Revoluția română
Timp de 10 zile, între 16 și 25 decembrie 1989, între izbucnirea protestelor la Timișoara și execuția soților Ceaușescu, energiile negative ale unui popor ținut în lipsuri de tot felul s-au descătușat cu violență și emoție puternică.
Steliu Lambru, 18.12.2023, 13:49
În fiecare an, luna decembrie, ultima a anului, lună a bucuriei și a cadourilor, are și o componentă publică sensibilă pentru români. Este vorba despre luna în care, în 1989, dictatura comunistă brutală a lui Nicolae Ceaușescu se prăbușea și libertatea și democrația reveneau în România după aproape o jumătate de secol de absență. Chiar dacă au trecut 34 de ani de atunci, chiar dacă opinii extrem de diverse despre evenimentele de atunci și despre epoca comunistă și-au făcut loc în agora publică, ultimele două săptămâni ale lunii decembrie 1989 rămân un reper foarte puternic.
Timp de 10 zile, între 16 și 25 decembrie 1989, între izbucnirea protestelor la Timișoara și execuția soților Ceaușescu, energiile negative ale unui popor ținut în lipsuri de tot felul s-au descătușat cu violență și emoție puternică. Așa s-a scris istoria ultimelor clipe ale unui regim ilegitim și criminal și istoria primelor secunde ale întoarcerii normalității.
Pe 16 decembrie, demonstranți din Timișoara adunați în fața casei pastorului reformat Laszlo Tokes s-au opus Miliției care intenționa deportarea acestuia. În zilele următoare, protestele au luat amploare și forțele de represiune formate din trupe ale armatei, Miliției și Securității, la ordinul lui Ceaușescu personal, au deschis focul ucigând câteva sute de civili. Pe 18 decembrie, muncitorii de la întreprinderile timișorene intră în grevă generală. În centrul orașului, revoluționarii decupează stema comunistă de pe tricolor și încep să cânte Deșteaptă-te, Române!, vechi cântec revoluționar interzis, datând din anul 1848, actualul imn al României.
Tot pe 18 decembrie, după lichidarea demonstrațiilor de la Timișoara, Ceaușescu încrezător în oamenii săi și în obediența aparatului de represiune, pleca în vizită în Iran. Întors după două zile, pe 20 decembrie, Ceaușescu apare la televiziune ținând un discurs în care condamnă acțiunile revoluționarilor timișoreni. Împreună cu camarila sa din Comitetul Politic Executiv, hotărăște organizarea, a doua zi, a unui miting de susținere a sa în București care ar fi fost și unul de înfierare a timișorenilor.
Paul Niculescu-Mizil a fost demnitar comunist și a deținut câteva funcții politice foarte importante precum și pe cea de ministru al comerțului interior. A fost în anturajul lui Ceaușescu și în Comitetul Politic Executiv în decembrie 1989. După căderea lui Ceaușescu a fost judecat și condamnat în lotul foștilor demnitari comuniști la trei ani de închisoare. Intervievat în 1997 de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română, Niculescu-Mizil a fost întrebat despre organizarea celebrului miting din 21 decembrie, despre cine i-a sugerat lui Ceaușescu să adune atâția oameni împreună în momente de tensiune maximă.
În 89, nimeni din Comitetul Politic Executiv nu-i mai sugera lui Ceauşescu nimic! Cine putea să-i sugereze? Securitatea, armata şi poate unul sau doi dintre trepăduşii lui. În rest, nu se mai sfătuia cu nimeni. Eu i-am spus lui Ceauşescu că cea mai negativă parte a lui era că nu se sfătuia cu oamenii care spun lucrurilor pe nume. I-am spus: Tovarăşe Ceauşescu, dumneata te înconjori de oameni care intră în birou, deschid uşa, dumneata n-ai spus nimic şi de-acolo, din faţa uşii ei zic că aveți dreptate. Dumneavostră să vă înconjuraţi de oameni care vin şi spun că n-aveţi dreptate pentru că aceia care vă spun că aveţi dreptate vă vor înfige pumnalul în spate. De multe ori i-am spus textual acest lucru.
Însă, spre stupefacția lui Ceaușescu și a soției sale, mitingul din 21 decembrie s-a transformat într-unul de manifestare deschisă a ostilității participanților împotriva lor. Oamenii l-au huiduit pe dictator și în seara aceleiași zile a început reprimarea manifestanților de la București. A doua zi, pe 22 decembrie, ministrul apărării generalul Vasile Milea s-a sinucis în biroul său, fapt care a pecetluit și soarta lui Ceaușescu.
Paul Niculescu-Mizil: El avea credinţa că poporul român îl vrea, l-aţi văzut şi la proces. Şi dimineaţa, în jurul orei 7, primul om care l-a deşteptat pe Ceauşescu şi i-a raportat a fost Milea. Generalul Milea i-a spus că la Intercontinental sunt morţi. Şi Ceauşescu l-a întrebat: De ce, Milea? Cine ţi-a dat ordin să fie morţi? Ştiu precis că, ieşind din biroul lui Ceauşescu, Milea s-a dus într-un birou alăturat şi a dat telefon la Ministerul Forţelor Armate, la oamenii lui, şi a spus că era jale, Ceauşescu era supărat deoarece erau morți. Eu sunt în măsură să spun că teza potrivit căreia Milea s-a împuşcat pentru că n-a vrut să fie morţi nu este o teză reală. Dimpotrivă. Milea s-a împuşcat nu pentru că i-a omorât pe manifestanții din fața hotelului Intercontinental ci pentru că Ceauşescu i-a reproşat morţii de acolo.
Zilele care au urmat au consfințit căderea lui Ceaușescu. Pe 22 decembrie 1989, mase mari de oameni de pe platformele muncitorești bucureștene au plecat în marș către centrul orașului, la sediul PCR. Ceaușescu a fugit cu elicopterul de pe clădire, a fost capturat, judecat și executat pe 25 decembrie. Finalul vieții unui conducător detestat a însemnat și finalul unei epoci.