Campania „Sezonierii” și muncitorii din fermele Austriei

Mii de români merg, an de an, la muncă sezonieră în fermele din Austria, la cules de sparanghel, căpșuni sau legume în sere. În această ediție a rubricii „Societatea”, Ioana Popescu, doctorandă și voluntară în campania Sezonierii, vorbește despre condițiile de lucru și încercările de organizare a muncitorilor.

Iulia Hau, 06.05.2026, 15:45

Conform datelor oficial, la începutul anului 2025 în Austria locuiau aproximativ 155.000 de cetățeni români, România fiind una dintre principalele țări de proveniență a imigranților, pe locul al doilea după Germania și înaintea Bosniei și Herțegovinei. Pentru unii dintre acești români, munca agricolă sezonieră este una dintre principalele surse de venit, în special la recoltarea de sparanghel, căpșuni, salată, castraveți sau caise.

Ioana Popescu este doctorandă în Austria și voluntară la „Sezonierii”, o campanie care a pornit acum mai bine de un deceniu și care militează pentru drepturile legale și de muncă ale muncitorilor sezonieri din Austria. Tânăra vorbește despre dificultățile cu care se confruntă românii de acolo și despre eforturile grupului de activiști alături de care lucrează. Ioana Popescu spune că lucrătorii sunt, adesea, plătiți cu 5–6 euro pe oră și lucrează mult mai mult decât maximul prevăzut de lege, care este de 12 ore pe zi, respectiv 60 de ore pe săptămână. În plus, pauza minimă de 30 de minute nu se respectă, iar oamenii ajung să lucreze uneori și duminica, munca în zilele de sâmbătă fiind aproape o regulă.

 „Noi am încercat de-a lungul anilor mai multe activități. Eu sunt implicată în această inițiativă de aproape doi ani. În general, ce se întâmplă și ce observăm sunt următoarele probleme: în primul rând, sunt plătiți mai puțin decât este minimul legal. Minimum legal, dacă vrei să-ți dau așa, o aproximație, este, de exemplu în Viena, vreo nouă euro pe oră net. Și, în general, acesta este salariul pe care fiecare ar trebui să-l primească, adică minimul, poți să primești și mai mult în funcție de ce negociezi sau ce îți propune angajatorul. Una dintre cele mai mari probleme este că oamenii nu sunt plătiți cât ar trebui să fie.”

O altă problemă pe care o sesizează doctoranda este stresul termic prin care trec acești muncitori, atât din cauza încălzirii globale, cât și a faptului că zilele de muncă nu sunt organizate astfel încât oamenii să nu fie expuși la soare în orele de vârf. Mulți muncitori relatează că suferă de hipertensiune, vărsături și că nu li se dă echipament de protecție în sere, unde este foarte cald, sau pe câmp, unde sunt direct expuși soarelui.

O tendinţă care s-a conturat este folosirea pe scară tot mai mare a muncitorilor din ţări non-UE. Ioana Popescu :

 „Am observat în ultimul an acest trend de a începe să angajeze persoane din Asia, de exemplu Nepal, Vietnam, India — și cumva să înlocuiască, în ghilimele, forța de muncă ieftină din estul Europei, pe care de obicei se bazau până acum, cu forță de muncă și mai ieftină, care nu numai că este ieftină, ci este și ceva mai ușor de controlat.”

Conform Ioanei Popescu, nivelul sporit de vulnerabilitate al persoanelor din afara Uniunii Europene se datorează precarității lor legale. Cetățenii UE nu au nevoie de viză și pot schimba oricând angajatorul, în timp ce muncitorii veniți cu viză de muncă depind în totalitate de angajatorul care i-a adus în Austria. În plus, doctoranda povestește că, pentru a ajunge în Austria, lucrătorii asiatici plătesc costuri exorbitante, pe care urmează să le achite, gradual, din salariile primite.

 „Noi, ca grup, avem mai multe activități pe care le-am desfășurat. Scopul nostru este să informăm cât mai mulți muncitori despre drepturile lor și, în ideea asta, mergem pe teren și dăm flyere, mergem practic în timpul orelor de lucru pe câmp, pentru că în sere nu putem să intrăm, doar că pe câmp, literalmente, ne afișăm acolo și începem să vorbim cu oamenii și să le dăm flyere.

Apoi am mai avut și un curs de germană pe care l-am organizat într-un anume cartier din Viena, care este aproape de serele unde se cresc foarte, foarte multe legume. Se numește Semmering și aici lucrează foarte mulți muncitori. Acolo am încercat cumva, pe lângă să le oferim această oportunitate de a învăța germană, să și creăm un spațiu comunitar. Asta nu a funcționat foarte bine, doar că acesta a fost ideea și cumva asta vrem să facem în continuare: să facem mai mult community organising, mai multe decât informare, pentru că ne-am dat seama, oamenilor le este greu să acționeze direct cu informația pe care o știu.”

Întrebată care sunt principalele dificultăți în organizarea comunitară, Ioana Popescu spune că, în primul rând, sezonierii din Austria sunt foarte izolați. Mulți locuiesc în ferme, pe lângă ferme sau lângă pădure. În plus, unii stau trei luni, apoi pleacă și poate nu se mai întorc niciodată. În alte cazuri, există oameni care, deși locuiesc acolo de ani de zile, trăiesc cu convingerea permanentă că acesta este ultimul sezon.

„Adică niciodată nu îți dai seama, și aceasta a fost și una dintre dificultățile pentru cursul de germană, pentru că oamenii spuneau «ce îmi trebuie mie germană, că oricum nu stau aici». Și, totuși, în ultimii trei ani stăteau acolo. Sau stătuseră de cinci ani.”

Întrebată cum ar defini un muncitor sezonier, doctoranda recunoaște că nu are un răspuns general valabil.

 „Asta chiar e o întrebare foarte bună, pentru că, în general, și eu am crezut că sezonul înseamnă doar vara sau toamna sau cât trebuie să culegi legume. Și da, pentru unele persoane există diferite sezoane, adică ai un sezon mai productiv sau în care ai mai mult de muncă, de exemplu vara sau toamna. Dar unele persoane vin și stau aproape tot anul. Din nou, nu toți muncitorii sunt așa, iar angajatorul prefera ca muncitorii să fie foarte mobili, ca să poată să se descotorosească de ei în momentele în care nu are așa mult de muncă.”