One World Romania, singurul festival de film documentar  şi drepturile omului din România

Într-o societate tot mai polarizată, în care algoritmii încurajează și hrănesc divizarea indivizilor în bule ideologice care nu se intersectează, One World Romania invită la dialog și înțelegere.

Iulia Hau, 09.04.2025, 15:45

Singurul festival de film documentar despre drepturile omului din România încurajează dezbaterile profunde despre subiecte precum inegalitățile sociale, migrația sau mișcările extremiste. Pe parcursul a zece zile, au loc peste 50 de proiecții de filme documentare la Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvira Popesco și Cinema Union din Bucureşti. Multe sunt urmate de dezbateri extinse cu cineaști, platforme media, ONG-uri și persoane active din societatea civilă.

Pentru că „legionar” a fost unul dintre cele mai căutate cuvinte în dexonline.ro iarna trecută, festivalul abordează temeinic tema fascismului, ca fiind una dintre cele mai urgente subiecte ale vremurilor pe care le trăim. Au fost proiectate o serie de jurnale de actualități din perioada 1940-1950, care descriu comemorări legionare și masacre din secolul trecut, iar publicul a fost invitat la un dialog cu istoricii Adrian Cioflâncă și Florin Muller. Astfel, festivalul își propune să scoată la lumină ce a reprezentat cu adevărat această mișcare politică violentă și rolul jucat de propaganda cinematografică a vremii.

Acțiunile de intimidate și reducere la tăcere a jurnaliștilor, activiștilor și a organizațiilor non-guvernamentale (fenomen cunoscut sub numele SLAPP) este un alt subiect cheie dezbătut anul acesta la One World Romania. SLAPP-ul este un acronim englezesc pentru procesele strategice împotriva participării publice, amenințări la adresa democrației și a libertății de exprimare, față de care România nu este străină. Jurnaliști români și activiști civici au urcat pe scena festivalului pentru a vorbi despre experiențele lor directe cu acest fenomen.

Andreea Lăcătuș, directoarea One World Romania, vorbește despre tema ediției din 2025 a festivalului, pornind de la anularea alegerilor prezidenţiale din România, în decembrie 2024, din cauza interferenţelor electorale externe şi a manipulării algoritmilor TikTok în favoarea unui candidat:

„Tema de anul acesta e să se numește „M-auzi”. De regulă, noi în toamnă ne propunem tema pentru ediția care urmează, însă, după tot ce s-a întâmplat în iarnă cu alegerile, ne-am dat seama că lucruri la care ne gândiserăm noi sau unde credeam noi că va fi lumea în timpul acesta, se va schimba radical. Așa că ne-am dorit foarte mult să rămânem conectați la vremuri și, tot încercând să dezbatem – în tot stresul, toată panica și în toată dezbinarea din perioada aceea de iarnă, ne-am dat seama că ne conectăm foarte greu unii la ceilalți. Și, în realitate, chiar așa am ajuns să decidem să se numească „M-auzi” — pentru că tot încercam noi să ne înțelegem, să ne auzim unii pe alții, să ne conectăm unii cu ceilalți; în tot tumultul acesta ne-am dat seama că nu suntem doar noi, e toată lumea. Și așa am decis să punem acest lucru pe masă și să-i întrebăm și pe alții: ei cum pot să ducă faptul că se simt de multe ori neauziți, neascultați și nevăzuți.”

Întrebată care sunt provocările cu care se confruntă echipa unui astfel de festival de nișă, Andreea Lăcătuș explică faptul că filmul documentar bazat de drepturile omului nu este un produs media care poate fi exploatat comercial. Acest lucru face dificilă colaborarea cu anumite companii care ar putea susține demersurile festivalului. Dificilă este și colaborarea cu persoanele cu putere de decizie pentru că, spune directoare, foarte puțini înțeleg cu adevărat acest gen cinematografic și potențialul pentru a aduce schimbări în societate. După o experiență de zece ani în domenii culturale și civice, Andreea Lăcătuș consideră că nu există suficiente ocazii de întâlnire și dialog între oamenii interesați de drepturile omului.

 „Din perspectiva mea, după niște ani de a face inclusiv muncă comunitară, de a merge în locul unde nu există acces la cultură, mi-am dat seama de câteva lucruri apropo de festivalul acesta. În realitate, nici bula aceasta nu este abordată cultural. Acești oameni, care sunt interesați, care au credințe care au legătură cu respectul și demnitatea umană – nici ei nu au contexte destule să se întâlnească. Nici pentru ei nu se fac destule lucruri și, în niciun caz, lucruri coerente. Așa că, pe de o parte, comunicarea noastră este pentru acești activiști, artiști interesați și, pe lângă ei, mi se pare că, implicit, ajungem la publicurile noi.

Fiind un eveniment care se desfășoară fizic, avem și avantajul acesta: ajungem la publicurile cinema-urilor, care poate sunt mai diverse; poate că sunt publicuri mai conservatoare la anumite cinematografe, diferite, poate, de profilul nostru standard, să-i zic așa. Apoi, felul în care noi mai ajungem în bule și în locuri diferite ține de colaborările noastre cu universități, școli, invităm oameni de pe stradă; aici suntem la târg, la Muzeul Țăranului. Dacă vremea era mai bună, făceam și proiecții afară.”

Începând de anul trecut, Zilele liceenilor reprezintă o componentă importantă a festivalului, dedicată adolescenților români și dialogului intergenerațional. Gândit inițial ca un demers timid, programul liceenilor a adunat anul trecut 1100 de tineri, 11 ateliere gratuite, șase proiecții de film și un concert. Dar, probabil una dintre cele mai importante inițiative ale festivalului, sunt întâlnirile între liceeni și seniori, realizate în colaborare cu centre de zi din București.