România și Tratatul de la Varșovia

Sfârșitul celui de-al doilea război mondial a tăiat Europa în două jumătăți, Europa Centrală și de Est, cea ocupată de Uniunea Sovietică și transformată într-o Europă a tiraniei comuniste, și Europa Occidentală, Europa democratică

Steliu Lambru, 15.01.2024, 14:14

Sfârșitul celui de-al doilea război mondial a tăiat Europa
în două jumătăți, Europa Centrală și de Est, cea ocupată de Uniunea Sovietică
și transformată într-o Europă a tiraniei comuniste, și Europa Occidentală, Europa
democratică. Simbolic, tăierea Germaniei cu al ei Zid al Berlinului era cea
care delimita cu duritate două lumi total opuse. Cele două lumi priveau cu
dușmănie una la cealaltă, dușmănie care s-a materializat în formarea a două
blocuri militare antagonice, Tratatul de la Varșovia și NATO.

Ocupată militar de Uniunea Sovietică și transformată într-o
țară cu regim comunist, România a făcut parte și ea din tratatul semnat în
capitala Poloniei în 1955 împreună cu alte șapte țări socialiste: Albania,
Bulgaria, Cehoslovacia, Germania de Est, Polonia, Ungaria și URSS. România,
asemenea celorlalte țări socialiste, a semnat aderarea la tratatul de la
Varșovia prin constrângere. Exemplul invadării Ungariei în 1956, care a
intenționat să iasă din alianța semnată cu doar un an înainte, arăta clar ce
însemna o eventuală opoziție. În 1968, Albania s-a retras din alianță când, în
urma conflictului dintre URSS și China, regimul de la Tirana s-a situat pe
pozițiile dure ale Beijingului.

În istoria sa, tratatul de la Varșovia a scris o pagină
rușinoasă în anul 1968. Atunci, URSS, Bulgaria, RDG, Polonia și Ungaria au
invadat Cehoslovacia pentru a opri programul de reforme al președintelui Alexander
Dubček considerat prea liberal. România a refuzat să participe la invazie și acel
act i-a adus un prestigiu imens lui Nicolae Ceaușescu. Doctrina Brejnev era cea
care ghida acțiunile tratatului de la Varșovia
ea fiind, în realitate, cea care apăra interesele sovietice. Intervenția
din august 1968 împotriva Cehoslovaciei a produs o mare temere ca ea să nu fie
extinsă și împotriva României și Iugoslaviei. În anul 2002, Centrul de Istorie
Orală din Radiodifuziunea Română a înregistrat un interviu cu generalul de
informații Neagu Cosma. Acesta a mărturisit că România era pregătită de invazie
deoarece avea un agent infiltrat în comandamentul tratatului de la Varșovia, un
colonel polonez, care furniza informații Bucureștiului.

Polonezul a venit în 1939 în România împreună cu familia
fiind copil, a urmat aici şi ceva şcoală primară, a învăţat bine limba română,
s-a socotit şi român. Socotea că România a fost şi a rămas a doua sa patrie. În
jurul datei de 20 iulie 1968, el a cerut colonelului român Bichel cu care era
în legătură o întâlnire urgentă. Ce i-a spus lui Bichel? Că Brejnev personal,
împreună cu Andropov, şeful KGB-ului, şi cu conducerea armatei au pregătit o
invazie în Cehoslovacia, România şi Iugoslavia, fiind nemulţumiţi de politica
dusă de Dubcek, de Ceauşescu şi de Tito. Un colectiv restrâns din Statul Major
al comandamentului Tratatului de la Varşovia lucra la elaborarea planului de
detaliu. Bichel a rămas, cum se spune în popor, ca la dentist. Polonezul ăsta mai
spunea că invazia urma să se desfăşoare pe trei etape. Mai întâi în Cehoslovacia,
după care, la 2-3 săptămâni, urma România, și iarăşi după 2-3 săptămâni ar fi
urmat Iugoslavia. Mai pomenea polonezul că în ceeea ce privea Cehoslovacia,
deja trupe şi forţe sovietice erau afluite spre Cehoslovacia.

Așa cum o armată sau o alianță militară arată nivelul de
dezvoltare materială și spirituală al țărilor respective, tot așa și armatele
tratatului de la Varșovia erau exponente ale regimurilor socialiste.
Comparativ, cele două blocuri militare opuse aveau cantitativ aproape aceleași
efective în militari și dotări, însă superioritatea calitativă a dotărilor
armatelor din NATO era netă. Istoria tratatului de la Varșovia a fost una a
falimentului regimurilor comuniste, prăbușirea lui fiind în 1991 un efect logic
al transformărilor politice din 1989. Diplomatul Vasile Șandru, în 1994, își
amintea cum a decurs ultima întâlnire a liderilor politici din fostele țări
socialiste care se întâlneau pentru a discuta ce era de făcut.

Prima şedinţă a fost
prezidată de Jozsef Antall, prim-ministrul Ungariei. La punctul 1 erau viitorul
procesului general european, securitatea europeană, formarea structurilor
securităţii şi cooperării europene, deci era abordarea generală. Punctul 2 era
schimbul de păreri privind revizuirea caracterului Tratatului de la Varşovia, a
funcţiilor, activităţii lui şi posibilităţile de restructurare. Gorbaciov a
făcut o expunere foarte amplă, s-a axat pe 3-4 probleme. El a făcut o serie de
considerente, o dată privind aprecierea situaţiei din Europa la momentul
respectiv, perspectivele Tratatului de la Varşovia în contextul situaţiei. El
s-a oprit în particular pe problema germană. S-a constituit o comisie
provizorie, temporară, guvernamentală, cu sarcina să analizeze funcţiile şi
activitatea Tratatului de la Varşovia. S-a propus ca această comisie să se întâlnească
la Praga. Or, cum se ştie, până la urmă s-a convenit să nu mai aibă loc o
şedinţă a Comitetului Politic Consultativ. S-au întâlnit miniştrii de externe
şi au semnat actul de deces al Tratatului de la Varşovia.

În 1991, tratatul de la
Varșovia era desființat la Praga. A fost, metaforic vorbind, un deces al unei
entități pe care nimeni nu a plâns-o