Încoronarea din 1922
Pe 15 octombrie 1922, românii asistau la un eveniment așteptat, un eveniment cu un puternic impact în mintea fiecărui român care trecuse prin anii primului război mondial: încoronarea regelui Ferdinand I și a reginei Maria.
Steliu Lambru, 14.10.2022, 14:14
Pe 15 octombrie 1922, românii asistau la un eveniment așteptat, un eveniment cu un puternic impact în mintea fiecărui român care trecuse prin anii primului război mondial: încoronarea regelui Ferdinand I și a reginei Maria la Alba Iulia ca suverani ai noii Românii. Regatul României Mari apăruse în urma primului război mondial, în urma unui uriaș preț plătit în vieți omenești și în pierderi materiale, ca și a unor eforturi diplomatice supraomenești. La capătul prețului plătit și eforturilor depuse, noua Românie era cadrul în care orice cetățean se putea dezvolta liber și putea contribui la fericirea generală.
Detaliile organizării evenimentului sunt menționate pe larg în presa vremii și în alte documente scrise, și cel care le citește află o mulțime de detalii. Mai întâi, află despre pregătirea locului desfășurării evenimentului, orașul Alba Iulia, unde în anul 1600 principele Munteniei Mihai Viteazul intra în fruntea armatei sale, moment considerat de istoriografia romantică drept prima unire politică a spațiului românesc. Apoi, află despre ceremonialul religios și despre emoția produsă de momentele din timpul încoronării propriu-zise, despre ritualuri și prezențele notabile invitate să asiste. De asemenea, află că rivalitățile politice nu au încetat nici chiar cu ocazia organizării triumfului. Guvernul liberal condus de Ion I.C. Brătianu a fost organizatorul întregii încoronări, la care însă liderii politici ai opoziției nu au participat ei boicotând întreaga adunare. De asemenea, află despre dezacordul pe care papa și l-a exprimat ca un rege de confesiune catolică să se încoroneze într-o biserică ortodoxă. Peste toate acestea însă s-a trecut deoarece importanța încoronării nu mai putea fi subminată de niciun obstacol.
Împreună cu istoricul Ioan Scurtu am încercat însă să aflăm care au fost percepțiile și trăirile cei doi actori principali de atunci, regele și regina. Ioan Scurtu a arătat că firile diferite ale celor doi suverani s-au văzut și îna cele momente. Regele Ferdinand era un om mai puțin activ și mai puțin dornic să apară în public. Dar el s-a supus acelui protocol necesar al încoronării, cum făcuse de altfel și la Consiliul de Coroană din 1916. Atunci spusese că trebuise să-și calce pe inimă și să accepte intrarea României în război, așa cum ceruse Consiliul. Rolul cel mai activ l-a avut regina Maria care s-a implicat profund în politică, așa cum nu îngăduise Carol I să facă soția sa Elisabeta. Acum, Ferdinand considera că era dreptul firesc al suveranilor, al său și al reginei, să fie încoronați pentru contribuția adusă la realizarea unirii din 1918. Aceasta se vede și din coroanele celor doi. Ferdinand a preluat coroana de oțel a regelui Carol I, la care s-au adăugat trei pietre prețioase reprezentând Basarabia, Bucovina și Transilvania. Însă regina Maria a considerat că coroana reginei Elisabeta era prea modestă și a cerut să i se facă o coroană de aur de două kilograme și ceva, cu o multitudine de pietre prețioase.
Personalitatea extrem de puternică a reginei Maria avea să iasă în evidență și la încoronare. Însă era o prezență care o completa pe cea a soțului ei, împreună construind imaginea noii monarhii române. Ioan Scurtu. În programul Comisiei de încoronare figura centrală era, firesc, regele Ferdinand. Regina Maria a făcut tot ce i-a stat în putință ca și ea să fie tot timpul alături de rege, să nu fie cu nimic mai prejos de el, considerând că și ea își adusese o contribuție, chiar dacă nu mai mare ca regele oricum foarte mare, la realizarea unirii. În însemnările ei zilnice, relatează că a avut un moment foarte greu când a trebuit să închenuncheze pe podiumul baldachinului în fața regelui care i-a așezat coroana pe cap. Dar regele a ajutat-o să se ridice și a sărutat-o pe frunte. Regele și-a pus singur coroana pe cap după modelul lui Napoleon Bonaparte.
Efuziunea și sentimentul victoriei de la finele anului 1918 au persistat chiar până la încoronare. Iar cei doi suverani și-au trăit momentul vieții fiecare așa cum era din fire. Ioan Scurtu. Regele a fost în stilul său specific. După ce s-a terminat războiul, s-a încheiat armistițiul și oficialitățile, inclusiv monarhii, trebuia să vină la București, în acele zile regina fremăta de bucurie și satisfacție și se adresa: Nando, îți dai seama că ai devenit regele tuturor românilor, ești om mare personalitate istoric! La care Ferdinand i-a răspuns Așa a dat Dumnezeu! Ca și cum el n-ar fi avut o contribuție extraordinară. Acestea erau firile lor, a unuia, și a celuilalt, important este că amândoi au fost împreună, și în percepția publică și a istoriei încoronarea a fost a regelui Ferdinand și a reginei Maria.
Încoronarea din 15 octombrie 1922 a lui Ferdinand I și a Mariei a fost al triumfului pentru care se sacrificase întreaga națiune română. Un sacrificiu care la timpul său a fost ceea ce trebuia făcut.
