35 de ani de la primele alegeri postdecembriste
Alegerile parlamentare și prezidențiale de pe 20 mai 1990 au fost primele alegeri libere de după căderea regimului comunist din România de pe 22 decembrie 1989.

Steliu Lambru, 19.05.2025, 13:51
Alegerile parlamentare și prezidențiale de pe 20 mai 1990 au fost primele alegeri libere de după căderea regimului comunist din România de pe 22 decembrie 1989. Ele au fost dominate de Frontul Salvării Naționale, organizația și apoi partidul care a succedat Partidului Comunist Român și de candidatul său, Ion Iliescu. Au fost cele mai clare scoruri din istoria electorală de după 1989, cu mari șanse de a rămâne cele mai mari din întreaga istorie politică a României. Prezența la urne a fost uriașă, aproximativ 86% din cei cu drept de vot dorind să-și exprime voința.
La alegerile pentru primul Parlament, Frontul Salvării Naționale a câștigat 67% din mandate, Uniunea Democrată Maghiară din România a obținut 7,2%, Partidul Național Liberal 7%, Mișcarea Ecologistă din România și Partidul Național Țărănesc Creștin-Democrat câte 2,5%. Ion Iliescu, candidatul fesenist, a devenit președinte al României pentru doi ani cu 85% urmat de Radu Câmpeanu, candidatul liberal, care a câștigat 10,5% și Ion Rațiu, candidatul țărănist, cu 4%.
Alegerile de acum 35 de ani, ținute în sărbătoarea Duminicii Orbului, au fost cele care au legitimat noua putere care începea programul de reforme. Însă ele aveau să se succeadă într-un ritm lent, departe de a avea ritmul așteptat de români, nemaivorbind de a fi duse până la capăt. Dezechilibrul atât de mare între FSN și partidele de opoziție, așa-numitele partide ”istorice,” desființate de regimul comunist la finele anilor 1940, se explica prin lipsa de exercițiu politic a societății române, în ansamblul ei, vreme de 45 de ani. Românii reînvățau democrația, din procesul reînvățării nelipsind intoleranța, ura, manipularea și violența fizică. Alegerile din 20 mai 1990 au fost cele mai grele, iar mulți analiști politici și istorici le consideră, în ciuda caracterului lor de înnoire societală, la originea defectelor actuale ale democrației române.
Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română a înregistrat amintirile celor care au participat la acele alegeri. Profesorul de engleză Sorin Bottez, tânăr activist liberal în 1945 și deținut politic în anii comunismului, își amintea în anul 2003 cu ce speranțe așteptau alegerile de pe 20 mai, el și cei care reînființaseră PNL în 1989.
”Noi am sperat, în primul rând, că va ieşi Câmpeanu preşedinte. Ceea ce, evident, era o mare naivitate să-ţi închipui că KGB-ul o să lase să vină Câmpeanu preşedinte! Dacă n-ar fi fost sistemul de agenţi de influenţă, care a operat formidabil în România și lansat zvonurile despre Câmpeanu că și-a omorât sora la Timişoara, că a avut bordel la Paris, ar fi fost alte rezultate. Asemenea samavolnicii, cum a făcut Televiziunea, mai puţin Radioul, nu s-au mai văzut. Șefii televiziunii au fost tovarășul Răzvan Theodorescu, după aceea a fost Emanuel Valeriu, care a fost eminenţa cenuşie şi o unealtă kaghebistă totală.”
În același an 2003, Ion Diaconescu, președintele țărănist, își aducea aminte de violențele din campania electorală.
”Au venit nişte ziarişti străini aici, francezi, la mine la sediu, și voiau să-i iau cu mine să vadă campania din mediul rural. Unde să-i duc eu că știam că ne vor la bătaie pe unde ne ducem. Şi văd în hol un profesor, era de la Dobreşti, satul de lângă mine, satul lui Ion Mihalache, și pe care îl făcusem delegat ca să facă partid la Dobreşti. Îi spun dacă n-am putea să facem noi asta, să-i ducem pe ziariștii străini acolo. Și el ne spune să venim la Dobreşti. Îi facem un parastas lui Mihalache duminică şi cu ocazia asta organizăm și o întâlnire politică. Plec eu de aici din Bucureşti, cu franţujii şi cu vreo două maşini, dau telefon la Piteşti şi vin şi de acolo de la județ alți membri şi nişte maşini şi ne ducem la cimitir, la Dobreşti. Acolo, în sat, mai veniseră vreo 10, noi eram vreo 20 de oaspeţi. Am făcut slujbă, am ţinut câteva speech-uri dintre noi, într-o biserică mică.
Plecând de la biserică, maşinile le lăsasem mai jos, la vreo 100 de metri, că nu se putea urca cu maşina, era undeva pe deal. În partea dreaptă era grădina lui Mihalache şi casa lui Mihalache, mai încolo. Din curtea lui Mihalache au ieşit vreo patru femei şi un bărbat, cu pietre, şi au început să dea cu pietre în noi şi să ne huiduie. Ne-am ferit de pietre, se uitau franţujii cu gura căscată. Ne-am dus repede, am luat maşinile să plecăm. Profesorul ne-a spus să oprim la el că făcuse o masă. Ne-am oprit şi în timp ce eram la el, ăştia care aruncaseră cu pietre au venit și când eram înăuntru au aruncat cu pietre în geamuri Vizavi era postul de poliție, cei de acolo au spus că era o chestiune politică și nu se amestecau. Şi am scăpat cu fuga. Povestesc la Bucureşti, Coposu îmi spune că şi la el în sat, la Bobota, în Ardeal, tot aşa a păţit. Ion Puiu mi-a spus spune că şi la el, în Bucovina, a fost la fel. Ion Raţiu a fost aproape bătut la Buzău.”
Alegerile din 20 mai 1990 au fost ale timpului lor. Ele nu aveau cum să aibă alt rezultat decât așteptările societății române de atunci.