Cetatea Oradiei
Cetăţile şi fortificaţiile militare medievale au devenit astăzi situri şi locuri de atracţie pentru turişti. În România există câteva cetăţi spectaculoase, una dintre ele fiind în oraşul Oradea...
Ștefan Baciu, 10.10.2016, 11:58
Cetăţile şi fortificaţiile militare medievale au devenit astăzi situri şi locuri de atracţie pentru turişti. În România există câteva cetăţi spectaculoase, una dintre ele fiind în oraşul Oradea, la graniţa de vest a României. Cetatea Oradea este considerată monument arhitectonic unic în România, şi este una dintre puţinele construcţii de acest tip utilizate şi în prezent. Legendele afirmă că cetatea Oradiei era inexpugnabilă deoarece existau complicate reţele subterane de tuneluri care duceau către zone îndepărtate.
Istoria cetăţii Oradiei este una lungă, marcată de evenimente care au transformat-o. Ea a fost construită de regele Ungariei Ladislau I, care a domnit între 1077 şi 1095. Denumită ”castrum” în documentele epocii în limba latină, cetatea avea un val de pământ şi palisadă, ziduri de piatră pe anumite porţiuni şi turnuri din lemn. Era împrejumuită de un şanţ care, în caz de asediu, putea fi umplut cu apă termală din râul Peţa. La origine, regele Ladislau a zidit o mănăstire fortificată cu hramul Sfintei Fecioare Maria din care s-a dezvoltat fortăreaţa. Ulterior, biserica mănăstirii a fost folosită drept catedrală şi sediu al episcopiei romano-catolice de Oradea, începând cu anul 1092. La moartea sa din 1095, regele Ladislau I va fi înmormântat în curtea interioară a catedralei. Detalii a oferit Nandor Mihalka, arheolog la Muzeul Cetăţii Oradiei. ”Instituţia episcopiei romano-catolice există în cetate până în 1557, când cetatea intră sub controlul trupelor Transilvaniei. Până în 1660, în perioada Principatului Transilvaniei, toate construcţiile medievale sunt demolate treptat şi este construită cetatea în care ne aflăm acum. Din 1619 se construieşte acest minunat palat princiar al lui Gabriel Bethlen. Din 1660 până în 1692 sunt 32 de ani de perioadă turcă în care Oradea este centru de paşalîc. A fost ultimul paşalîc înfiinţat în bazinul carpatic pentru că după acel an turcii sunt definitiv alungaţi de aici.”
Pe 27 iunie 1192, papa Celestinus al III-lea îl sanctifica pe regele Ladislau I, fondatorul cetăţii orădene, locul de înmormântare a regelui fiind transformat în loc de pelerinaj. Năvălirea mongolilor din 1241 duce la cucerirea şi incendierea cetăţii, episod descris de călugărul Rogerius în cronica sa intitulată ”Carmen miserabile”. În 1290, cetatea este atacată de voievodul transilvănean Roland Borşa care îi provoacă distrugeri. În secolul al XIV-lea începe o altă reconstrucţie a sa. Noua cetate avea şapte laturi, turnuri şi creneluri. Între 1342 şi 1370, în perioada de afirmare a stilului arhitectonic gotic, a fost construită ridicată o catedrală de dimensiuni impresionante, cu trei nave şi altar octogonal, o faţadă cu două turnuri şi contraforturi masive. În interior s-au realizat ample lucrări de decorare şi s-au ridicat numeroase altare. Catedrala este considerată de specialişti una dintre cele mai mari clădiri ecleziastice din Transilvania. În secolul al XV-lea, în perioada Renaşterii, în cetatea Oradiei sunt menţionaţi episcopii Andrea Scolari, supranumit Florentinul, Ioan Vitéz de Zredna şi Sigismund Thurzó, importante nume ale umanismului din Europa Centrală. Iar fizicianul Georg von Peuerbach a înălţat la Oradea un observator astronomic. El a stabilit la Oradea meridianul zero şi a calculat eclipsele solare şi lunare pe care le-a descris în carea ”Tabulas Varadienses”.
Ofensiva otomană spre centrul Europei din prima jumătate a secolului al XV-lea va duce la cucerirea cetăţii şi la semnarea, pe 24 februarie 1538, a păcii de la Oradea. Transilvania era separată de Ungaria şi intra sub control otoman. Din 1557, cetatea avea misiunea de a apăra graniţa de est a Transilvaniei. După războiul de 30 de ani, terminat în 1648, este construită o altă cetate, cu cinci laturi, de arhitecţi italieni. Tot în perioada barocă este înălţat şi palatul princiar al lui Gabriel Bethlen de către italianul Giacomo Resti. Ofensiva antiotomană a Casei de Habsburg de la sfârşitul secolului al XVII-lea a dus la recucerirea cetăţii şi la refacerea ei între 1692 şi 1695. Din nou, arheologul Nandor Mihalka. ”Din 1692 vorbim despre cetatea-cazarmă a trupelor austriece şi acest aspect militar se păstrează până în 1990, cu diferenţierea instituţiilor legale care s-au succedat. După aderarea României la Uniunea Europeană, am dobândit fonduri europene de care aveam nevoie pentru reconstrucţia cetăţii. Din 2010 s-a lucrat 5 ani la refacerea ei. Sperăm ca de anul viitor să începem cercetarea arheologică a catedralei gotice, utilizarea şi reconstrucţia unor parcări, reconstrucţia bastioanelor. Există 5 bastioane, din care numai bastionul ciunt este renovat şi reconstruit. Şi mai urmează reconstrucţia şi restaurarea zidurilor exterioare ale cetăţii.”
De formă pentagonală, cetatea Oradiei are 5 bastioane: bastionul aurit, bastionul Bethlen, bastionul ciunt, bastionul Crişorul şi bastionul roşu. Legat de cetate există şi două legende, cea a întemeierii ei de către regele Ladislau, căruia i s-ar fi arătat doi îngeri care i-ar fi spus să înalţe o mănăstire. Cea de-a doua legendă a apărut după cucerirea otomană şi este denumită legenda trădării. La asediul turcilor din 1540, se spune că soţia morarului, căreia asediatorii îi prinseseră fiii, le-ar fi dezvăluit acestora cum unde să sape pentru a deschide zăgazurile de evacuare a apei care umplea marele şanţ din jurul zidurilor de apărare. În prezent, în afara altor instituţii, în incinta cetăţii funcţionează Facultatea de Arte Vizuale a Universităţii din Oradea.
