România, de 15 ani în UE

Acum 15 ani, prima zi a anului 2007 aducea României şampania aderării la Uniunea Europeană. Se încheia un proces lung şi complicat, începea un altul, mai clar şi mai eficient. Am putea spune că totul a început odată cu înlăturarea regimului comunist, în decembrie 1989, şi deschiderea României spre scena internaţională. Era mult de recuperat, regimul Ceauşescu marcând, în ultimii săi o izolare din ce în ce mai strictă. 

De la început, după căderea comunismului, românii şi-au stabilit ca scop strategic aderarea la NATO şi la Comunitatea economică europeană, cum se numea, atunci, Uniunea Europeană de astăzi. Părea un ţel îndrăzneţ dar, de fapt, era o aspiraţie normală. Democratizarea ţării şi trecerea la economia de piaţă erau procese intense şi corespundeau interesului naţional, în complicata perioadă a "tranziţiei". Această opţiune a românilor a fost mereu verificată prin sondaje de opinie unde figurau cu cea mai mare susţinere a integrării europene.

In decembrie 1999, la 10 ani de la Revoluţia anticomunistă, România a fost invitată să înceapă negocierile de aderare. Procesul a fost unul foarte bine structurat, negocierile desfăşurându-se pe marginea unor dosare referitoare la anumite domenii care, odată considerate îndeplinite, erau încheiate şi contau ca un punct cucerit. În aprilie 2005, tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană a fost semnat, la Luxemburg, iar, după ratificarea de către statele membre ale UE, 25 în acel moment, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007. 

După 15 ani, toate aceste zbateri sunt istorie, şi o nouă istorie, a primilor ani în UE, a fost scrisă. În urmă cu mai bine de 15 ani, scepticii şi cei care preferau situaţiile neclare, cereau ca aderarea să fie amânată, pentru că România nu ar fi fost pregătită. Printre argumentele pro-aderare de atunci era şi experienţa altor ţări care arăta că, din interior, convergenţa cu politicile europene poate fi mai bine atinsă. De 15 ani, România recuperează decalajele faţă de media organizaţiei cu unele dintre cele mai dezvoltate state din lume. De asemenea, România se integrează şi funcţionează într-o organizaţie europeană complexă care contină să se dezvolte. 

Uniunea Europeană nu stă pe loc, nu aşteaptă pe nimeni, mai ales că mediu internaţional cunoaşte o dinamică excepţională şi se confruntă cu crize neaşteptate şi foarte dure. La mai puţin  de doi ani de la aderare, omenirea s-a confruntat cu o criză economică globală, izbucnită în august 2008, în SUA, dar care a afectat şi statele UE. 

Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, primul eveniment de acest fel, este o nouă situaţie complicată ce a trebuit să fie gestionată de organizaţia europeană, în care şi România este membră. 

Să nu uităm că, în prima jumătate a anului 2019, România a deţinut preşedinţia Consiliului Uniunii europene, pentru prima dată, şi a făcut-o cu succes. 

Din păcate, din seria crizelor profunde cu care s-au confruntat Europa şi întreaga omenire cuprinde şi pandemia de COVID 19 pe care o străbatem şi în prezent. 

Bilanţul celor 15 ani de la aderarea la Uniunea Europeană este foarte bun, şi nu putea fi altfel. Fondurile europene pentru dezvoltare, sub diferite cadre şi forme, au fost bine venite şi au generat progres în România. Cu date concrete, Produsul Intern Brut al României s-a triplat, în sumă totală, iar pe cap de locuitor a ajuns de aproape patru ori mai mare.  Dincolo de susţinerea financiară remarcabilă, există politici în toate domeniile economice şi sociale, ba chiar şi de securitate şi de apărare, care au ajutat semnificativ dezvoltarea şi modernizarea României. Şi racordarea României la valorile europene este dintre cele mai bune, aceast fiind, de fapt, filosofia întregii politici integratoare a Uniunii Europene, dedicată păcii şi prosperităţii, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi prezenţa activă pe scena internaţională.