Ne oprim azi în județul Vâlcea pentru a descoperi doar câteva dintre atracțiile turistice ale unui județ în care se poate practica turismul religios, monahal, de agrement, dar și curativ.
Ne oprim azi în județul Vâlcea pentru a descoperi doar câteva dintre atracțiile turistice ale unui județ în care se poate practica turismul religios, monahal, de agrement, dar și curativ. Județul Vâlcea se poate lăuda cu un mare număr de monumente istorice cuprinse în patrimoniu național. Și stațiunile balneoclimaterice sunt renumite. Dintre acestea, Băile Olănești ocupă primul loc în ceea ce privește numărul de izvoare, debitul total zilnic al acestora și varietatea compoziției și a concentrației apelor minerale.
Monica Gheorghiu, coordonatoare a Centrului Național de Informare și Promovare Turistică, din cadrul Consiliului Județean Vâlcea, ne propune să ne oprim mai întâi în orașul Râmnicu Vâlcea, unde vom găsi obiective turistice impresionante. "Printre acestea menționez ansamblul arhiepsicopal, Mănăstirea Antim și fostul schit Cetățuia, reprezentative din punct de vedere istoric, precum și alte ansambluri monahale: biserica Buna Vestire, biserica Cuvioasa Parascheva sau biserica Sf. Gheorghe. Ca instituții de cultură, menționez Muzeul de Istorie care deține zece colecții impresionante din epoca neolitică, a bronzului, cea dacică, din istoria medievală, modernă și contemporană. Aici se găsesc bunuri de interes național și chiar din patrimoniul românesc. Unul ar fi masca de bronz de la Ocnița, unicat în S-E Europei, amfora romană de bronz sau anafornița de argint. De asemenea, menționez Muzeul de Artă Casa Simian, un impresionant obiectiv cultural și istoric."
Obiectivul a fost transformat în muzeu între anii 1972-1980, iar, în prezent, deține o expoziție permanentă, ce reunește lucrări de valoare, picturi și sculpturi. Monica Gheorghiu, coordonatoare a Centrului Național de Informare și Promovare Turistică, din cadrul Consiliului Județean Vâlcea. "Nu pot să nu menționez Muzeul Satului Vâlcean, construit în jurul culei Bujoreanu. Este un sat-muzeu care se extinde pe o suprafață de 8,5 hectare și reprezintă imaginea funcțională a unei așezări rurale tradiționale cu toate instituțiile socio-culturale. Se poate vizita și casa memorială Anton Pann, care fixează în timp peregrinările pe meleagurile Vâlcei în anumite perioade ale literatului român, important dascăl al vremurilor de demult. Din punct de vedere cultural, aș mai menționa Galeriile de Artă, Biblioteca Județeană, teatrele care își desfășoară activitatea la noi în oraș și filarmonica."
Orașul Râmnicu Vâlcea vă este recomandat și de Simona Iliescu, inspector la biroul de comunicare al Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea. "Există o mulțime de motive pentru care turiștii ar trebui să rămână cel puțin pentru câteva zile în orașul nostru și în județul nostru, cu atât mai mult cu cât anul acesta este o triplă aniversare la Râmnicu Vâlcea. În anul centenarului, Râmnicu Vâlcea aniversează nu numai 100 de ani de la Marea Unire, ci și 630 de ani de atestare documentară, de când domnitorul român Mircea cel Bătrân, a emis un hrisov în 1388, la 20 mai, menționând prima dată orașul nostru. Sărbătorim însă și 170 de ani de la prima intonare în cadru oficial, în actualul parc Zăvoi, a actualul imn național al României. Este un oraș cu o importantă componentă istorică."
Simona Iliescu, inspector la biroul de comunicare al Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, recomandă pentru vizitare în special data de 29 iulie, când se sărbătorește Ziua Imnului Național. "Primăria municipiului în parteneriat cu alte autorități și ONG-uri locale organizează ample manifestări culturale dedicate acestui eveniment. Dintre acestea, aș aminti un festival de film, numeroase concerte ale Filarmonicii, numeroase vernisaje la galeriile de artă. Pe lângă acestea, Primăria organizează în fiecare seară concerte de muzică populară și ușoară. Pe 20 mai organizăm din nou multe evenimente culturale ocazionate de ziua orașului. Ne-am dori, de asemenea, să avem turiști și spre sfârșitul anului, când vom inaugura un târg de iarnă la Râmnicu Vâlcea. Vom avea manifestări ample dedicate zilei naționale a României. În acest context, vom organiza un târg pentru cei mici, precum și numeroase concerte."
Din Râmnicu Vâlcea puteți ajunge ușor în trei stațiuni balneoclimaterice, situate la o distanță aproximativ egală de oraș, la circa 18-20 de km. Simona Iliescu: "Călimănești, Băile Govora și Olănești. La Călimănești, veți găsi în imediata apropiere și Mănăstirea Cozia, un important monument arhitectural ridicat la 1388. La Băile Govora există, de asemenea, Mănăstirea Govora, construită în sec. al XV-lea, locul în care domnitorul Matei Basarab a tipărit pentru prima dată în Țara Românească un cod de legi - Pravila de la Govora, de la 1640. V-aș recomanda un loc încărcat de istorie și aflat în patrimoniul UNESCO, Horezu, la 50 de km de orașul nostru. Aici se află mănăstirea Hurezi, inclusă în patrimoniul UNESCO, și pot admira ceramica de Hurezi, inclusă și ea în patrimoniul UNESCO. Să nu uităm nici de Măldărești, aflat la mică distanță de Horezu, unde veți putea admira culele de la Măldărăști, dar și casa memorială IG Duca. Pentru pasionații de viticultură, recomand o excursie la culturile de viță de vie din orașul Drăgășani."
Mulți dintre turiștii ajunși în județul Vâlcea ajung la Centrul de Informare Turistică, spune Monica Gheorghiu, coordonatoare. "Vin să se informeze în special despre traseele din zona montană, despre drumeții, zonele unde pot face trekking. Avem pliante de promovare în limba engleză. De asemenea, unele dintre hărțile pe care le distribuim sunt în limba germană. Îi așteptăm cu drag pe toți cei care doresc să viziteze județul Vâlcea. Le spunem că potențialul turistic al județului este unul deosebit și, la noi, în județ pot practica orice formă de turism."
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved