Reprezentanțele diplomatice ale României în Rusia
După 1878, statul român iese în arena relațiilor internaționale ca persoană juridică distinctă, independentă și suverană.
Steliu Lambru, 02.07.2023, 16:18
După 1878, statul român iese în arena relațiilor internaționale ca persoană juridică distinctă, independentă și suverană. Statutul fusese câștigat cu greu, fiind opera a trei generații de români care doreau să-și modernizeze țara, începând cu anul 1800. Pentru a-și afirma propria personalitate, statul român avea nevoie de misiuni diplomatice în marile capitale, cele mai importante fiind capitalele Franței, Imperiului otoman/Turciei și Rusiei.
Una dintre cele mai importante misiuni diplomatice a României a fost cea din spațiul rus. În urma războiului ruso-româno-turc din 1877-1878, România își câștigase independența și după acei ani încerca să-și facă și ea loc în cadrul diplomatic internațional de la Petersburg. O misiune diplomatică a avut întotdeauna și va avea o extrem de mare importanță. În acest sens, Camille Blondel, ministrul Franței la București și un mare prieten al României, spunea, în preajma declanșării primului război mondial, într-un interviu acordat ziarului Adevărul: „o legațiune, da, iată un cuvânt care pentru localnicii unei țări nu înfățișează altceva decât o frumoasă clădire, un palat, unde ministrul unui alt ținut, totdeauna prieten, își adăpostește cancelariile și familia. Pentru supușii străini, pentru francezii, germanii, englezii și alți musafiri ai noștri, statornici sau trecători, legațiunea ia proporții uriașe. În ochii lor, locuința cea frumoasă a ministrului său reprezintă patria cea îndepărtată și dragă, casa de unde pornește ocrotirea, vorba bună, templul deasupra căruia, la zile mari, fâlfâie drapelul cu culorile ce fac să bată tare inimile. Legația e sfântă tuturor guvernelor.”
Istoricul Bogdan Ceobanu de la Centrul Român de Studii Ruse a spus, la rândul său, cât de importantă era fixarea în spațiu a prezenței României.
„La urma urmei, reședința șefului de misiune reprezintă simbolic națiunea în afara hotarelor țării. Iar amplasarea și mobilarea acesteia îl preocupă pe fiecare ministru care ajunge în post. O reședință definitivă avea mai multe avantaje evitându-se diversele negocieri cu reprezentanții elitelor locale pentru încheierea unor contracte. Pentru un tânăr stat independent, așa cum era România, căutarea unui sediu potrivit pentru legațiile sale, bine situat și mobilat, era o chestiune de prestigiu. Se putea realiza mai bine interacțiunea cu societatea locală care trebuia primită cu ocazia diverselor evenimente. Practic, hotelul diplomatic reprezintă intersectarea spațiului privat cu cel public. De multe ori, unii dintre miniștri români, înainte să ajungă la post în anumite orașe, erau interesați, în primul rând de condițiile pe care le găseau la sediul legației.”
Istoria sediilor legației și apoi a ambasadei române în spațiul rus este legată de istoria relațiilor bilaterale și Bogdan Ceobanu a identificat trei etape: prima este cea din 1878 până în 1918 când relațiile diplomatice dintre România și Rusia sovietică se rup. A doua etapă este cuprinsă între anii 1935 și 1963, iar a treia din 1963 care continuă în prezent. Anul 1963 a însemnat începerea construirii actualului local al ambasadei române în Rusia. Bogdan Ceobanu.
„Până în 1963 discutăm despre clădiri închiriate pentru care statul român a închiriat diverse contracte. Sunt 8 șefi de misiune între 1878 și 1918, primul dintre ei, Iancu Ghica, este și cel care a decedat în post, în timpul exercitării funcției, în 1881. Cel de-al doilea este Nicolae Kretzulescu, care ajunge la Petersburg în vara anului 1881. El este cel care se preocupă constant pentru închirierea unei clădiri potrivite pentru importanța misiunii diplomatice a României din capitala Imperiului rus. Era o clădire destul de importantă care se afla pe marea stradă a Cheilor la nr. 3, în fața grajdurilor imperiale.”
În timpul lui Kretzulescu se cumpără mobilier și încep să se organizeze evenimente culturale. Cel mai longeviv ministru român la Petersburg a fost Gheorghe Rosetti-Solescu, între 1895 și 1911, căsătorit cu Olga Girs, fiica lui Nikolai Girs, ministru rus de externe între 1882-1895. Însă marile schimbări din Rusia de la finalul anului 1917, devenită URSS, aveau să ducă la ruperea relațiilor diplomatice. În urma evenimentelor revoluționare din octombrie 1917, Constantin Diamandi, ultimul ministru român la Petersburg, este arestat de revoluționarii bolșevici și încarcerat timp de 60 de ore la închisoarea „Petru și Pavel”. Va fi eliberat la presiunea ambasadorului american și va părăsi teritoriul rus, până în 1934 niciun diplomat român nemaifiind numit la post în URSS. Bogdan Ceobanu a vorbit despre cum au continuat relațiile diplomatice ruso-române.
„Ce se întâmplă după 1918? S-au rupt relațiile diplomatice care s-au reluat în 1934. Acum vorbim despre Moscova, până în 1941 sediul legației României se afla pe Leningradski Prospekt nr. 27. Există o relatare foare interesantă a lui Grigore Gafencu din 1940 în care face o descriere a localului închiriat. După care urmează cea de-a doua etapă, de după 1946. Înainte de 1963, momentul în care a început construirea localului ambasadei, sediul era pe strada Kacialov nr. 13.”
Istoria sediilor misiunilor dipomatice ale României în capitala Rusiei se încheie în anul 1963. Conform mărturiilor de la inaugurarea de acum 60 de ani, este un sediu corespunzător dimensionării relațiilor bilaterale și al necesităților personalului.
