putea să se tragă în ele şi cu bomba atomică că nu pățeau nimic, aşa sistem aveau. Noi, românii, la un moment dat, eram cu un pas înaintea lor. Aveam tradiţie în tehnica militară de la Uzinele Reşiţa, cu tunul ăla formidabil de 75 milimetri antitanc până la aparatul lui Bungescu. La fabrica de avioane de la Braşov începusem cu elicopterele, cu aruncătoarele gen Katiuşa, aveam contract cu URSS-ul. De aceea veneau de foarte multe ori la noi şi de câte ori ajungea la Ceauşescu îi spuneam că mai voiau și o anumită armă. Și Ceaușescu le dădea. Şi îi duceam la noi, în instituţiile noastre de producere de armament, și toți ofițerii care erau în delegaţie scoteau rigla din buzunar, scoteau carnetele. Au venit şi au studiat Casa Armatei, au studiat Casa Armatei de la Braşov şi când şi-au trântit ei așa ceva le-am trimis specialişti."

Dotarea armatei era însoţită, firesc, şi de instrucţia militară care se făcea de la cele mai mici vârste. "Se făcea militărie serioasă cu armamentul pe care-l aveau, era lozinca "Unul împotriva a 100", pentru că îşi imaginau vecinii mult mai numeroşi şi voiau să-l înveţe pe coreean să lupte cât mai mult. Au dezvoltat foarte mult artele astea marţiale, instrucţia era la sânge, şi de front, şi de practică, de mânuire a armamentului, de la nivelul pionierilor. Palatul Pionierilor din Phenian, de altfel şi la celelalte palate din provincii, avea săli speciale unde se demonta armamentul de infanterie, puşcă-mitralieră, mitralieră, aruncător."

Nivelul mare de încredere reciprocă româno-nord-coreeană aducea beneficii ambelor părţi. Astfel, România avea acces privilegiat la materiile prime coreene. Emil Burghelea. "Nu le exportam tehnologie chiar aşa, pe gratis. Noi aveam nevoie de antracitul lor, era cea mai bogată ţară în antracit. Noi luam de la ei multe lucruri: tutun, antracit, peşte, şi Ceauşescu nu era chiar aşa de darnic fără să aibă un anumit scop, în afară de scopurile politice. De acolo luam şi minereu de fier că aveam nevoie. Combinatele noastre se diversificaseră și am ajuns chiar să aducem minereu de fier din altă parte, deci nu era numai domeniul militar."

Relațiile bilaterale au fost mult diminuate după căderea regimului dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu, ele fiind redimensionate la un nivel mai rezonabil conform cu noile realități. Aflate într-o perioadă a istoriei în aceeași barcă ideologică a regimului comunist, România și Coreea de Nord s-au despărțit însă în 1989 când prima a urmat calea democrației liberale, cea de-a doua rămânând pe calea comunismului dur.