X

Ciocolată Plus!

ciocolata sursă foto pixabay com

Şi-au propus ca misiune să schimbe motivul pentru care oamenii cumpără și consumă ciocolată, din bucuria consumării unui aliment, într-o experiență de neuitat. Şi pentru că, după cum declară, le place să păstreze lucrurile simple, au ales să producă rețete de ciocolată bazate pe boabe de cacao premium provenite din America de Sud, preponderent din Peru, la care adăugă ingrediente exclusiv din agricultură ecologică pentru a avea un efect clar pentru sănătate. Constantin Joiţescu, fondator al brandului „Ciocolată cu beneficii”, ne-a povestit: „Ciocolata cu beneficii este o ciocolată funcţională, în care folosim boabe de cacao pure şi am îmbogăţi-o cu alte ingrediente din agricultura ecologică, în funcţie de beneficiul pentru care am gândit fiecare reţetă. De exemplu avem pentru focus şi memorie, pentru relaxare, pentru energie şi afrodisiacă.”

Am aflat de la interlocutorul nostru că această companie există din 2014 şi că acum mulţi ani de St. Valentine’s Day, s-a lansat o ediţie limitată cu ciocolată afrodisiacă, care a prins foarte bine, astfel încât cu un an în urmă, când s-au gândit la reorganizare, au decis că aceea poate fi o reţetă inovatoare, şi, cum fişierul în care se lucra purta numele de „ciocolată cu beneficii”, acesta a devenit chiar numele brandului la final. Constantin Joiţescu, fondator al brandului „Ciocolată cu beneficii”, a adăugat:
„Consumul de ciocolată neagră este foarte benefic pentru sănătate, sunt peste 400 de nutrienţi pe care îi are ciocolata neagră, nu aceea pe care o consumam când eram copii, pentru că aceea are lapte şi zahăr în reţetă, preponderent, adică mai mult de 60% şi nu prea este sănătoasă, de fapt. Şi atunci ciocolata neagră din boabe de cacao pure este ciocolata sănătoasă, are peste 400 de nutrienţi dovediţi, Uniunea Europeană chiar recomandă consumul de minim 10 grame pe zi de ciocolată neagră. Noi practic am adăugat alte ingrediente, care sunt afrodisiace, sau pentru creier. Pentru focus şi memorie am adăugat ciuperci, de exemplu, este singura ciocolată produsă în România cu ciuperci.”

Constantin Joiţescu a detaliat: „Folosim trei tipuri de ciuperci, Chaga, Cordyceps şi Hericium, sunt cunoscute de mii de ani ca având proprietăţi pentru focus, memorie, pentru o stare de bine, au antioxidanţi şi se combină foarte bine şi delicios cu ciocolata. Preferata mea ca şi gust, pentru relaxare, conţine Passiflora, Ashwagandha, Rhodiola Rosea, sau alta cu Ginseng Siberian şi Brahmi şi dă o stare de bine şi are şi un gust excepţional. Ciocolata noastră este o categorie nouă de produs, pentru că nu e chiar o ciocolată neagră, neavând un gust specific ciocolatei negre, dar în acelaşi timp nu este nici ciocolata aceea cu lapte pe care o mâncam când eram copii. Are o savoare aparte, ca şi gust. De altfel, dacă le comparăm, toate sortimentele au gusturi total diferite şi ies un pic în evidenţă şi am spus noi că e chiar cea mai bună ciocolată din lume.”

Şi pentru că “Suntem ceea ce mâncăm!”, după cum spune un slogan binecunoscut, creatorii “ciocolatei cu beneficii” pun sănătatea pe primul loc, clientul beneficiind de un produs 100% natural, întotdeauna cu beneficii şi cu o experienţă de cumpărare în online memorabilă. Întrebat dacă există suficient de mulţi clienţi educaţi înspre a încerca astfel de experienţe, Constantin Joiţescu a spus: „Raportat la populaţie, nu. Acum noi am reuşit să vindem la peste 5 mii de clienţi, asta în mai puţin de patru luni, ceea ce e o performanţă în online. Dacă aţi văzut pe site avem review-uri, avem filmuleţe, avem tot felul de lucruri şi am încercat să ajungem la cât mai mulţi oameni. Experienţa culinară este chiar unică, iar beneficiile sunt şi ele dovedite, prin ingredientele cunoscute de mii de ani ca având acele proprietăţi.”

Iar interlocutorul noastru ne-a asigurat că, dacă poate că a numi această ciocolată drept cea mai bună din lume e totuşi o exagerare, cu siguranţă vorbim despre cea mai bună ciocolată din România, măcar pentru că nu există producători de ciocolată la noi.

X

Headline

You can control the ways in which we improve and personalize your experience. Please choose whether you wish to allow the following:

Privacy Settings