X

Dialog despre economia europeană

Dialoguri@IER

Institutul European din România (IER) a organizat, pe data de 7 februarie 2024, un eveniment în format online despre  „Consolidarea unei economii europene reziliente la orizontul anului 2040. Integrarea României în lanțurile valorice europeneˮ. Acest demers face parte din seria de Dialoguri@IER.

 

Dezbaterea a fost structurată în trei secțiuni. După cuvântul de bun venit al directorului general al IER, doamna Oana-Mihaela Mocanu, a urmat prezentarea studiului SPOS 2023, cu titlul „Consolidarea unei economii europene reziliente la orizontul anului 2040. Integrarea României în lanțurile valorice europeneˮ. Aceasta a fost realizată de doamna Daniela Staicu, coordonatoarea studiului, împreună cu doamna Eugenia Gușilov, coautoare.

 

În partea a doua a dezbaterii au avut loc intervenții și comentarii din partea doamnei Simona Moagăr-Poladian, director al Institutului de Economie Mondială, Academia Română, și a domnului Constantin Ciupagea, Profesor Dr., fost coordonator al Unității de Evaluare a Resurselor Terestre și a Lanțurilor de Aprovizionare, JRC – Comisia Europeană.

 

Ultima parte a evenimentului a prilejuit întrebări, explicații și răspunsuri. Dialogul s-a bucurat de o largă implicare din partea publicului participant, interesat de subiectul economiei europene.

 

Pentru detalii, vă rugăm să accesați website-ul IER aici.

Mihaela-Adriana Pădureanu,

Expert, Serviciul Afaceri Europene

X

Headline

You can control the ways in which we improve and personalize your experience. Please choose whether you wish to allow the following:

Privacy Settings