Regimul comunist a intervenit atât de mult în viețile oamenilor încât a încercat să le modifice nu numai cele mai adânci convingeri ci și exprimarea gândurilor, a ideilor, a sentimentelor. Limbii comunismului i s-a spus limba de lemn, care era atât o limbă, cât și un limbaj. La dezvoltarea ei a contribuit și Iosif Stalin însuși, deși competențele sale lipseau cu desăvârșire.
În vara anului 1950, Stalin publica în trei numere ale ziarului „Pravda” o serie de articole intitulate „Marxismul și problemele lingvisticii”. Liderul sovietic trasa noi direcții de cercetare în lingvistică prin care tot ce se scrisese înaintea lui era anulat. Și în România, ocupată din 1944 de armatele sovietice, elucubrațiile lingvistice ale lui Stalin au fost imediat puse în circulație în mediile academice și științifice aflate sub controlul riguros și brutal al activiștilor ideologici.
Traducătoarea și romanista Micaela Ghițescu, deținută politic, și-a început studiile universitare în 1949, la un an după reforma învățământului din 1948 care răsturnase vechiul sistem de învățământ. Noul sistem introducea învățământul politic și favoriza copiii de muncitori în detrimentul altora, indiferent de nivelul de cunoștințe. Intervievată în anul 2002 de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română, Micaela Ghițescu își amintea că învățământul politic afecta dublu calitatea conținutului.
„Se făcea marxism-leninism, pe de o parte, care erau cursuri pentru tot anul. Pe urmă, la franceză, făceam ceea ce se numea „actualităţi”. Pe atunci, era războiul în Indochina, războiul francezilor în Vietnam, şi atunci despre asta discutam la franceză. Ştiu că ni se spunea, de exemplu, că soldaţii francezi mâncau prizonierii vietnamezi, că erau canibali. Ăsta era un lucru care trebuia să-l înghiţim pur şi simplu fără să comentăm.”
Din 1948, noua vedetă a lingvisticii era Nikolai Iakovlevici Marr care cucerise mințile lingviștilor cu afirmația că toate limbile își aveau originea pur și simplu într-o singură protolimbă.
Micaela Ghițescu și-a amintit despre contactul cu alte idei ale lui Marr care răsturnaseră ceea ce învățaseră ea și generația ei în anii învățământului liceal.
„Cursul de lingvistică generală cu teoria lingvistului Marr ne ridica tot felul de semne de întrebare. Marr spunea că limba este întâi o suprastructură, în momentul în care se schimbau structura și organizarea socială se schimba şi limba. O altă teorie care ne afecta pe noi foarte mult era că limba capătă caracterul poporului cuceritor care este ultimul, care vine ultimul pe teritoriul respectiv. Deci, cum slavii veniseră ultimii, limba noastră avea caracter slav. Româna nu era limbă latină, asta în nici un caz nu se mai spunea.”
Însă teoria lingvistică a lui Marr avea să fie înlăturată de intervenția lui Stalin care repunea limba națională la locul ei. Limba națională nu mai apăruse dintr-o singură protolimbă și nu mai era o manifestare a suprastructurii, ci era limba poporului muncitor.
Micaela Ghițescu: „Intervenind Stalin în lingvistică a răsturnat tezele lui Marr, dintr-odată Marr a căzut în dizgraţie. Teoria lui Stalin prevalează calitatea culturii unui popor, deci ea era cea care reda amprenta limbii de pe teritoriul respectiv. Bineînţeles, cultura latină era prevalentă, deci dintr-odată noi am redevenit o limbă latină, de pe o zi pe alta. În ziua examenului, nu ştiam exact ce se întâmpla. Examenul era chiar în ziua când apăruse în ziar ceea ce s-a numit „geniala intervenţie a tovarăşului Stalin în lingvistică” şi care răsturna tot ce noi învăţaserăm până atunci la cursul lui Graur. Aveam dimineaţa teza scrisă, după-amiaza aveam examenul oral şi dimineaţă, pentru teză, Graur a intrat foarte târziu în sală şi în sfârşit ne-a spus să scriem ce vrem. Și pentru după-amiază, pentru examenul oral, ne-a spus să citim ziarul unde apăruseră pe pagini întregi, pagini mari de tot, această intervenţie a lui Stalin.”
Textul lui Stalin a produs reacții și în afara celor care studiau filologie, în rândul istoricilor. Arheologul Petre Diaconu își amintea în 1995 cum un coleg al său avea să fie arestat.
„Mi-aduc aminte că în 1953 când a apărut lucrarea „Marxismul şi lingvistica” veneau mari instructori de partid, profesori universitari, şi spuneau că tot ce se scrisese în materie de limbă trebuia aruncat la gunoi. Lucrarea de bază devenea cea a lui Stalin. La o şedinţă publică, la Institutul de Istorie, s-a ridicat Chereșteș, care era director adjunct şi activist de partid, și a început să spună că tovarășul Stalin spunea așa și pe dincolo. Şi atunci, arheologul Vladimir Dumitrescu s-a ridicat în picioare şi a spus: „dar mai lăsaţi-ne, până acum ne-aţi băgat cu parul în gură tezele lui Stalin şi nici acum nu ne lăsaţi să răsuflăm!” De-abia mai târziu am făcut legătura, asta era în primăvară şi că vara, prin iulie, l-au arestat de pe şantier.”
Ambițiile lui Stalin de teoretician al lingvisticii au durat până la moartea sa din 1953. Cu toate că limba comunismului a continuat să existe și după moartea lui iar ideologia să încorseteze gândirea liberă, o ușurare s-a resimțit pretutindeni.